ICCJ. Decizia nr. 794/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 794/2010
Dosar nr.4100/1/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul G.C.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei M.M.C. - Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, anularea Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2008 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei prin care a fost sancţionat cu mustrare scrisă; obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune în cuantum de 120.000 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a invocat excepţia de nelegalitatea a două acte administrative unilaterale, respectiv a Ordinului de numire a Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Deciziei nr. 91/2008 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei respectiv de pârâtă - persoană fizică.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că Decizia de sancţionare cu mustrare scrisă, este nelegală şi netemeinică, datorită faptului că în cauză nu a fost realizată o cercetare disciplinară conform dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, iar Decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 50, alin. (1), (3) şi 849 din HG nr. 1.344/2007 în sensul că Decizia contestată nu conţine descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu este indicată instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ şi nu este ataşat un raport al comisiei de disciplină.
Ca motive de netemeinicie s-a arătat că absenţele de la serviciu sunt justificate, fiind în concediu de odihnă şi concediu fără plată datorită problemelor de sănătate.
S-a mai susţinut că Decizia contestată i-a produs daune materiale şi morale având în vedere statutul său de funcţionar public.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate reclamantul a arătat că Ordinul de numire a Preşedinţiei Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei este nelegal, aceasta fiind făcut cu încălcare dispoziţiilor art. 44 şi 60 din Legea nr. 90/2001 în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, iar Decizia nr. 91/2008 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei este nelegală în raport de dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 188/1999 şi art. 4, 9 şi 11 din HG nr. 1.344/2007.
Pârâţii prin întâmpinare au invocat în principal excepţia de necompetenţă materială, excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei - persoană fizică, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, inclusiv a excepţiei de nelegalitate.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa a admis pentru ambele părţi proba cu acte, pârâţii depunând la dosar actele care au stat la baza deciziei de sancţionare contestată.
În baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de fond a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârâte.
Prin Sentinţa civilă nr. 1185 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate şi a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond nu a reţinut motivele de nelegalitate invocate de reclamant în acţiune privind lipsa motivării în fapt, lipsa raportului comisiei de disciplină şi neindicarea instanţei competente să verifice legalitatea măsurii de sancţionare disciplinară a reclamantului, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina reclamantului sunt cuprinse şi explicate în referatul de motivare a deciziei care face parte integrantă din decizie, comunicate reclamantului, neputând fi reţinute încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din HG nr. 1.344/2007.
Instanţa de fond a apreciat că Decizia de sancţionare este motivată în drept şi amplu motivată în fapt fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate de instanţa de contencios.
S-a mai constatat că Decizia de sancţionare este temeinică fiind justificată de comportamentul inadecvat al reclamantului la locul de muncă calitatea sa de funcţionar public prin absenţele nejustificate ale reclamantului la locul de muncă prin absenţe nemotivate, în timpul orelor de program, plecări neanunţate în prealabil fără durată fixă şi fără învoirea legală a superiorului ierarhic, ceea ce reprezintă o nerespectare a disciplinei muncii.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată de reclamant nu este întemeiată, ambele acte contestate fiind legal emise.
Ordinul nr. 314 din 13 aprilie 2007 - prin care pârâta - persoană fizică a fost numită pe funcţia de conducere de Preşedinte este legal emis de Ministerul Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse în urma câştigării concursului pentru ocuparea acestei funcţii de către pârâtă nefiind încălcate dispoziţiile art. 44 şi 60 din Legea nr. 90/2001. Aceasta deoarece această funcţie de conducere nu este condiţionată de calitatea de funcţionar public. Această condiţie nu poate fi impusă Preşedintelui în baza HG nr. 381/2007 şi HG nr. 1.624/2003.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea comisiei de disciplină pentru funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, instanţa de fond a constatat că este emisă legal, în executarea dispoziţiilor HG nr. 1.344/2007 activitatea fiind legal desfăşurată la sediul Agenţiei cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999. Iar faţă de reclamant în concret, excepţia de nelegalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, deoarece pentru măsura de sancţionare prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 respectiv „mustrare scrisă" nu era necesară intervenţia comisiei de disciplină, deoarece această sancţiune se aplică direct conform art. 78 (1) din Legea nr. 188/1999 de către persoana competentă.
Instanţa de fond a mai reţinut că cererea de daune formulată de reclamant are caracter subsidiar, acţiunea principală vizând anularea deciziei de sancţionare, instanţa apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul nu a probat producerea unor daune materiale şi morale.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul G.C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat:
1. Instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
a) În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008, instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a soluţionat excepţiile de nelegalitate de urgenţă şi cu precădere faţă de fondul cauzei.
Întrucât instanţa s-a pronunţat deopotrivă asupra fondului excepţiilor şi asupra fondului cauzei, recurentul-reclamant nu a putut să administreze probe în legătură cu aceste excepţii, să formuleze căile de atac prevăzute de lege.
b) Instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii, făcând referire la acte care nu au fost comunicate recurentului şi fără a se face menţiune despre depunerea lor în cursul procesului.
c) În mod nejustificat, instanţa de fond a respins proba cu martori pentru a putea dovedi netemeinicia sancţiunii cu mustrare care i-a fost aplicată recurentului. Această probă ar fi putut dovedi că nu a lipsit nemotivat de la serviciu niciodată, că recurentul s-a adresat întotdeauna cuviincios şi faptul că a fost în realitate hărţuit cu note de serviciu numeroase la care i se cerea recurentului să răspundă în 10 minute. Proba cu martori ar fi fost utilă, arată recurentul şi pentru dovedirea daunelor morale.
2. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
a) Consideră recurentul că pe fond excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse privind numirea preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei - a fost soluţionată greşit - preşedinta Agenţiei neavând competenţă legală de numire în funcţia publică conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
b) Aprecierea instanţei că aplicarea directă a sancţiunii cu mustrare de către persoana care are competenţă legală de numire în funcţia publică este posibilă fără existenţa unei cercetări disciplinare, este nelegală şi încalcă prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea nu au fost respectate dispoziţiile art. 75 şi 77 din Legea nr. 188/1999, recurentul nu a avut astfel posibilitatea de a se apăra şi a aduce dovezi că nu a săvârşit abateri disciplinare cu vinovăţie. Nu s-a făcut o cercetare obiectivă pentru a se constata unde se afla recurentul în momentele sau zilele în care se pretinde că a absentat nemotivat, acesta aflându-se în exercitarea îndatoririlor de serviciu.
c) Mustrarea descrie fapte generice care ar fi fost săvârşite de recurent fără o descriere concretă a raporturilor de serviciu, iar instanţa de fond a apreciat nelegal că sancţiunea disciplinară ar fi fost suficient motivată în fapt.
d) Instanţa de fond a făcut aprecieri fără un suport probator referitoare la absenţele nemotivate, plecări neanunţate în prealabil, nefiind administrate dovezi privind existenţa abaterii disciplinare şi a vinovăţiei săvârşirii faptei.
Pârâta intimată Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
S-a arătat că excepţiile de nelegalitate au fost constatate de către instanţa de fond ca neavând legătură cu fondul şi în dezlegarea pricinii aduse judecăţii.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 102 din 16 iulie 2007 - instanţa de fond a constatat că sancţiunea aplicată recurentului este temeinică, motivată în fapt şi în drept, şi a fost corect individualizată.
Intimatul-pârât Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.
De asemenea Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea comisiei de disciplină pentru funcţionarii publici ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei .
La termenul din 8 decembrie 2009, în locul intimatei-pârâte Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei - a fost introdusă în cauză Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului în calitate de succesoare în drepturi conform HG nr. 1.385/2009.
Examinând cererea de recurs în raport de motivele invocate precum şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea Comisiei de disciplină pentru funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Înalta Curte constată că cererea de recurs este tardiv formulată, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare.
Sentinţa civilă recurată a fost pronunţată atât pe excepţia de nelegalitate cât şi pe fondul cererii de anulare a Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2007 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei iar comunicarea acesteia s-a efectuat în data de 22 aprilie 2009.
Cum recurentul a formulat cererea de recurs la data de 6 mai 2009, rezultă depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, se va respinge recursul privind cele două excepţii de nelegalitate ca tardiv formulat.
Referitor la excepţia lipsei calităţi procesual pasive a Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale în raport de excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008, faţă de respingerea recursului ca tardiv formulat în privinţa excepţiilor de nelegalitate, această excepţie a lipsei calităţii procesual pasive este de prisos a fi analizată.
În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei de fond în raport de Decizia nr. 102 din 16 iulie 2007 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Referitor la nelegala respingere a probei cu martori pentru dovedirea absenţelor nemotivate şi a neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu, Înalta Curte constată că în raport de ceea ce se dorea a fi probat cu martori, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că nu este utilă cauzei, existând acte oficiale peste care nu se poate face o contraprobă cu martori. De asemenea se constată că prin încheierea de la data de 20 noiembrie 2008, instanţa de fond a admis proba cu acte pentru toate părţile, respectând astfel „principiul egalităţii armelor”.
În privinţa nerespectării prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, se reţine că acesta a fost inaplicabil în privinţa recurentului-reclamant, deoarece sancţiunea primită - mustrare scrisă - se poate aplica în mod direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică (art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
Această din urmă dispoziţie se corelează cu prevederile art. 30 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a Comisiilor de disciplină conform căruia „Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) - e) din Legea nr. 188/1999 precum şi în cazul în care sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ a fost contestată la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Rezultă aşadar din cele prezentate mai sus că dacă nu s-a contestat sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) la conducătorul autorităţii, nu este obligatorie procedura cercetării administrative (audierea persoanei care a formulat sesizarea şi a funcţionarului a cărui faptă a fost sesizată ca abatere, administrarea probelor propuse de părţi, dezbaterea cazului) contestaţia sancţiunii s-a făcut direct în instanţă.
În ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii disciplinare, se constată că instanţa de fond a apreciat corect în ansamblul probator administrat că absenţele recurentului-reclamant de la locul de muncă au fost nejustificate, nemotivate, acesta nu a explicat absenţele, deşi i s-au cerut note explicative.
În Decizia de sancţionare contestată sunt indicate abaterile săvârşite de reclamant, acestea fiind descrise în amănunt în Referatul de motivare anexat, ce face parte integrantă din decizie. Totodată s-a probat cu înscrisuri că recurentul-reclamant a plecat în repetate rânduri de la locul de muncă, în timpul programului de lucru, fără să anunţe şeful ierarhic superior, încălcând disciplina muncii, de asemenea a întârziat la şedinţele de lucru, deşi a fost atenţionat şi i s-au cerut note explicative, acesta nu a avut nici un răspuns şi a avut chiar comportament necuviincios faţă de şeful ierarhic.
Împrejurarea constatată de instanţa de fond în sensul că aşa cum rezultă din cartea de muncă în anul 2001 recurentului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru lipsa nemotivată de la serviciu conform art. 130 lit. i) C. muncii, de către SC S.B. - se circumscrie concluziilor acesteia că sancţiunea a fost motivată în fapt şi în drept, fiind individualizată - prin aplicarea celei mai blânde sancţiuni.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, Înalta Curte în raport cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1185 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge ca tardiv formulat recursul privind excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse precum şi a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 792/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
