ICCJ. Decizia nr. 790/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 790/2010
Dosar nr.2937/54/2009
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
La data de 08 decembrie 2009, petentele SC „B.I.” SRL şi „S.C.S.D.C.” SA, în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. 1 lit. d) Constituţie şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3), art. 260 alin. 2, art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG 34/2006 în raport de prevederile art. 124 (înfăptuirea justiţiei), art. 125 alin. (1) - (2) (statutul judecătorilor), art. 126 alin. (5) teza II (instanţele judecătoreşti), art. 21 (accesul liber la justiţie), art. 127 (caracterul public al dezbaterilor) din Constituţia României.
S-a susţinut că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile constituţionale invocate sub următoarele aspecte:
Procedura de soluţionare a unui conflict juridic prin intermediul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ca „organism cu activitate administrativ-jurisdicţională" (art. 257 OUG nr. 34/2006), nu este una facultativă ci, dimpotrivă este una obligatorie şi exclusivă fiind astfel încălcate prevederile art. 21 Constituţie, text potrivit căruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
S-a arătat că atât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca organism, cât şi membrii completelor de judecată nu se bucură de statutul de independenţă, imparţialitate şi de pregătirea juridică necesară şi specifică judecătorilor, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor funcţionează pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi doar jumătate din numărul membrilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt licenţiaţi în drept, iar în ceea ce priveşte componenţa completelor, se cere doar ca preşedintele să fie licenţiat în drept.
Membrii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cei ce alcătuiesc completele de judecată, sunt numiţi în funcţie de Primul-Ministru (art. 261 OUG nr. 34/2006) iar nu de către Preşedintele României (art. 125 Constituţie) cum se cere judecătorilor; totodată aceştia au statutul de funcţionari publici (art. 262 OUG nr. 34/2006) a căror activitate este evaluată semestrial de către Agenţia funcţionarilor publici (art. 263 OUG nr. 34/2006) în contradicţie cu prevederile art. 124 Constituţie;
Aceste reglementari determină pentru membrii completelor de judecată un statut profesional lipsit de independenta, de imparţialitate şi de supunere exclusiv legii (acest ultim aspect este specific numai licenţiaţilor în drept întrucât numai jura novit curia).
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca organism prin care se realizează justiţia, nu poate avea în componenţa completelor de judecata decât judecători, magistraţi de profesie, licenţiaţi exclusiv în drept, deoarece aspectele de natura tehnică sau economică a cauzelor deduse judecăţii sunt şi pot fi lămurite prin expertize tehnice.
S-a precizat că posibilitatea participării anumitor persoane din afara magistraturii, este prevăzută de art. 126 alin. (6) Constituţie dar numai în sensul participării pe lângă complete de judecată formate din judecători (cum este cazul în materia jurisdicţiei dreptului muncii). Lipsa unor profesionişti ai dreptului, a unor licenţiaţi în drept, este de natură să afecteze grav principiile de guvernează organizarea şi administrarea justiţiei.
Petentele au mai susţinut că procedura de judecată încalcă drepturi fundamentale, înscrise în art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 127 din Constituţia României sub următoarele aspecte:
Procesul de soluţionare a contestaţiilor nu este unul public datorită lipsei de oralitate a procedurii (art. 275 alin. (5) OUG nr. 34/2006). Părţile implicate (cum a fost cazul subscrisei) nu au dreptul să participe la judecata propriului lor proces (doar obligaţia de a se prezenta daca le este solicitat acest lucru). Statistic şi în procente, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu a permis niciodată părţilor să fie reprezentate de avocaţi care să le fi fost permis să depună concluzii orale;
Decizia pronunţată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu este pronunţată în mod public, cum impune art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
Dreptul la apărare al părţilor este limitat în condiţiile lipsei de oralitate al şedinţelor de judecată ale completelor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;
Procedura de judecată în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este una exclusiv de verificare a legalităţii actelor şi a aspectelor sesizate prin contestaţie iar numai în faţa curţii de apel, acestea pot cenzura cauza atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei. Or, neverificarea temeiniciei contestaţiei inclusiv în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor conduce la lipsirea unui grad de jurisdicţie (în afara încălcării unor principii de drept procesual);
Procedura în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu permite verificarea temeiniciei şi a legalităţii ofertei declarate câştigătoare întrucât, în mod evident, contestatorul sau recurentul se află într-o procedură de contradictorialitate cu persoana declarată drept câştigătoare a procedurii de achiziţie publică şi nu atât cu (sau limitativ, doar cu) autoritatea contractantă. De cele mai multe ori, câştigătorul formulează cereri de intervenţie.
În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, petentele au susţinut că dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt şi au fost incidente în cauza precum şi faptul că până în prezent Curtea Constituţionala nu a declarat vreunul din textele legale menţionate ca fiind neconstituţional, motiv pentru care excepţia invocată este admisibilă.
