ICCJ. Decizia nr. 926/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 926/2010
Dosar nr. 1074/46/2008
Şedinţa publică de la 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 75/F-C din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta D.T.E. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în sensul că a fost anulat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 emis de pârât, fiind dispusă reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtului la plata sumei de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite, începând cu data aplicării actului şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 emis de pârât s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş începând cu data de 22 octombrie 2008.
Instanţa a constatat că reclamanta a fost informată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului despre revocarea sa din funcţia deţinută prin adresa din 23 octombrie 2008 şi despre propunerea de ocupare a postului de consilier juridic prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă.
Instanţa de fond a stabilit că reclamanta nu are calitatea de funcţionar public, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispoziţiile C. muncii.
Astfel, instanţa a constatat că angajatorul a notificat-o pe reclamantă să precizeze dacă înţelege să ocupe o funcţie inferioară, ataşând contractului de muncă un act adiţional, rezultând că în cazul refuzului său, angajatorul ar dispune încetarea raporturilor de muncă ulterior emiterii ordinului, inversându-se altfel ordinea legală şi încălcându-se principiul simetriei actelor juridice.
Instanţa a reţinut că Ministerul Justiţiei poate lua act de încetarea raporturilor de muncă ale directorilor Oficiului Registrului Comerţului numai după ce măsura sancţionatorie a devenit definitivă (între angajat şi angajator).
De asemenea, instanţa a reţinut că ordinul atacat a fost emis de Ministrul Justiţiei însă a fost semnat de secretarul de stat, fără a fi depuse dovezile de imposibilitate a semnării de către ministru.
Instanţa a considerat că sancţiunea aplicată reclamantei nu se regăseşte în reglementările legale, precum şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile legale la emiterea actului atacat, întrucât informarea persoanei se face anterior modificării contractului de muncă, iar în cauză nu a fost efectuată cercetarea prealabilă obligatorie prevăzută de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute.
De asemenea, instanţa a reţinut că decizia atacată nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, arătarea dispoziţiilor legale încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivul de imposibilitate a efectuării cercetării prealabile, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară şi termenul în care sancţiunea poate fi contestată, astfel încât actul emis este lovit de nulitate.
Instanţa a constatat că deşi ordinul atacat a fost emis în baza raportului de control şi a adresei emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aceste acte nu au fost comunicate reclamantei.
Analizând şi perioada supusă controlului, instanţei de fond a reţinut că angajatorul a supus verificării activitatea Oficiul Registrului Comerţului Argeş în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2007, fără respectarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. muncii, fără a se ţine cont de calificativele acordate anterior, fără a se face o corelaţie cu dispoziţiile legale încălcate, atribuţiile din fişa postului şi dispoziţiile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, stabilindu-i reclamantei o răspundere proprie pentru toate faptele angajaţilor şi ale întregului sistem, deşi o parte dintre aceste fapte sunt neimputabile şi lipsite de gravitate.
Instanţa a concluzionat că şi sub aspectul gravităţii faptelor imputate, reclamanta nu trebuia revocată din funcţie decât în situaţia în care nu se conforma normelor de recomandare stabilite.
2. Recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
Împotriva hotărârii Curţii de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, formulând critici pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine că hotărârea fondului este nelegală sub următoarele aspecte:
1) Nu i s-a acordat posibilitatea să se apere în privinţa „excepţiei” referitoare la semnarea ordinului de către o altă persoană decât ministrul.
Recurentul afirmă că problema de drept enunţată nu a fost pusă în discuţia părţilor şi, ca urmare, nu a putut să demonstreze că ordinul supus cenzurii instanţei este semnat potrivit art. 48 şi 53 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 şi art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005 de către secretarul de stat cu competenţe în materie, împuternicit de ministru.
2) Instanţa a schimbat natura juridică sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al ordinului de revocare din funcţie.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că ordinul atacat nu este un act de dreptul muncii, ci un act de drept administrativ emis pentru a pune capăt unor raporturi de autoritate născute de la momentul numirii reclamantei în funcţia de conducere în baza Legii nr. 26/1990.
Cât priveşte raporturile de muncă ale intimatei, acestea nu au fost afectate în niciun mod de emiterea ordinului de revocare care a vizat numai funcţia de conducere, nu şi contractul de muncă.
În acest punct recurentul consideră că, în măsura în care aprecia că actul atacat este un act de dreptul muncii şi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. (2) C. muncii, instanţa ar fi trebuit să se desesizeze şi să trimită dosarul instanţei competente material.
Într-o critică distinctă, legată de asemenea de calificarea actului dedus soluţionării, recurentul combate considerentul referitor la obligativitatea efectuării cercetării prealabile, insistând asupra faptului că eliberarea din funcţia de conducere este o măsură administrativă, managerială, iar nu o sancţiune disciplinară.
Recurentul a mai arătat că în preambulul ordinului s-a motivat măsura administrativă care s-a luat, în esenţă, ca urmare a constatărilor cuprinse în raportul de control întocmit de Corpul de Control al ministrului ce au relevat deficienţe în managementul organizatoric şi activitatea structurilor din cadrul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş.
3) Instanţa a ignorat natura raporturilor dintre recurent şi intimată, obligându-l la plata drepturilor salariale.
Recurentul consideră că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de director al Oficiului Registrului Comerţului, în condiţiile în care angajatorul intimatei este Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii.
3. Apărările formulate de D.T.E.
Intimata D.T.E. nu a formulat întâmpinare.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 26 noiembrie 2009, intimata a solicitat anularea căii de atac declarate pentru nesemnarea recursului de către ministru sau de către o persoană împuternicită de acesta, precum şi pentru faptul că niciuna dintre criticile formulate nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia susţinând că actul de control care a stat la baza emiterii ordinului este pur formal şi conţine generalităţi; că a exercitat corespunzător funcţia publică de conducere şi că nicio altă persoană din echipa managerială nu a fost sancţionată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., condiţiile sesizării sale cu recursul de faţă prin prisma susţinerilor intimatei, Înalta Curte constată că ambele excepţii de nulitate invocate sunt nefondate.
