ICCJ. Decizia nr. 1201/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1201/2011
Dosar nr. 302/42/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 122 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA, administrator judiciar special C.C., prin administrator judiciar B. şi Asociaţii în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Sănătăţii, în sensul că a fost dispusă suspendarea de drept a Ordinului nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/75 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) şi a fost anulat Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/75 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 29 decembrie 2009, a fost publicat în M. Of. al României nr. 918/2009, Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Instanţa a reţinut că reclamanta s-a adresat cu plângeri prealabilă instituţiilor emitente, solicitând revocarea actului, iar plângerile prealabile formulate de reclamantă au fost respinse de instituţiile pârâte.
Cu privire la cererea de suspendare de drept a Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/75 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), instanţa de fond a reţinut că acesta conţine unele reglementari identice cu cele atacate din Ordinul nr. 192/2009, ordin suspendat prin sentinţa nr. 143 pronunţată la data de 19 august 2009 de către Curtea de Apel Ploieşti, în Dosar nr. 483/42/2009, soluţie irevocabilă prin pronunţarea deciziei nr. 904 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ulterior acest ordin a fost anulat, prin sentinţa nr. 151 din 28 septembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de fond sesizată a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, aceasta este suspendat de drept.
Potrivit acestor dispoziţii legale chiar dacă suspendarea intervine de drept, pentru verificarea conţinutului actului administrativ dedus judecăţii, dar şi pentru a sancţiona comportamentul abuziv al emitentului, este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, care de această dată, nu va mai analiza existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, ci doar va lua act de emiterea unui act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel anterior suspendat şi va constata suspendarea de drept a acestuia.
În ceea ce priveşte semnificaţia sintagmei de „act administrativ cu acelaşi conţinut”, instanţa a reţinut că în doctrină s-a arătat că nu se impune ca cel de al doilea act administrativ să fie identic cu primul, adică să fie copia „la indigo” a acestuia. Este suficient ca efectele generate de actul administrativ secund să fie aceleaşi cu cele ale primului act, în ceea ce priveşte persoana vătămată, indiferent de modul de formulare a dispoziţiilor din acest act. „Instanţa are obligaţia de a verifica în ce măsură conţinutul şi efectele noului act administrativ coincid cu cele ale primului (Legea contenciosului administrativ - comentariu şi jurisprudenţă, prof. dr. Antonie Iorgovan, Liliana Vişan, Alexandru Sorin Ciobanu, Diana Iuliana Pasăre, Universul Juridic 2008)”.
Se reţine că ipoteza din cauza de faţă vizează situaţia în care actul administrativ secundar, cu acelaşi conţinut, este emis nu de către emitentul iniţial, ci de către o altă entitate publică. Şi în această ipoteză, s-a concluzionat că sancţiunea suspendării de drept este incidentă, dacă instanţa de contencios va constata că a fost vorba despre o acţiune a respectivelor structuri administrative, cu scopul de a eluda soluţia de suspendare a executării actului administrativ iniţial.
În cauza de faţă se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, „Utilizarea amidonului şi/sau a zaharurilor în scopul creşterii concentraţiei alcoolice, precum şi utilizarea alcoolului de orice natură la fabricarea băuturilor prevăzute la art. 1 sunt interzise”.
Art. 1 din ordinul menţionat mai sus arată că „Pot fi produse următoarele băuturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare: a) cidru de mere; b) cidru de pere; c) hidromel; d) băutură alcoolică fermentată obţinută exclusiv prin fermentarea sucurilor de fructe, cu excepţia strugurilor „.
Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), ce face obiectul litigiului de faţă, prevede la art. 1 din Normele tehnice aprobate că „Prezentele norme tehnice stabilesc materiile prime, procedurile prin care pot fi obţinute băuturile alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, modul de prezentare în vederea comercializării, sistemul de evidenţă a materiilor prime, producţiei şi cantităţilor comercializate, precum şi autorităţile responsabile cu verificarea modului de respectare a prevederilor prezentelor norme tehnice de către operatorii din domeniu”.
La articolul 3 din Normele tehnice privind fabricarea, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare aprobate prin Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) se prevede că „utilizarea la fermentare a zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare în scopul creşterii potenţialului alcoolic este interzisă”.
Instanţa a constatat că efectele generate de Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) sunt aceleaşi cu cele ale Ordinului nr. 192/2009, în ceea ce priveşte persoana vătămată şi rezultă din interdicţia de a folosi anumite produse.