Petentele au apreciat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG nr. 34/2006 în raport de prevederile art. 124, art. 125 alin. (1) - (2), art. 126 alin. (5) teza II, art. 21, art. 127 din Constituţia României.
Motivarea petentelor vizează doar Consiliul naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub aspectul constituirii sale legale (art. 257 alin. (3), al statutului personalului ce face parte din Consiliu (art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG nr. 34/2006).
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, înfiinţat prin art. 257 din OUG nr. 34/2006, dispune de atribuţii jurisdicţionale conferite acestuia în mod expres prin acest act normativ, care reglementează totodată, constituirea sa, statutul personalului ce-l compune, procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa sa.
Actul adoptat de Consiliu, în activitatea sa administrativ-jurisdicţională este acel act administrativ tipic emis de un organ al administraţiei publice învestite prin lege cu atribuţii jurisdicţionale, prin care se soluţionează cu putere de adevăr legal un litigiu din sfera administraţiei active, după principii specifice procedurii judiciare.
Astfel, OUG nr. 34/2006 stabileşte în sarcina Consiliului soluţionarea litigiilor ivite în cursul unei proceduri privind achiziţiile publice, după o procedură asemănătoare celei judecătoreşti în care se regăsesc principii comune acesteia (contradictorialitatea, independenţa, posibilitatea părţilor de a fi reprezentate de un apărător de a fi audiate, de a depune concluzii scrise şi orale, etc. conform art. 275 alin. (1) şi alin. (4) – (6) şi în urma căreia se dă o soluţie motivată.
Prin încheierea din 8 decembrie 2009, Curtea de apel Craiova a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentele „S.C.S.D.C.” SA şi SC „B.I.” SRL cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG nr. 34/2006;
A acordat termen pentru soluţionarea plângerii formulate de petentele „S.C.S.D.C.” SA şi SC „B.I.” SRL împotriva Deciziei numărul 5743/C5/6783/6884 din data de 23 octombrie 2009 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, conform art. 283 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, procedura de soluţionare a plângerii este cea a recursului potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod proc. civ., iar invocarea în recurs a unor dispoziţii apreciate de petentă ca neconstituţionale, aspecte care vizează Consiliul nu au legătură cu soluţionarea recursului, ca şi cale de atac extraordinară, al cărui obiect îl reprezintă, printre altele, şi reformarea hotărârilor pronunţate de organele cu activitate jurisdicţională.
De altfel, potrivit art. 2562 din OUG nr. 19 din 17 martie 2009, prin care s-a modificat şi completat OUG nr. 34/2006, persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau, după caz, instanţa de judecată competentă în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim.
S-a apreciat că deşi actul normativ asigură un drept de opţiune, între Consiliu şi instanţa de judecată, a unui participant la procedura achiziţiei publice, vătămat printr-un act considerat nelegal, petentele au ales parcurgerea fazei administrativ jurisdicţionale în faţa Consiliului pentru ca, ulterior, nemulţumite de soluţia pronunţată de acesta, în fata Curţii, să invoce neconstituţionalitatea doar a unor dispoziţii legale privind constituirea, statutul şi procedura soluţionării contestaţiilor şi nici măcar o dispoziţie privind procedura efectivă a atribuirii contractului de achiziţie publică.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs SC ”B.I.” SRL Argeş şi „S.C.S.D.C.” SA.
În motivele de recurs s-a susţinut că soluţia Curţii de Apel Craiova este nelegală, că se impunea sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece aceasta nu s-a mai pronunţat cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG 34/2006 în raport de prevederile art. 124 (înfăptuirea justiţiei), art. 125 alin. (1) - (2) (statutul judecătorilor), art. 126 alin. (5) teza II (instanţele judecătoreşti), art. 21 (accesul liber la justiţie), art. 127 (caracterul public al dezbaterilor) din Constituţia României că între aceste prevederi a căror neconstituţionalitate a invocat-o şi cauza dedusă judecăţii există o strânsă legătură, astfel că sunt întrunite cerinţele art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Recursul este nefondat
Înalta Curte examinând excepţia invocată, în raport de prevederile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile art. 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG nr. 34/2006 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Pentru a demonstra enunţul de mai sus, se vor expune şi analiza în continuare textele constituţionale şi legale la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii formulate de recurentă.
În baza prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
În detalierea acestui principiu constituţional, Legea nr. 47/1992, care reglementează Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi care se înscrie în categoria legilor organice (art. 73 alin. (3) din Constituţia României), reglementează în cuprinsul art. 29 alin. (1) modalitatea de sesizare a Curţii Constituţionale, obiectul sesizării, precum şi condiţiile şi limitele sesizării.
Astfel, textul prevede: Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii a unei legi sau ordonanţe în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Acelaşi text reglementează în alineatul 6 dreptul instanţei de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată.
