ICCJ. Decizia nr. 1035/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 73/CA din 1 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, și a dispus suspendarea executării Ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 3362/C din 15 decembrie 2009, până la soluționarea cauzei de către instanța de fond. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:
Prin Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 3362/C din 15 decembrie 2009 s-a dispus încetarea calității reclamantei de notar public din cadrul Camerei Notarilor Publici Constanța, Circumscripția Judecătoriei Constanța, localitatea Ovidiu.
Ordinul a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 36/1995, în considerarea faptului că, prin Decizia nr. 5144/1/2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, G.D. a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 3.000 lei.
In raport cu dispozițiile art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
In ceea ce privește existența unui caz bine justificat, Curtea de apel a reținut că sancțiunea penală aplicată reclamantei (amenda penală) prin decizia pronunțată de Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate conduce la concluzia că aceasta a săvârșit o infracțiune gravă sau că a adus atingere prestigiului profesiei, iar aceste aspecte sunt de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actului a cărui suspendare se solicită, în raport cu dispozițiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995.
în ceea ce privește cerința referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a apreciat că măsura dispusă prin actul administrativ ar determina închiderea biroului notarial (ce desfășoară un serviciu public).
împotriva sentinței civile nr. 73/CA din 1 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât critică soluția pronunțată de Curtea de apel numai în partea în care s-a reținut îndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, susținând, în esență, că situația reclamantei, care a fost condamnată definitiv pentru abuz în serviciu, se încadrează în ipotezele reglementate prin textele legale care au constituit temeiul de drept pentru emiterea ordinului contestat. în același sens, recurentul-pârât susține că infracțiunea reținută în sarcina intimatei-reclamante este contrară scopului activității notariale, iar gravitatea faptei și atingerea adusă prestigiului profesiei de notar public rezultă din considerentele deciziei penale, iar aplicarea unei sancțiuni mai blânde - amenda penală - este consecința individualizării pedepsei.
Analizând cauza, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Așa cum în mod constant a reținut înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de excepție ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube iminente, în sensul în care sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
Nu mai puțin însă, principiul legalității actelor administrative presupune, în contextul executării acestora din oficiu, asigurarea unui echilibru și a unor garanții de echitate pentru garantarea protecției drepturilor și intereselor particularilor.
Așa fiind, îndeplinirea condițiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.
Față de circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, înalta Curte apreciază că pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, prima instanță în mod corect, fără a antama fondul cauzei în această etapă a procedurii, a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Astfel, contrar celor susținute de recurentul-pârât, sunt valide argumentele primei instanțe în sensul că, în urma analizei sumare a actului, se constată o îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ ce derivă dintr-o eventuală disproporționalitate între sancțiunea aplicată intimatei-reclamante prin decizia penală și măsura dispusă de minister în temeiul art. 23 lit. f) și g) din Legea nr. 36/1995. Criticile din recurs a căror analiză în concret excede controlului sumar realizat de instanță în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ vor face obiectul cercetării aprofundate realizate de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului.
Totodată, actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, având în vedere că executarea actului administrativ va conduce la închiderea biroului notarial cu consecințe nefavorabile dificil de reparat pentru personalul angajat.
De altfel, măsura suspendării executării actului administrativ se justifică și în raport cu Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în cauzele administrative, care în esență recunoaște tuturor persoanelor care au formulat, în fața unei jurisdicții, o contestație referitoare la un act administrativ, posibilitatea de a solicita judecătorului să ia măsuri de protecție provizorie.
Astfel fiind, suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul cauzei reprezintă o măsură de protecție a persoanei potențial vătămate pentru o perioadă limitată, respectiv până la pronunțarea instanței de fond în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1028/2011. Contencios → |
|---|