Aşa fiind, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv pentru care a dispus suspendarea de drept a Ordinului nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor).
Cu privire la cererea de anulare, instanţa a analizat Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009/1.594 din 17 decembrie 2009/675 din 18 decembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi a constatat că nu au fost respectate condiţiile de legalitate a actului administrativ.
Conform dispoziţiilor art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, o rdinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4), şi anume autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis în baza dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, conform cărora, „pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte şi scopul informării lor corecte, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Sănătăţii Publice şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt abilitate să emită ordine comune care să reglementeze informarea privind natura, conţinutul, originea, fabricantul sau participantul la vânzarea alimentelor; condiţiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea alimentelor până la consumatorul final; condiţiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime şi a ingredientelor folosite în producerea sau la prepararea alimentelor, operaţiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compoziţia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinaţie specială; interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informaţii sau prezentări care pot induce în eroare, precum şi interzicerea publicităţii produselor pentru care se utilizează anumite prezentări grafice sau alte informaţii care pot induce în eroare; interzicerea vânzării alimentelor care conţin substanţe sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau împreună cu alimentul, în acelaşi ambalaj, dacă acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului; interzicerea vânzării anumitor alimente drept medicamente”.
Instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) încalcă dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, conform cărora proiectul de act normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia.
Prin prevederile art. 3 din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) se prevede că „utilizarea la fermentare a zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare în scopul creşterii potenţialului alcoolic este interzisă”.
Cu toate acestea, din conţinutul art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001, în baza căruia a fost emis ordinul, rezultă că exista doar dreptul de a interzice vânzarea alimentelor sub anumite denumiri, informaţii sau prezentări care pot induce în eroare, a alimentelor care conţin substanţe sau obiecte nealimentare şi a vânzării anumitor alimente drept medicamente, aspect reţinut şi de Corpul de Control al Primului-Ministru, în răspunsul din 06 octombrie 2009, formulat la cererea reclamantei.
Curtea a constatat că Ordinul nr. 766 din 16 decembrie 2009 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)/1.594 din 17 decembrie 2009 (Ministerul Sănătăţii)/675 din 18 decembrie 2009 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) a fost emis cu nerespectarea condiţiile de legalitate a actului administrativ, art. 12, art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi a dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, în temeiul căruia a fost emis, considerente pentru care a dispus anularea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, criticând soluţia instanţei de fond, pârâţii-intimaţi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii şi depăşirea cadrului legal atât în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, cât şi soluţia dată pe fondul cauzei având ca obiect anularea Ordinului comun nr. 766/1594/675/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare.
Prin sentinţa recurată, s-a admis acţiunea reclamantei-intimate şi s-a dispus suspendarea de drept a Ordinului nr. 766/2009 şi anularea acestuia.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, recurenţii arată că aceasta este nelegală, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru a opera suspendarea de drept a Ordinului nr. 766/2009. Aceasta deoarece apreciază recurenţii nu există identitate de conţinut al Ordinului nr. 766/2009 cu Ordinul nr. 192/2009, cele două ordine au obiect de reglementare şi efecte diferite. În ceea ce priveşte cererea de suspendare şi arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru a se dispune suspendarea.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare pe fond a ordinului comun, recurenţii critică greşita aplicare a dispoziţiilor art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 corelativ cu aplicarea dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001.
Se arată că în ceea ce priveşte forma, ordinul contestat a fost emis cu respectarea normelor de tehnică legislativă, iar în ceea ce priveşte fondul, ordinul a fost emis de autorităţile competente, în limita atribuţiilor lor, conform dispoziţiilor art. 34 lit. c) din O.U.G. nr. 97/2001. Iar în cauză emiterea ordinului contestat cu caracter normativ s-a impus pentru remedierea deficienţelor constatate de Corpul de Control al Primului Ministru, care a constatat că Ordinul nr. 192/2009 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.
Un alt motiv de nelegalitate invocat în motivele de recurs constă în faptul că sentinţa atacată nu aţinut cont de legislaţia comunitară aplicabilă şi de recomandările instituţiilor abilitate respectiv adresa din 09 decembrie 2009 în care se menţionează că nu au fost identificate aspecte de incompatibilitate cu legislaţia comunitară.
Se solicită admiterea recursurilor şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
La dosar intimata-reclamantă a depus concluzii scrise şi practică judecătorească în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea recursurilor apreciind sentinţa atacată ca nelegală şi netemeinică.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii naţionale şi fără a se reţine cont de legislaţia comunitară.
