ICCJ. Decizia nr. 918/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 918/2010
Dosar nr.3536/2/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la 16 iunie 2008 şi precizată ulterior, reclamantul I.C.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, anularea Deciziei nr. 357 din 11 decembrie 2007, admiterea plângerii împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001 şi exonerarea societăţii de plata tuturor sumelor stabilite prin procesul-verbal, şi în subsidiar admiterea plângerii şi obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a contestaţiei.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că până în luna iunie a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator la S.C. "D." S.R.L.
Ulterior societatea a intrat în procedura de lichidare judiciară conform Legii nr. 64/1995.
Prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2001, contestat, întocmit de organele de control ale Direcţiei de Control Fiscal Arad, au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sarcina persoanei juridice reprezentând impozit pe profit, TVA, penalităţi şi majorări, precum şi 2 amenzi în cuantum total de 22.000.000 ROL.
Mai arată că, procesul-verbal contestat nu i-a fost comunicat de către Direcţia de Control Fiscal Arad, acesta fiindu-i comunicat, la cererea sa, în data de 13 septembrie 2007.
Prin Decizia din 11 decembrie 2007 a Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare Contestaţiilor, i s-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, cu motivarea că reclamantul nu are calitatea de a contesta respectivul proces-verbal, iar contestaţia a fost depusă tardiv, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării acestuia, procesul-verbal fiind comunicat lichidatorului judiciar al societăţii încă de la data de 14 noiembrie 2001.
Reclamantul a susţinut nelegalitatea actelor contestate, atât sub aspectul sumelor reţinute cât şi al greşitei soluţionări a plângerii prealabile, arătând că este îndreptăţit să atace procesul-verbal menţionat de la data comunicării acestuia.
Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea plângerii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2809 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.C.D.; a anulat Decizia din 11 decembrie 2007 şi a obligat pârâta la soluţionarea în fond a contestaţiei administrative şi a respins cererea de anulare a procesului-verbal ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că organul fiscal şi-a fundamentat soluţia de respingere a contestaţiei, pe dispoziţiile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, cu argumentul că doar lichidatorul judiciar S.C. "E." S.R.L. Arad putea formula contestaţie, S.C. D. S.R.L. fiind în procedura falimentului.
Or, conform prevederilor art. 205 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003, în vigoare la momentul formulării contestaţiei (octombrie 2007), se reţine că şi reclamantul, ca persoană care considera că a fost lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, este îndreptăţit la contestaţie.
S-a apreciat că dispoziţiile legale cu caracter special C. proCod Fiscal menţionate, se completează cu dispoziţiile cu caracter comun cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, astfel că reclamantul putea formula contestaţie împotriva procesului-verbal după comunicarea acestuia la 13 septembrie 2007.
S-a mai reţinut că reclamantul avea interes, în calitate de persoană fizică, fost administrator al societăţii comerciale verificate, să solicite anularea procesului-verbal de control, având în vedere obligaţia de plată stabilită în sarcina sa prin Sentinţa civilă nr. 457 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Arad, respectiv suma de 208.918.441.441.552 ROL din pasivul societăţii.
Mai mult, instanţa de fond a constatat că pârâtele nu au dovedit împrejurarea că reclamantul a avut cunoştinţă de conţinutul actului contestat anterior lunii iunie 2007.
Referitor la cererea privind anularea procesului-verbal de control s-a reţinut că aceasta este inadmisibilă cât timp contestaţia administrativă nu a fost analizată pe fond.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, invocând dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele, au adus, în esenţă, aceleaşi critici sentinţei atacate.
În opinia recurentelor-pârâte instanţa de fond greşit a reţinut că intimatul era îndreptăţit să mai formuleze în anul 2007 contestaţie administrativă împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001.
Se susţine de recurente că S.C. "D." S.R.L. în sarcina căreia au fost stabilite obligaţiile de plată prin procesul-verbal nr. X/2001 se afla în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 la momentul întocmirii acestui act, fapt ce rezultă din Sentinţa civilă nr. 747 din 13 septembrie 2001 a Tribunalului Arad şi Încheierea nr. 1441 din 6 decembrie 2001 a aceleiaşi instanţe, potrivit cărora s-a dispus intrarea în faliment şi s-a ridicat dreptul administratorului societăţii de a mai dispune sau administra bunurile debitoarei. Cum procesul-verbal a fost comunicat lichidatorului judiciar doar acesta îl putea contesta.
Mai mult, conform Sentinţei nr. 1282 din 11 octombrie 2005 odată cu închiderea procedurii insolvenţei, societatea în cauză a fost radiată.
Prin urmare, intimatul-reclamant nu mai avea calitatea de a formula plângerea prealabilă.
