ICCJ. Decizia nr. 5791/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5791/2010
Dosar nr. 6750/1/2010
Şedinţa publică de la 22 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 353 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.V., S.M., C.A.L., G.M., C.A., M.V., F.C., H.M., C.I., T.M., O.N., I.l., D.l., M.D., V.C., S.D., A.A., S.C., M.F., S.G., P.D., M.A., T.M., T.F., S.A., I.F., C.S., F.A., B.R., Z.M.M., D.C., D.A., C.I.A., M.M., M.M.R., I.M., T.L., I.C., M.l., H.L., B.D., M.M.T., M.S.I., P.D., F.N.A., R.I. şi M.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anulând adresa din 3 iulie 2009 emis de conducătorul autorităţii pârâte. De asemenea, a fost declinată în favoarea Tribunalului Arad, ca instanţă de litigii de muncă, competenţa de soluţionare a cererii formulate de aceiaşi reclamanţi, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi conducătorul acestei autorităţi.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, de anulare a actului administrativ contestat, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că acesta încalcă dispoziţiile art. 156 şi 164 C. muncii, potrivit cărora drepturile salariale trebuie plătite cu prioritate faţă de alte obligaţii băneşti, iar cuantumul lor nu poate fi afectat de aceste din urmă obligaţii băneşti, decât în condiţiile legii, care, în speţă, nu sunt întrunite.
Împotriva acestei sentinţe, cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul.
Prin decizia nr. 1947 din 16 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat nul recursul pentru nemotivare.
Astfel, s-a reţinut că prin cererea de recurs, recurentul invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de judecată a apreciat greşit ca fiind îndeplinite condiţiile pentru suspendarea actului administrativ, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului justificat şi a pagubei iminente.
Or, s-a constatat că prin sentinţa recurată, instanţa de judecată a soluţionat nu o cerere de suspendare a actului administrativ emis de conducătorul autorităţii recurente, ci chiar fondul cauzei, dispunând anularea actului respectiv iar nu suspendarea acestuia.
Cum recurentul nu a adus, deci, nici o critică sentinţei atacate, prin prisma soluţiei pronunţate de instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi întrucât nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., Înalta Curte a constatat nulitatea acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul Ministerul Justiţiei, invocând motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a, arătând că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra primului motiv de recurs referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate de contestator în motivarea contestaţiei în anulare „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (...) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Prin decizia contestată Înalta Curte a constatat nul recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 353 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, pentru nemotivare, apreciind că recurentul-pârât a formulat motive de recurs care vizează alt obiect decât cel dedus judecăţii.
Prin urmare, nu poate fi reţinută ipoteza textului art. 318 teza a II-a, invocat ca motiv al contestaţiei în anulare, instanţa de recurs neintrând în cercetarea fondului cererii de recurs pentru a se putea vorbi de o „omisiune"; referitoare la vreunul dintre motivele de recurs invocate.
Mai mult decât atât, Înalta Curte a reţinut prin decizia contestată că nu există motive de recurs de ordine publică pe care instanţa să le poată analiza din oficiu. Susţinerea contestatorului în sensul că instanţa de recurs a omis să analizeze excepţia de ordine publică a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza a II-a, neputând fi asimilată unui motiv de recurs de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5 C. proc. civ.
De altfel, excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de Ministerul Justiţiei şi în faţa instanţei de fond, care a respins-o ca neîntemeiată, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se află anexată cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de contestator în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu realizează ipoteza textului legal menţionat, astfel încât va respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Justiţiei, împotriva deciziei nr. 1947 din 16 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5781/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 883/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
