ICCJ. Decizia nr. 1079/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1079/2011
Dosar nr.8933/1/2010
Şedinţa publică de Ia 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 6/J/9 iunie 2010, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de Disciplină pentru judecători şi, în baza dispoziţiilor art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei D.D., judecător la Tribunalul Constanţa, în prezent detaşată la Tribunalul Bucureşti, sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), teza I şi lit. i).
Împotriva acestei hotărâri doamna D.D. a declarat recurs.
Prin Hotărârea nr. 735 din 24 iunie 2010, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie, începând cu data de 24 iunie 2010 a doamnei D.D. până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 6/J/9 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 33/J/2009 de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
La adoptarea hotărârii au fost avute în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Împotriva acestei hotărâri, D.D. a formulat contestaţie, soluţionată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 860 din 7 octombrie 2010, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora „în cazul în care împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei", Hotărârea nr. 735 din 24 iunie 2010 de suspendare din funcţie este temeinică şi legală.
Împotriva Hotărârii nr. 860 din 7 octombrie 2010, D.D. a formulat recurs, solicitând anularea acesteia şi implicit a Hotărârii nr. 735 din 24 iunie 2010 a Secţiei pentru judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
Prin recursul formulat se susţine că cele două hotărâri atacate au fost pronunţate în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute atât de legea naţională, cât şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Mai arată recurenta că, în mod greşit, s-a dispus suspendarea din funcţie înainte a-i fi comunicată hotărârea de aplicare a sancţiunii şi fără a fi încunoştinţată de luarea în discuţie a notei Direcţiei Resurse Umane prin care se solicita suspendarea din funcţie, ca efect al aplicării sancţiunii excluderii şi declarării recursului.
Mai afirmă recurenta că potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, suspendarea din funcţie nu se putea dispune cât vreme nu exista un decret prezidenţial de eliberare din funcţie.
Analizând cu prioritate excepţia rămânerii fără obiect a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., constată că aceasta nu este întemeiată având în vedere că la momentul declarării recursului Hotărârea nr. 735 din 24 iunie 2010 îşi producea efectele, iar respingerea recursului împotriva hotărârii de excludere din magistratură nu şterge şi efectele juridice pe care le-a produs hotărârea de suspendare din funcţie pe toată durata aflării ei în vigoare.
Analizând pe fond cererea de recurs, în raport de susţinerile recurentei, de actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit susţinerilor recurentei, hotărârea de suspendare din funcţia de judecător este nelegală deoarece a fost adoptată înainte ca reclamantei să i se fi comunicat hotărârea de aplicare a sancţiunii disciplinare şi fără a fi informată despre Nota Direcţiei Resurse Umane cu privire la suspendarea din funcţie.
Aceste critici sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă".
Din interpretarea literală a acestui text de lege rezultă că singura condiţie pentru declanşarea procedurii suspendării de funcţie este aceea ca împotriva hotărârii de excludere în magistratură să se exercite calea de atac a recursului, neavând relevanţă sub acest aspect dacă recursul este şi motivat sau există doar declaraţia scrisă de recurs înregistrată la instanţa competentă. Prin urmare, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă manifestarea neechivocă de voinţă a judecătoarei D.D. de a recura la instanţa competentă Hotărârea Secţiei pentru judecători din cadrul CSM privind excluderea din magistratură ca sancţiune disciplinară, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 317/2004, Secţia de Judecători era obligată să dea acestui act de voinţă efectele juridice obligatorii prevăzute de lege, respectiv să dispusă suspendarea din funcţia de judecător.
Pe de altă parte, nu are relevanţă nici faptul că recurenta a exercitat calea de atac înainte de comunicarea hotărârii, având dreptul procedural de a acţiona în acest mod, deoarece dispoziţiile art. 611 alin. (2) nu distinge între momentele în care se poate exercita recursul.
Referitor la critica potrivit căreia nu i-a fost comunicată Nota Direcţiei Resurse Umane prin care a fost sesizată Secţia pentru judecători cu privire la necesitatea suspendării din funcţie, Înalta Curte constată că aceasta nu are temei legal, având în vedere caracterul intern şi de operaţiune premergătoare emiterii actului administrativ producător de efecte juridice. În acest sens se reţine şi faptul că suspendarea din funcţie a judecătorului se dispune în temeiul legii şi nu implică un drept de apreciere al autorităţi competente să dispună această măsură, procedura suspendării nefiind bazată pe contradictorialitate, spre deosebire de procedura răspunderii disciplinare unde se prevede expres dreptul judecătorului sau procurorului cercetat de a lua cunoştinţă de actele dosarului şi a solicita probe în apărare.
Un alt argument adus în susţinerea nelegalităţii hotărârii de suspendare din funcţie constă în faptul că art. 611 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 foloseşte noţiunea de „eliberare din funcţie", iar eliberarea din funcţie intră în competenţa exclusivă a Preşedintelui României care îşi manifestă voinţa în acest sens printr-un decret, situaţia care nu este întrunită în speţă.
Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art. 611 alin. (2) nu reflectă intenţia legiuitorului şi ar presupune lipsirea de efecte juridice a instituţiei suspendării din funcţia de judecător.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 care reglementează instituţia răspunderii disciplinare coroborate cu cele ale Legii nr. 317/2004 referitoare la procedura aplicării sancţiunii disciplinare rezultă că expresia „hotărârii de eliberare din funcţie" prevăzută în art. 611 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se referă la Hotărârea Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind excluderea din magistratură ca sancţiune disciplinară, acesta fiind actul care poate fi atacat cu recurs la instanţa competentă în temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că actul care definitivează procedura eliberării de funcţie a judecătorilor şi procurorilor este Decretul Preşedintelui României, dar acest act este emis la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar în cazul excluderii din magistratură se transmite Preşedintelui României hotărârea irevocabilă privind excluderea (art. 50 din Legea nr. 317/2004).
Prin urmare, emiterea Decretului prezidenţial privind eliberarea din funcţia de judecător sau procuror nu mai poate atrage şi suspendarea din această funcţie, deoarece acest act nu mai poate fi atacat cu recurs potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 menţionate mai sus şi nici nu poate îmbrăca forma unei hotărâri pentru a fi îndeplinită ipoteza textului art. 611 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că Hotărârea nr. 860 din 7 octombrie 2010 a Plenului CSM de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 735 din 24 iunie 2010 a Secţiei pentru judecători, este temeinică şi legală şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D.D., împotriva Hotărârii nr. 860 din 7 octombrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1082/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