Aşadar, pentru ca instanţa să sesizeze Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei trebuie să reţină îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea. 47/1992, între aceste condiţii, primordială fiind aceea privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei.
În vederea argumentării soluţiei adoptate, în sensul că excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei vom expune în continuare textele legale:
OUG nr. 34/2006, republicată, art. 257 alin. (3): Art. 257 alin. (3) în activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, iar şedinţele Consiliului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestuia;
Art. 260 alin. (1) Consiliul are un număr de 21 de membri, precum şi un număr de 16 persoane cu statut de personal tehnico-administrativ, totalizând un număr de 37 de posturi.
(2) Cel puţin jumătate din numărul membrilor Consiliului trebuie să fie licenţiaţi în drept.
261 alin. (1) Membrii Consiliului sunt selectaţi prin concurs, fiind numiţi în funcţie prin Decizia primului-ministru, în condiţiile legii.
Art. 262 alin. (1) Membrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special, denumiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. Aceştia sunt asimilaţi din punctul de vedere al salarizării funcţiei publice de secretar general adjunct din aparatul de lucru al Guvernului.
Art. 266 alin. (1) Cu excepţia contestaţiilor prevăzute la art. 256 alin. (2), consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat potrivit art. 291.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă decizii.
Art. 266 alin. (1) Cu excepţia contestaţiilor prevăzute la art. 256 alin. (2), consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat potrivit art. 291.
Art. 267 alin. (1) Contestaţia se soluţionează de un complet format din 3 membri ai Consiliului, dintre care unul are calitatea de preşedinte de complet.
(2) În cadrul fiecărui complet cel puţin preşedintele acestuia trebuie să fie licenţiat în drept.
Art. 269 - Procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Art 275 alin. (5) Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.
(6) Părţile pot fi reprezentate de avocaţi şi pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părţile pot solicita să depună concluzii oral în faţa Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectate termenele prevăzute la art. 276.
Expunerea textelor legale invocate relevă că acestea vizează modul de constituire şi funcţionare a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa acestuia.
Pentru a fi îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, este necesar ca textul a cărui neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu litigiul aflat în curs de soluţionare, ori în speţă nu există nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii.
În cuprinsul cererii privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269, art. 275 alin. (5) - (6) din OUG nr. 34/2006, recurenta a susţinut că textele respective ar încălca normele constituţionale privind caracterul public al dezbaterilor şi liberul acces la justiţie, dreptul la apărare, că ar fi fost necesar ca din completele de judecată să facă parte numai judecători.
În cazul excepţiilor de neconstituţionalitate cu privire la un text de lege, pentru declanşarea procedurii de cercetare a constituţionalităţii textului respectiv de către Curtea Constituţională, legiuitorul a condiţionat existenţa legăturii între textul respectiv şi soluţionarea cauzei.
Partea într-un litigiu este limitată de legiuitor la îndeplinirea condiţiei de mai sus în vederea declanşării procedurii.
În situaţia în care s-ar accepta invocarea unei excepţii fără să existe legătură directă între text şi soluţionarea litigiului, s-ar ajunge la transferarea drepturilor celorlalte autorităţi care pot să sesizeze Curtea Constituţională către părţi, ceea ce în mod evident nu a fost intenţia legiuitorului.
Părţile pot să invoce numai acele excepţii care încalcă normele constituţionale şi care au legătură directă şi intrinsecă cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
În cazul tezei contrare, când s-ar putea invoca orice excepţie fără legătură cu litigiul, părţilor li s-ar fi deschis calea exercitării nelimitate a dreptului de a cere sesizarea Curţii Constituţionale şi prin aceasta s-ar fi creat premisele tocmai pentru încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind soluţionarea litigiului într-un termen rezonabil.
De altfel, în cauza prezentă, în transpunerea principiului constituţional privind facultativitatea jurisdicţiilor administrative, a prevederilor dreptului comunitar referitoare la asigurarea căilor de atac împotriva procedurilor în materia achiziţiilor publice, legiuitorul naţional a reglementat în art. 2562 din OUG nr. 34/2006 republicată, dreptul ca persoana ce se pretinde vătămată să se adreseze fie organismului jurisdicţional abilitat, fie direct instanţei de judecată.
În concluzie, Înalta Curte constată că între soluţionarea plângerii formulate de recurenta SC ”B.I.” SRL Argeş şi „S.C.S.D.C.” SA şi textele a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu există legătură, cererea de sesizare având ca obiect prevederi legale fără legătură cu dezlegarea litigiului.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC ”B.I. „SRL Argeş şi ”S.C.S.D.C.” SA împotriva încheierii pronunţate la 8 decembrie 2009, în Dosarul nr. 2937/54/2009 al Curţii de Apel Craiova, care este temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC ”B.I.„ SRL Argeş şi ”S.C.S.D.C.” SA împotriva Încheierii din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 833/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