Prezentele considerentele sunt comune ambelor recursuri şi privesc sentinţa atacată în integralitate atât pe cererea de suspendare, cât şi pe acţiunea în anulare având ca obiect anularea Ordinului comun nr. 766/1594/675/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, sentinţa de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 deoarece în prezenta cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unei suspendări de drept conform dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (5) C. proc. civ., „În ipoteza în care se emite un nou act normativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă”.
Prezenta cauză a avut ca obiect suspendarea şi respectiv anularea actului administrativ cu caracter normativ, Ordinul comun nr. 766/1594/675/2009, Curtea apreciind că în mod nelegal s-a constatat suspendarea de drept în raport de Ordinul nr. 192/2009 privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate altele decât berea şi vinul destinate consumului uman ca atare.
Cele două ordine nu au acelaşi conţinut, acest fapt rezultând din verificarea efectelor Ordinului nr. 766/2009 în raport de dispoziţiile Ordinului nr. 192/2009 suspendat irevocabil prin hotărâre judecătorească. Ordinul nr. 192/2009 reglementează producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate altele decât berea şi vinul destinate consumului uman, iar al doilea ordin reglementează normele tehnice privind fabricarea, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate altele decât berea şi vinul destinate consumului uman ca atare. Aceste două ordine nu au acelaşi conţinut şi nu produc aceleaşi efecte.
Ordinul nr. 766/2009 reglementează o serie de norme tehnice, având un conţinut diferit în acord cu menţiunile din raportul de control al Corpului de Control al Primului-Ministru şi în acord cu legislaţia comunitară.
Iar pe fond cererea de suspendare apare ca neîntemeiată în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar Curtea va reţine în principal faptul că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea de drept a Ordinului comun nr. 766/2009 în raport de Ordinul comun nr. 192/2009 neexistând identitate de conţinut şi de efecte.
Ordinul contestat în prezenta cauză reprezintă o explicitare amplă a unor aspecte reglementate la nivel de principiu prin Ordinul nr. 192/2009, o punere în aplicare a dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001 republicată prin care este reglementat dreptul autorităţilor emitente de a emite ordine comune pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte şi în scopul informării corecte privind condiţiile de fabricare, comercializare şi consum a unor alimente.
Sub acest aspect, sentinţa recurată prin care a fost admisă pe fond acţiunea reclamantei-intimate este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001 republicată şi fără a se ţine cont că ordinul cu caracter normativ emis a avut la baza dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului Europei privind Nomenclatura tarifară şi Statistică şi Tariful Vamal Comun, act normativ comunitar de strictă şi imediată aplicare.
Este greşită susţinerea instanţei de fond în sensul că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi-a depăşit competenţa de emitere a ordinului normativ contestat.
Calitatea de iniţiator al ordinului a fost pârâtul-recurent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar temeiul legal al ordinului au fost dispoziţiile art. 34 din O.U.G. nr. 97/2001 şi dispoziţiile comunitare de imediată aplicare.
Recurenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor avea competenţa şi calitatea de a emite ordine comune în raport de obiectul său concret de activitate şi de dispoziţiile H.G.nr. 284/2009 şi de scopul emiterii acestui ordin şi anume necesitatea reglementării modului de fabricare, natura şi calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea destinate consumului uman ca atare, în sensul obţinerii unor produse de calitate pentru consumatori, în ceea ce priveşte calitatea şi natura materiilor prime ce stau la baza fabricării acestora şi care să respecte normele prevăzute în reglementările naţionale şi comunitare.
Cu prilejul emiterii ordinului contestat au fost respectate dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 24/2000 coroborat cu dispoziţiile art. 34 din O.U.G.nr. 97/2001. Astfel cum rezultă din referatul de aprobare din 15 decembrie 2009 întocmit de Direcţia Generală Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, scopul pentru care a fost elaborat acest ordin a fost o clarificare a tehnologiei de fabricaţie şi realizarea unei departajări corespunzătoare a grupelor de produse de acest gen, neavându-se în vedere eliminarea sau îngrădirea concurenţei de pe piaţă.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite ambele recursuri declarate în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată atât în ceea ce priveşte anularea cât şi suspendarea Ordinului comun nr. 766/1594/675/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 122 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC E.G. SA ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1199/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1208/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