De asemenea, greşit s-a apreciat şi cu privire la tardivitatea plângerii prealabile formulate împotriva procesului-verbal nr. X/2001.
Se arată că intimatul-reclamant a luat cunoştinţă de procesul-verbal în contextul soluţionării cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei S.C. "D." S.R.L. prin Sentinţa nr. 457 din 18 aprilie 2005 împotriva căreia a formulat recurs, astfel că excepţia tardivităţii plângerii prealabile este întemeiată.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a criticat sentinţa şi pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Intimatul-reclamant a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că avea calitatea de a ataca respectivul proces-verbal pentru că este evidentă vătămarea sa prin acest act.
De asemenea, tardivitatea plângerii prealabile în mod corect a fost soluţionată întrucât în raport de data comunicării procesului-verbal, plângerea este în termen.
Hotărârile judecătoreşti nu fac dovada că a avut cunoştinţă de acest act, cu atât mai mult cu cât, urmare a executării unei pedepse privative de libertate, judecata s-a făcut în lipsa sa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei, a dispoziţiilor legale incidente, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază ca fiind fondate recursurile formulate pentru considerentele ce vor fi expuse.
Critica ce vizează situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondată.
Prin Sentinţa nr. 747 din 13 ianuarie 2001, Tribunalul Arad a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei S.C. "D." S.R.L. şi a desemnat administrator judiciar S.C. "E." S.R.L. Arad, cu menţiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Din înscrisurile care există la dosarul cauzei, rezultă că procesul-verbal din 12 noiembrie 2001 a fost comunicat administratorului judiciar al S.C. "D." S.R.L., fapt de altfel necontestat, iar acesta nu l-a contestat conform art. 3 şi 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001 în vigoare la aceea dată.
Ulterior, prin încheierea din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Arad s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva aceleiaşi debitoare, fiind numit lichidator judiciar tot S.C. "E." S.R.L.
De asemenea, s-a dispus şi ridicarea de drept, a dreptului administratorului societăţii debitoare de a mai dispune şi administra bunurile acesteia, în temeiul art. 78 din Legea nr. 64/1995.
Prin Sentinţa nr. 1282 din 11 octombrie 2005 a Tribunalului Arad, s-a închis procedura falimentului debitoarei, care a şi fost radiată.
În raport de situaţia de fapt expusă, în mod corect s-a reţinut în Decizia contestată că plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, putea fi formulată în condiţiile OUG nr. 13/2001, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, de lichidatorul judiciar al debitoarei, căreia îi fusese comunicat acest act la 14 noiembrie 2001, întrucât dreptul de administrare al administratorului debitoarei încetează de drept la data intrării în faliment, conform art. 78 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acest moment, iar lichidatorul judiciar putea uza la acea dată de procedura instituită de OUG nr. 13/2001.
Este adevărat că prin Sentinţa nr. 457/2005 a Tribunalului Arad rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 87/R/2006 a Curţii de Apel Timişoara reclamantul a fost obligat să plătească debitoarei suma de 208.918.441.152 ROL reprezentând pasivul societăţii, definitivat prin tabelul creanţelor în care figura creditoare şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi cu suma din procesul-verbal.
Din Decizia nr. 419/R/2006 a Curţii de Apel Timişoara cât şi din Decizia nr. 87/R/2006 rezultă că reclamantul avea cunoştinţă de creanţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad întrucât recursurile formulate de acesta, care au fost respinse prin aceste decizii vizau cereri ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad în calitate de creditor pentru debite ce includeau sumele contestate. Astfel, susţinerile reclamantului referitoare la momentul luării la cunoştinţă despre sumele impuse la plată prin procesul-verbal nr. X/2001, ca fiind acel al comunicării procesului-verbal în 2007, nu pot fi reţinute.
În consecinţă, pretinsa vătămare a reclamantului în raport de Sentinţa nr. 457/2005 şi Decizia nr. 87/R/2005 putea fi invocată de acesta la acel moment, ori, plângerea a fost formulată abia în anul 2007 cu depăşirea oricăror termene de contestare a procesului-verbal.
Faptul că se afla în executarea unei pedepse privative de libertate nu reprezintă o justificare obiectivă, întrucât aceasta îşi putea exercita drepturile procesuale la care se considera îndreptăţit.
În raport de cele expuse, aprecierile instanţei de fond cu privire la aceste aspecte criticate prin cererea de recurs, şi implicit cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 357/2007 contestată, sunt eronate.
Prin urmare, sentinţa recurată este nelegală din perspectiva criticilor formulate.
Critica ce vizează situaţia prevăzută de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută întrucât sentinţa atacată respectă cerinţele art. 261 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute cât şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se vor admite recursurile formulate, se va casa sentinţa recurată şi se va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva Sentinţei civile nr. 2709 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2010. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 966/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
