ICCJ. Decizia nr. 1084/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1084/2011
Dosar nr.110/44/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 84 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a dispus anularea Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009 şi a Ordinului nr. 1474 din 02 decembrie 2009 emise de autoritatea pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia şi atribuţiile specifice postului din care a fost demis. A obligat pârâta să îi plătească reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data demiterii şi până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1037 din 02 decembrie 2009 al Preşedintelui C.N.P.A.S. s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului cu privire la funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Vrancea, iar prin Ordinul nr. 1474 din 2 decembrie 2009 emis de aceeaşi autoritate pârâtă s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Vrancea.
A reţinut instanţa de fond că, în contextul în care OG nr. 37/2009 şi OG nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal.
2. Recursul pârâtei Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale
Împotriva Sentinţei nr. 84 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
În mod greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes, invocată prin întâmpinare, deşi ar fi trebuit să reţină, în fapt, că pretenţia dedusă judecăţii nu se justifică prin prisma unui interes născut, actual şi legitim, atâta vreme cât actul normativ care a stat la baza numirii în funcţia de director coordonator al C.J.P. Vrancea, a fost declarat neconstituţional.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârât a susţinut că, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa a admis cererea de anulare a Ordinelor nr. 1037 din 13 octombrie 2009 şi nr. 1474 din 02 decembrie 2009 fără să constate că actul de numire a fost fundamentat, printre altele, pe dispoziţiile art. III alin. (3), (4), (5), (6), (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale a României 1257 din 7 octombrie 2009.
La data emiterii Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009 pretins vătămător, actul de numire nu era conform cu ordinea de drept, astfel că intimatul-reclamant nu poate revendica calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ individual, câtă vreme dreptul ori interesul său la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În primul rând Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la lipsa de interes a acţiunii, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. c) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi apreciază că nu pot fi excluse controlului de legalitate ordinele contestate, neavând relevanţă sub acest aspect momentul la care respectivele acte administrative au produs efecte juridice.
Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
Prin Ordinul nr. 1313 din 26 mai 2009 al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator al C.J.P. Vrancea în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6), (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale a României 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin Ordinul nr. 1037 din 13 octombrie 2009 al Preşedintelui C.N.P.A.S., contestat în prezenta cauză, s-a dispus încetarea contractului de management încheiat în temeiul Ordinului nr. 1313 din 26 mai 2009 de numire în funcţia de director coordonator C.J.P. Neamţ.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterioare enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă, construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel, în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. l pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009.
Ca urmare a acestor modificări legislative, funcţia de director coordonator al C.J.P. Neamţ s-a desfiinţat, Ordinul nr. 1474 din 2 decembrie 2012 al Preşedintelui C.N.P.A.S. fiind emis tocmai pentru a pune în aplicare dispoziţiile Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 prin care prevederile OG nr. 37/2009 au fost declarate neconstituţionale, astfel că, în mod greşit instanţa de fond a considerat că acest ordin atacat este nelegal.
Aşadar, dat fiind faptul că situaţia de neconstituţionalitate ivită ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât Ordinul de numire nr. 1031 din 26 mai 2009 cât şi contractul de management încheiat între părţi, în baza OUG nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituţional.
Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv OUG nr. 105/2009 a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, prin Ordinul nr. 1037 din 13 octombrie 2009 al Preşedintelui C.N.P.A.S. însă acest lucru nu poate justifica hotărârea instanţei de fond în sensul anulării ordinului de eliberare din funcţia publică de conducere, în condiţiile în care actul administrativ de numire, respectiv Ordinul nr. 1013 din 26 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva Sentinţei nr. 84 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul G.C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1083/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1086/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|