ICCJ. Decizia nr. 1083/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1083/2011
Dosar nr.133/33/2010
Şedinţa publică de Ia 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 168 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.F.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi a dispus anularea Ordinului nr. 239 din 12 octombrie 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale. A dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior, aceea de director coordonator la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Maramureş şi a obligat pârâta să achite reclamantei drepturile salariale aferente funcţiei deţinute anterior emiterii Ordinului nr. 239/2009 începând cu data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Ordinul nr. 839 din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi protecţiei Sociale, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Maramureş, exercitarea funcţiei făcându-se în baza contractului de management semnat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, în urma susţinerii examenului de evaluare, pe o perioadă de 4 ani.
- Prin Ordinul nr. 239 din 12 octombrie 2009 al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale s-a decis revocarea reclamantei din funcţie începând cu data de 12 octombrie 2009 prin încetarea contractului de management.
Analizând ordinul atacat şi perspectiva legalităţii acestuia, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost emis fără să existe o justificare a unui caz concret care să ducă la încetarea contractului de management, dintre cele enumerate la art. 9 din contract.
A mai constatat că revocarea din funcţie a reclamantei s-a dispus tară o notificare prealabilă în acest sens, comunicată cu minim 15 zile înainte de aplicarea măsurii, termen care nu a fost respectat, aspect care atrage nelegalitatea actului atacat.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, instanţa de fond a apreciat că prin emiterea ordinului atacat a fost vătămat grav dreptul la muncă al reclamantei, acesteia fiindu-i afectate onoarea, prestigiul şi demnitatea ocrotite de lege, astfel încât justa reparare a prejudiciului se poate realiza satisfăcător prin obligarea pârâtului emitent al actului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând generic dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine în esenţă că având în vedere faptul că actul normativ în baza cărora directorii coordonatori îşi exercitau prerogativele (OUG nr. 37/2009), şi-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ (OUG nr. 105/2009) a prevăzut expres desfiinţarea acestor posturi, şi reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori (art. V), a fost emisă Decizia nr. 239 din 12 octombrie 2009.
Deci, Decizia atacată, constată o situaţie instituită printr-un act normativ cu valoare de lege (OUG nr. 105/2009).
Actul normativ - OUG nr. 37/2009 - în baza căruia reclamanta a solicitat repunerea în funcţia publică deţinută anterior a fost reprodus de către OUG nr. 105/2009, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629/2009.
Având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României dispoziţiile OUG nr. 37/2009, reproduse de către OUG nr. 105/2009, şi-au încetat efectele juridice şi prin urmare nu se poate considera ca fiind legal, funcţional şi actual, actul normativ (OUG nr. 37/2009) în baza căruia reclamanta solicită reintegrarea pe funcţia deţinută anterior.
Recurenta-pârâtă susţine că solicitarea este rămasă fără obiect şi nu poate fi pusă în executare în baza unor prevederi neconstituţionale.
Astfel, actul normativ în baza căruia reclamantul a solicitat repunerea în funcţia deţinută anterior a fost reprodus de către OUG nr. 105/2009, declarată la rândul său în dezacord cu legea fundamentală, în consecinţa aceloraşi critici de neconstituţionalitate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia sus-menţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a OUGnr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, deoarece conţine aceleaşi soluţii legislative.
În cauză, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată, de asemenea, neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control a priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sub acest aspect sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea Ordinului nr. 239 din 12 octombrie 2009 şi reintegrarea în funcţia deţinută cu acordarea drepturilor salariale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, împotriva Sentinţei civile nr. 168 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta P.F.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1084/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
