ICCJ. Decizia nr. 1193/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1193/2011
Dosar nr. 1161/35/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 335/CA din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă cererea formulată de petenţii B.C.G., C.I.M., C.V., C.I.D., G.I.I., L.F.C., L.M., M.M.V., P.C.G., P.M.V., P.I.R., P.A.L.L., P.I.N., Ş.L.A., T.I.D. şi T.M.M. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, a fost dispusă suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea introductivă petenţii B.C.G., C.I.M., C.V., C.I.D., G.I.I., L.F.C., L.M., M.M.V., P.C.G., P.M.V., P.I.R., P.L.V., P.I.N., Ş.L.A., T.I.D. şi T.M.M. în contradictoriu cu intimatul Guvernul României au solicitat suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei pentru anularea actului administrativ.
În motivarea cererii au arătat că au fost angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, beneficiind de pensie de serviciu, în conformitate cu Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat şi Legea nr. 179/2004 privind pensiile poliţiştilor.
Prin actul administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare o solicită, se arată că pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010 (respectiv pensiile militare de stat), inclusiv cele aflate în plată, să se recalculeze într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a acestuia.
Se apreciază că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute de lege pentru ca cererea de suspendare să fie admisă.
În ceea ce priveşte dovedirea cazului bine justificat, reclamanţii arată că H.G. nr. 735/2010 a fost elaborată şi emisă cu încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 şi art. 7 din Legea nr. 109/1997.
Totodată, H.G. nr. 735/2010 conţine mai multe dispoziţii care exced celor ale Legii nr. 119/2010, ceea ce contravine principiului constituţional al ierarhiei actelor normative.
Referitor la condiţia pagubei iminente, arată că şi aceasta este îndeplinită, întrucât este de netăgăduit că executarea H.G. nr. 735/2010 implică o reducere radicală, peste 50% din cuantumul pensiilor, pensie care constituie unicul lor mijloc de subzistenţă.
Suspendarea aplicării actului atacat se impune, cu atât mai mult cu cât până la soluţionarea de către instanţa de contencios administrativ a contestaţiei împotriva actului în discuţie, consecinţele executării acestuia ar fi practic imposibil de remediat.
În drept, au invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În probaţiune, petenţii au depus la dosar nota de fundamentare a actului în cauză, avizul Consiliului Legislativ nr. 927/2010, sentinţa civilă nr. 338/2010 a Curţii de Apel Cluj, plângerile prealabile înaintate către Guvernul României şi dovezile de expediere, copiile deciziilor de pensionare şi copii de pe actele de identitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare.
În motivarea întâmpinării, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, nefiind îndeplinită nici condiţia existenţei cazului bine justificat, nici cea cu privire la existenţa unor pagube iminente care s-ar produce în patrimoniul petenţilor.
Consideră că în mod eronat petenţii în criticile formulate se raportează exclusiv la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, fără a ţine seama de normele de trimitere făcute la Legea nr. 19/2000, modificată şi completată.
Totodată, arată că petenţii fac afirmaţii neprobate privind producerea unor pagube importante, precizând că în situaţia în care nu depun cereri de recalculare şi documente doveditoare se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Dispoziţiile H.G. nr. 735/2010 nu au caracter individual, astfel încât nu pot fi discriminatorii în privinţa petenţilor, aceste reglementări neprevăzând vreo dispoziţie de excepţie care s-ar aplica numai anumitor categorii de cetăţeni, ci ele se aplică tuturor cetăţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie, în deplin acord cu prevederile art. 16 din Constituţie.
Pe de altă parte, arată că recalcularea pensiilor stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, precum şi determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, este prevăzută chiar de Legea nr. 119/2010, nefiind stabilită primar prin dispoziţiile actului administrativ contestat.
Totodată, iminenţa pagubei nu poate fi susţinută în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 119/2010 şi ale art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 735/2010.
Prin urmare, petenţii nici nu aveau cum să probeze producerea vreunui prejudiciu ca urmare directă a executării dispoziţiilor actului administrativ contestat, interpretarea lor privind modalitatea de aplicare în concret a acestor prevederi nefiind suficientă pentru a constitui temei al suspendării executării H.G. nr. 735/2010.
Examinând cererea de suspendare a executării H.G. nr. 735/2010, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond (…)”.
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Instanţa consideră că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
În dovedirea existenţei unui caz bine justificat, au fost invocate dispoziţiile H.G. nr. 735/2010, care contravin prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 şi art. 7 din Legea nr. 109/1997 şi exced chiar şi prevederilor cuprinse în Legea nr. 119/2010, în aplicarea cărora a fost adoptat actul normativ în litigiu, fapt ce încalcă principiul constituţional al ierarhiei actelor normative, aspecte prin care instanţa apreciază că petenţii au demonstrat existenţa unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a avea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
În ceea ce priveşte paguba iminentă instanţa constată că prin aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 735/2010, s-ar ajunge la o diminuare radicală a pensiilor petenţilor, care constituie unicul mijloc de subzistenţă al acestora şi garanţia unui trai decent, astfel că există riscul producerii unei pagube viitoare şi previzibile.
Pentru aceste considerente în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 instanţa a admis cererea de suspendare formulată de petenţi şi a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României, criticând soluţia instanţei de fond.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât suspendarea executării are caracterul unei măsuri procesuale facultative şi nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă numai după verificarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Susţine recurentul că din motivarea hotărârii contestate, rezultă că în mod netemeinic şi nelegal s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima instanţă excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului, contravenind dispoziţiilor art. 14 din lege.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond susţinând că în cauză nu au fost dovedite condiţiile legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 coroborate cu art. 312 C. proc. civ.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Verificând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, modificată şi completată, dispunând suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Având în vedere că H.G. nr. 735/2010 reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ, care produce efecte erga omnes, a fost abrogată în mod expres prin O.G. nr. 1/2011, recursul formulat în cauză urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 335/CA din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1156/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1263/2011. Contencios → |
|---|
