ICCJ. Decizia nr. 920/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 920/2010
Dosar nr.1829/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, alături de alte cereri şi cererile petentelor P.O.C., P.C. şi U.M.E., prin care au solicitat recunoaşterea gradului de judecător de Curte de apel, întrucât la data numirii în funcţia de magistrat asistent, prin Ordinul Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie au dobândit calitatea de magistraţi, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui grad, fiind numite în condiţiile Legii nr. 303/2004.
Pentru a emite această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că cererile petentelor, prin care se solicită recunoaşterea gradului profesional de Curte de apel, sunt motivate similar, însă se circumscriu unor situaţii distincte, în raport cu normele care erau incidente la data numirii petenţilor, sau după caz, pe parcursul exercitării de către aceştia a funcţiei de magistrat asistent.
Astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că o parte dintre petenţi au fost numiţi ori şi-au exercitat funcţiile sub imperiul Legii nr. 56/1993, în forma adoptată iniţial, iar în condiţiile art. 37 alin. (3), obţineau în realitate doar salarizarea unui preşedinte de tribunal, iar termenul de "rang" utilizat de legiuitor nu se referea la gradul profesional.
S-au invocat în acest sens şi reglementările Legii nr. 92/1991 în forma iniţială, precum şi în cea republicată, privind condiţiile speciale pentru numirea şi avansarea în funcţie a magistraţilor, potrivit cărora, pentru a fi promovat în funcţii superioare, magistratul trebuia să aibă o activitate meritorie, atestată prin notele (calificativele) acordate de şefii ierarhici şi vechime minimă prevăzută de lege.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a amintit faptul că prin OUG nr. 179/1999 a fost introdusă conduita promovării pe bază de examen în funcţii superioare de execuţie a magistraţilor care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, fiind astfel evidentă consecvenţa legiuitorului în a distinge între numirea magistratului într-o funcţie şi conceptul de evoluţie profesională, materializat în dobândirea gradului.
Astfel, dispoziţiile Legii nr. 56/1993 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu consacrau posibilitatea dobândirii unui astfel de grad profesional de către magistraţii-asistenţi, ci doar asimilau magistratul-asistent, ca rang şi salarizare, judecătorului de Curte de apel, asimilare care reprezenta un atribuit al funcţiei, organic legată de exercitarea acestei funcţii şi, ca atare, valabilă exclusiv pe durata exercitării acesteia.
În ce priveşte situaţia petentelor din cauza de faţă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că acestea au fost numite în funcţie ulterior abrogării Legii nr. 56/1993 cu modificările şi completările ulterioare, deci sub imperiul Legii nr. 303/2004, iar acest act normativ nu cuprinde dispoziţii de genul celor invocate de petente, în sensul ca magistraţii asistenţi au grad de judecător de Curte de apel şi sunt salarizaţi ca atare.
Împotriva acestei soluţii, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, au formulat recurs petentele, care au susţinut, în esenţă, că hotărârea dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii încalcă principiul încrederii legitime, încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi dreptul la nediscriminare, solicitând anularea acesteia şi obligarea autorităţii intimate să le recunoască gradul profesional de judecător de Curte de apel.
Recursul este întemeiat pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, recurentele, prin cererile adresate Consiliului Superior al Magistraturii, au solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de Curte de apel, care ar fi trebuit să le fie acordat ca urmare a numirii lor în funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă făcută mai sus, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 105/2009 prin care a respins ca neîntemeiate, între altele, şi cererile formulate de recurentele din cauza de faţă, ignorând dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 317/2004, republicată.
Astfel, din conţinutul şi interpretarea textului art. 43 rezultă că problemele legate de numirea şi evoluţia profesională ulterioară a magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt de competenţa Secţiei pentru judecători nu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Or, din prevederile generale ale Legii nr. 317/2004 republicată, rezultă în mod necontestabil că Plenul şi Secţiile sunt structuri administrative distincte ale consiliului, cu atribuţii şi competenţe exclusive, care le-au fost conferite de legiuitor în scopul funcţionării legale a Consiliului Superior al Magistraturii.
În cauză este necontestat că hotărârea recurată este un act administrativ care, ca regulă generală, este adoptat în baza şi în limitele legii, inclusiv în limitele de competenţă ale autorităţii emitente.
Deci, cu alte cuvinte, competenţa autorităţii de a emite actul administrativ, reprezintă condiţia esenţială pentru validitatea acelui act administrativ.
Temeiul invocat în cauză şi reţinut, implicit, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii - art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată este greşit, recurentele neavând calitatea de judecător sau procuror, pentru a fi vorba de cariera sau drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile legale precitate.
În concluzie, actul administrativ atacat în cauză este lovit de nulitate absolută, fiind adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 317/2004, republicată, care conferă Secţiei pentru judecători o competenţă exclusivă în materia numirii şi evoluţiei profesionale a magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel fiind, recursurile vor fi admise, hotărârea atacată va fi anulată în ceea ce le priveşte pe recurente, urmând ca dosarul să fie trimis la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării competente a cererilor formulate pentru recunoaşterea gradului de judecător de Curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.O.C. (fostă J.), P.C. şi U.M.E. împotriva Hotărârii nr. 105 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea nr. 105 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Trimite cauza la Secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru competentă soluţionare a cererilor formulate de recurente.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 919/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
