ICCJ. Decizia nr. 1210/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1210/2011
Dosar nr. 202/109/2009
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2107 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Piteşti, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamanţii Municipiul Piteşti şi Consiliul Local al municipiului Piteşti au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru a fi obligată la plata sumei de 107.100.000 RON, cu titlu de prejudiciu ce provine din neaprobarea preţurilor şi tarifelor solicitate de SC T. SA Piteşti, pentru producerea energiei electrice şi termice, pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008 şi de asemenea, pentru a-i achita cheltuielile de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la data de 20 martie 2009, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială exclusivă a Tribunalului Argeş, motivând că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, speţa, se soluţionează obligatoriu de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 166/CA din 18 mai 2009, Tribunalul Argeş a admis excepţia şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007.
Împotriva acestei soluţii, reclamanţii au declarat recurs în termen legal, însă motivarea acestuia s-a făcut tardiv.
Prin decizia nr. 936/R-Com din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti a constatat nul recursul formulat de reclamanţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 ianaurie 2010.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Bucureşti, motivat de faptul că reclamanţii au sesizat instanţa de contencios administrativ solicitând plata unei sume reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a neaprobării prin deciziile Preşedintelui A.N.R.E. a preţurilor şi tarifelor solicitate de SC T. SA, fără ca în prealabil să fi solicitat anularea actelor administrative menţionate, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în realitate aceasta constituind o apărare de fond şi nu o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin adresa din 29 septembrie 2004, s-a solicitat majorarea tarifelor începând cu 01 ianuarie 2005, iar prin decizia A.N.R.E. nr. 71/2005 s-a aprobat o majorare începând cu 19 ianuarie 2005 la 166,29 RON/Gcal., faţă de 222,78 RON/Gcal. cât se solicitase.
De asemenea, prin decizia A.N.R.E. nr. 460/2005 s-au aprobat preţuri/tarife începând cu 22 aprilie 2005 de 175,52 RON/Gcal., faţă de 175,82 RON/Gcal., cât se solicitase.
Prin decizia A.N.R.E. nr. 5 din 11 ianuarie 2006 s-a aprobat majorarea la 207,29 RON/Gcal., faţă de 236,83 RON/Gcal., cât se solicitase, începând cu 11 ianuarie 2006; prin decizia A.N.R.E. nr. 1751 din 20 decembrie 2006 s-a aprobat majorarea preţurilor/tarifelor începând cu 01 ianuarie 2007 la 217,76 RON/Gcal., faţă de cel solicitat de 315,40 RON/Gcal.; prin decizia nr. 1272 din 24 iunie 2008 s-a aprobat majorarea preţurilor/tarifelor începând cu 01 iulie 2008 la 156,80 RON/Gcal., faţă de cel solicitat de 179,76 RON/Gcal.
Instanţa a reţinut că reclamanta a pretins că, în acest mod, a suferit pierderi în perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008, prin neaprobarea la nivelul solicitat a majorării preţurilor/tarifelor.
Deciziile emise de A.N.R.E. nu au fost contestate de reclamanţi, după cum arată şi reclamanţii în cererea de chemare în judecată, justificat de faptul că deciziile erau motivate şi întemeiate pe documentaţii întocmite de serviciul de specialitate.
Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, daune morale.
Soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), instanţa poate să anuleze în tot sau în parte actul administrativ hotărând totodată şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale.
Ca urmare, acordarea despăgubirilor materiale se solicită pe calea unei cereri accesorii la cererea principală ce vizează anularea actului administrativ vătămător.
Interpretarea logică şi sistematică a prevederilor art. 8, 18, 19 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că în cadrul procesului de contencios administrativ privit în sens larg, acţiunea separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acţiunii principale îndreptate împotriva actului vătămător.
Aşadar, reţinând că reclamanţii nu au solicitat anterior anularea actelor administrative vătămătoare, iar deciziile A.N.R.E. nr. 71/2005; 460/2005; nr. 5/2006; 1751/2006 şi nr. 1272/2008 nefiind contestate, nu sunt susceptibile de a cauza prejudicii persoanelor cărora le sunt adresate, iar acestea din urmă nu pot pretinde daune interese corespunzătoare.
În consecinţă, instanţa de contencios administrativ nu ar putea, soluţionând o acţiune în despăgubire să înlăture efectele juridice ale deciziilor A.N.R.E., ce nu au fost anulate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând soluţia instanţei de fond.
În motivarea recursului formulat, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea întrucât aceştia nu au solicitat anterior anularea actelor administrative vătămătoare, respectiv deciziile A.N.R.E. nr. 71/2005, nr. 460/2005, nr. 5/2006, nr. 1751/2006 şi nr. 1272/2008.
Au susţinut recurenţii că nu au contestat actele administrative întrucât acestea fiind emise în baza unei documentaţii întocmite de un serviciu de specialitate astfel că acestea puteau fi contestate numai în momentul în care se constata că, urmare a preţurilor şi tarifelor aprobate de A.N.R.E., există prejudiciu, întrucât tarifele aprobate nu au fost corect fundamentate.
În raport de prevederile Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, potrivit cărora preţurile locale se stabilesc, se ajustează sau se modifică pe baza metodologilor aprobate de autoritatea de reglementare competentă, iar pierderile tehnologice se aprobă de autoritatea administraţiei publice locale ca şi preţurile locale pentru populaţie, recurenţii au susţinut că deciziile respective nu puteau fi contestate la momentul emiterii lor în condiţiile în care nu se putea prezenta evoluţia preţurilor faţă de condiţiile economice existente.
Intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică, susţinând în esenţă că recursul formulat nu este motivat recurenţii neindicând motivele de nelegalitate şi fără a dezvolta aceste motive în cadrul cererii de recurs conform art. 312 alin .(1) C. proc. civ.
Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vederea că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităţii emitente.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (3) potrivit cărora indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului iar dezlegarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În speţă se constată că din dezvoltarea motivelor de recurs formulate, acestea pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că, în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau 3041 C. proc. civ. în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În fapt prin acţiunea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata sumei de 107.100.000 RON reprezentând prejudiciu, cauzat prin neaprobarea preţurilor şi tarifelor solicitate pentru producerea energiei electrice şi termice în perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008.
Într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi eventual daune morale.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale cât şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, se desprinde concluzia confirmată atât de doctrina în materie, cât şi de jurisprudenţă că despăgubirile pentru prejudiciul suportat pot fi solicitate prin cererea de daune care se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale, fie pe cale separată atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului, fără a solicita despăgubiri, termenul de prescripţie curgând de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În mod corect instanţa de fond a constatat şi reţinut netemeinicia cererii de despăgubiri atâta vreme cât recurenta-reclamantă nu a formulat o acţiune în anulare a actelor administrative considerate nelegale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri.
De altfel, întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acţiunea în răspundere patrimonială formulată sub forma unei cereri accesorii la cererea principală vizând anularea actului administrativ nelegal, cât şi atunci când este formulată separat, are caracter subsecvent acţiunii principale.
Susţinerile recurenţilor referitoare la imposibilitatea solicitării anulării actelor administrative considerate vătămătoare, anterior formulării acţiunii având ca obiect acordarea despăgubirilor sunt nefondate având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza 1, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză iar hotărârea pronunţată este legală şi temeinică şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii.
Respinge recursul formulat de Municipiul Piteşti şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti împotriva sentinţei nr. 2107 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1197/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1211/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|