Referitor la nulitatea prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte observă că prin ordinul nr. 804/C din 10 martie 2009, Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a delegat secretarului de stat O.V.O., care a semnat recursul de faţă, dreptul de semnătură pentru Direcţia Contencios din cadrul ministerului.
În privinţa nulităţii pentru „neîncadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.”, Înalta Curte reţine că criticile formulate se circumscriu motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În plus, în cauză este aplicabil şi art. 3041 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este supusă apelului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă D.T.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ competentă Ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 al Ministrului Justiţiei prin care, începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost revocată din funcţia de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Contrar celor reţinute de Curtea de apel, expuse succint la pct. 1.1 din decizie, Înalta Curte constată că actul administrativ individual atacat este legal, fiind emis de organul competent în baza principiului simetriei actelor juridice, întrucât în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tot Ministrul Justiţiei o numise în funcţia de conducere respectivă prin ordinul nr. 1277/C/2003. De asemenea, măsura dispusă nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci este o dispoziţie administrativă, managerială, de eficientizare a activităţii, după cum s-a decis constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (de exemplu, în decizia nr. 311 din 22 ianuarie 2009), aşa încât nu pot fi aplicabile dispoziţiile procedurale cuprinse în C. muncii referitoare la cercetarea abaterilor disciplinare, cum greşit a apreciat prima instanţă.
Răspunzând punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1) Ordinul atacat este semnat de către secretarul de stat M.S.S.
Potrivit art. 48 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor: „Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru”.
Această dispoziţie legală a fost preluată şi în legislaţia secundară, respectiv în art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, text în baza căruia s-a emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2718/C din 20 octombrie 2008.
Examinând acest ordin depus în recurs, Înalta Curte observă că, potrivit art. 1, în ziua de 21 octombrie 2008, data emiterii actului administrativ individual atacat, „Ministrul Justiţiei este înlocuit de drept, pentru toate direcţiile, compartimentele şi unităţile subordonate” de secretarul de stat M.S.S.
Aşa fiind, se constată că susţinerile din primul motiv de recurs sunt fondate, demonstrându-se că persoana care a semnat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 era abilitată în mod legal să exercite această atribuţie, de către Ministrul Justiţiei.
În plus, este justă şi critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât, în măsura în care instanţa de judecată a sesizat din oficiu un motiv de nelegalitate era obligată să-l pună în discuţia părţilor pentru ca partea vizată, în speţă pârâtul, să poată să-şi formuleze apărările corespunzătoare.
2) Soluţia primei instanţe este greşită pentru că porneşte de la calificarea eronată a naturii juridice a actului contestat.
Revocarea din funcţia de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi, prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 267 şi 268 C. muncii.
Raporturile de muncă, născute în temeiul contractului de muncă pe care intimata-reclamantă l-a încheiat cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, nu au fost afectate prin emiterea actului administrativ atacat, aceasta continuându-şi activitatea în cadrul instituţiei publice respective.
Concluzia instanţei de recurs se bazează, în principal, chiar pe cuprinsul actului atacat, unde, în partea expozitivă, se motivează în drept şi în fapt măsura dispusă prin indicarea actului de numire în funcţie, a dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi H.G. nr. 83/2005, precum şi a raportului de control întocmit de Corpul de Control al ministrului, referitor la verificarea activităţii desfăşurate de personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, şi a adresei Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aprobate de conducerea Ministerul Justiţiei.
Intimata-reclamantă a fost numită în funcţia de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, fără concurs, prin ordin al Ministrului Justiţiei şi, potrivit principiului simetriei actelor juridice, tot printr-un ordin al Ministrului Justiţiei a fost revocată sau eliberată din funcţie. Discuţia pe care intimata o face cu privire la diferenţele de natură semantică dintre „revocare” şi „eliberare din funcţie” este lipsită de consistenţă, relevantă fiind voinţa Ministrului Justiţiei de a pune capăt unor raporturi de autoritate născute la momentul numirii intimatei în funcţia de conducere.
Măsura administrativă analizată, de natură pur managerială, a fost dispusă în urma unor controale efectuate de Serviciul de audit Public Intern al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi de Corpul de Control al Ministrului Justiţiei, ale căror concluzii se află la dosarul de fond, ambele echipe de control propunând ministrului eliberarea din funcţie a intimatei.
În concret, s-a reţinut, cu titlu de exemplu, că managementul defectuos constă în neîndeplinirea atribuţiilor referitoare la aplicarea unitară de către personalul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş a legislaţiei în vigoare în materia constituirii şi efectuării modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice şi fizice înregistrate în registrul comerţului; nerespectarea programului de activitate, inclusiv a programului de lucru cu publicul; administrarea şi gestionarea defectuoasă a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul instituţiei; comunicarea de informaţii neconforme cu realitatea despre activitatea desfăşurată şi operaţiunile efectuate.
Conchizând, Înalta Curte reţine că ordinul atacat este legal, fiind emis în cadrul marjei de apreciere de care dispune recurentul pentru buna organizare a managementului în cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, nefiind decelate elemente care să justifice susţinerea intimatei că a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În raport de rezolvarea dată primelor două motive de recurs, Înalta Curte observă că examinarea celui de-al treilea, referitor la despăgubirile la care ar fi avut dreptul intimata în situaţia anulării ordinului, este lipsită de obiect.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 75/F-C din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei D.T.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 883/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5551/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
