ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1036/2011
Dosar nr. 1066/36/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 august 2010 pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi precizată la data de 3 septembrie 2010. reclamantul P.B. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 şi nr. 1141 din 13 iulie 2010 emise de pârât.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, în baza Ordinului nr. 1407 din 28 mai 2009 emis de pârât şi a contractului de management nr. 72/DADR din 28 mai 2009.
La data de 15 octombrie 2009, prin Ordinul nr. 2275 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, i s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma să înceteze aplicabilitatea ordinului de numire şi a contractului de management, tară a se menţiona un motiv de fapt al măsurilor dispuse.
Împotriva Ordinului nr. 2275 din 09 octombrie 2009, reclamantul a formulat contestaţie, iar Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 162/CA/2010, a admis contestaţia şi a anulat ordinul respectiv, rămânând în vigoare Ordinul nr. 1407 din 28 mai 2009 de numire în funcţia respectivă.
Ulterior, prin Ordinul nr. 264 din 31 mai 2010, pârâtul a dispus încetarea contractului de management, iar Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 23/CA din 11 iunie 2010, a dispus suspendarea executării acestui ordin.
Deşi prin Ordinul nr. 848 din 29 iunie 2010 emis de pârât au fost suspendate măsurile de încetare a raportului de muncă al reclamantului până la pronunţarea instanţei de fond, prin Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 s-a prevăzut că încetează prevederile Ordinului nr. 848/2010, reclamantul fiind destituit din funcţia publică.
Prin Ordinul nr. 1141 13 iulie 2010 a fost numită temporar în funcţia de director executiv o altă persoană, care nu a mai deţinut această funcţie şi că nu are o sentinţă judecătorească de reintegrare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea nr. 342/CA din 11 octombrie 2010. Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis în parte cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 şi 1141 din 13 iulie 2010 emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea fondului cauzei în dosarul nr. 1191/36/2010.
- a respins cererea privind suspendarea executării Ordinului nr. 1141 din 13 iulie 2010 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul P.B. a învestit instanţa, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere privind suspendarea executării a două acte administrative individuale şi anume: Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 şi Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010. ambele emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, până la pronunţarea instanţei de fond asupra fondului cauzei.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 şi nr. 1141 din 13 iulie 2010 emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În ceea ce priveşte condiţiile în care se poate dispune suspendarea executării actelor administrative, Curtea de apel a reţinut că actele contestate sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, susceptibile de executare.
În raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente în privinţa Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de pârât, urmând a dispune suspendarea executării actului respectiv până la soluţionarea fondului cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1191/36/2010.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010, instanţa a reţinut că acest ordin este emis pentru numirea temporară pe funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul D.A.D.R. Constanţa a numitei B.P., astfel că priveşte o terţă persoană care nu este parte în proces, motiv pentru care este nefondată cererea reclamantului de suspendare a executării ordinului respectiv.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii. Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa în mod greşit, cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu a reţinut inadmisibilitatea cererii reclamantului ca efect al abrogării prin OUG nr. l05/2009, respectiv ca efect al declarării ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009, în temeiul căreia reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator.
Expunând istoricul situaţiei de fapt şi al legislaţiei în materie, recurentul-pârât susţine că Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis cu respectarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nr. 1629 din 13 decembrie 2009 şi nr. 414/2010, a normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, şi ca urmare a faptului că nu mai exista funcţia de director coordonator în care reclamantul solicită reintegrarea. în subsidiar, recurentul-pârât susţine că inclusiv contractul de management al reclamantului a încetat prin ajungerea la termen, întrucât a fost încheiat la data de 28 mai 2009 pentru o perioadă de 1 an.
Pentru aceste argumente, recurentul-pârât susţine că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, deoarece prin actul atacat a fost realizată o operaţiune administrativă prevăzută de lege.
Sub aspectul pagubei iminente, recurentul-pârât susţine că intimatul-reclamant nu suferă un prejudiciu material ireparabil, deoarece, în ipoteza anulării actului, va fi repus în funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma criticilor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul P.B. a învestit instanţa, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării următoarelor acte administrative:
Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis în considerarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, nr. 1629/2009 şi nr. 414/2009, precum şi a dispoziţiilor OUG nr. 105/2009. prin care s-a prevăzut că, începând cu data ordinului, încetează prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 848/2010 de suspendare a Ordinului nr. 264 din 31 mai 2010 privind încetarea de drept a ordinului de numire şi a contractului de management privind pe P.B.. director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa;
- Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010 prin care s-a prevăzut că, începând cu data ordinului. B.P. va exercita temporar funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa pe o perioadă de maximum 6 luni.
În limita criticilor din recurs, instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât nu a formulat critici cu privire la soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât soluţia, cât şi argumentaţia Curţii de apel referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării acestui ordin sunt temeinice şi legale, motiv pentru care nu vor face obiectul unei analize în concret în raport cu susţinerile reclamantului, în condiţiile în care acesta nu a exercitat calea de atac a recursului.
În ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa prin care au fost admise cererile de suspendare a executării actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
În cauză, este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al D.A.D.R. Constanţa, prin Ordinul nr. 1407 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (3)-(10) şi (12) din OUG nr. 37/2009. Totodată, aşa cum rezultă din preambulul actului administrativ în litigiu, este necontestat faptul că Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis în considerarea dispoziţiilor OUG nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. l05/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. l pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. l47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. l05/2009.
În situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1052/2011. Contencios → |
|---|
