ICCJ. Decizia nr. 1208/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1208/2011
Dosar nr. 404/42/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 174 din 20 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă excepţia de tardivitate a acţiunii, invocată de pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte şi , în consecinţă, a fost respinsă ca tardivă acţiunea formulată de reclamanţii M.E.V., M.M., M.E., B.C. şi D.O. în contradictoriu cu pârâţii SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată sub nr. 453/232/2010, la Judecătoria Găeşti, reclamanţii M.E.V., M.M., M.E., B.C. şi D.O., au chemat în judecată pe pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea dreptului de proprietate al SC P. SA Târgovişte prin anularea absolută parţială a titlului de proprietate din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului cu suprafaţa de 5.000 m.p., din comuna V.M., şi Comisia de Fond Funciar V.M. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dâmboviţa.
Prin întâmpinarea depusă la data de 16 martie 2010 pârâta, a cărei denumire actuală este SC O.P. SA, prin Grupul de Zăcăminte Strâmbu-Cobia-Leordeni-Ludeşti, a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei de drept comun în soluţionarea cauzei având în vedere obiectul acţiunii prin care se solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, ca autoritate administrativă publică centrală, considerându-se că, în speţă, competenţa revine Curţii de Apel Ploieşti sau Bucureşti în condiţiile reglementate de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin aceeaşi întâmpinare pârâta a invocat şi inadmisibilitatea acţiunii, ca şi excepţia tardivităţii cererii însă instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia de necompetenţă materială, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi art. 158, 159 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 626 din 30 martie 2010, Judecătoria Găeşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei.
În soluţionarea excepţiei instanţa a reţinut că actul a cărei nulitate absolută se invocă este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei şi Comerţului la data de 22 decembrie 2005 şi potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Certificatul care atestă dreptul de proprietate al pârâtei este evident un act administrativ emis de o autoritate centrală, respectiv Ministerul Economiei şi Comerţului din anul 2005, astfel că, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competenţa revine în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti, fiind instanţa de la domiciliul reclamanţilor.
La Curtea de Apel Ploieşti, cauza a format obiectul Dosarului nr. 404/42/2010 şi la termenul din 19 mai 2010, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului, Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, instituţia care a emis actul a cărui anulare se solicită prin acţiune, la solicitarea pârâtei SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte.
La termenul din 14 iulie 2010, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de către pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte, prin întâmpinare, privind tardivitatea acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
În susţinerea excepţiei tardivităţii acţiunii, pârâta a arătat că acţiunea formulată de reclamanţi privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 decembrie 2005 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, este tardivă, fiind formulată peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, de un an de la data luării la cunoştinţă de actul administrativ a cărei anulare solicită şi anume, reclamanţii au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 12 ianuarie 2007, data formării dosarului de întabulare şi data când suprafaţa de teren pentru care se solicită anularea parţială a certificatului de proprietate de 5.000 m.p. a fost întabulată în cartea funciară a localităţii V.M., jud. Dâmboviţa, şi potrivit art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastru şi publicitate imobiliară, titlul de proprietate emis în favoarea pârâtei, care a devenit opozabil erga omnes cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, dată de la care se calculează termenul de un an prevăzut de dispoziţiile legale pentru formarea acţiunii în anulare.
Reclamanţii au solicitat respingerea excepţiei de tardivitate a acţiunii pe motiv că au formulat acţiunea în termenul legal de un an, prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, deoarece au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 29 ianuarie 2010, când din extrasele de carte funciară nr. X şi Y ale comunei V.M., jud. Dâmboviţa, emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, rezultă că imobilul înscris în cartea funciară nr. X a localităţii V.M. se suprapune cu imobilul înscris în cartea funciară nr. Y a localităţii V.M., respectiv că terenul de 5.000 m.p. pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza titlului de proprietate din 08 aprilie 2009 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate Dâmboviţa, se suprapune cu parte din terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.
Prin urmare arată reclamanţii, faţă de data când au luat cunoştinţă de actul administrativ a cărei anulare parţială o solicită, 29 ianuarie 2010, au formulat în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea de contencios administrativ prin care au solicitat anularea parţială absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 15 februarie 2010.
În susţinerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgovişte, a arătat că nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamanţii nefăcând dovada plângerii prealabile în raport direct cu emitentul actului administrativ, al cărei nulitate absolută parţială se cere a fi constatată, împrejurare faţă de care acţiunea este inadmisibilă şi solicită a fi respinsă ca atare.
În combaterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, reclamanţii au depus la dosar copia xerox a adresei din 11 mai 2010, a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ce reprezintă un răspuns la plângerea formulată de către reclamanţi la data de 01 aprilie 2010 şi din care rezultă că a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ei fiind terţi faţă de actul administrativ atacat şi li se aplică aceste dispoziţii, plângerea prealabilă fiind formulată cu respectarea prevederilor legale reglementate de aceste dispoziţii, astfel că solicită respingerea excepţiei.
Instanţa de fond, analizând actele dosarului şi apărările formulate de părţi a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în mod excepţional şi numai pentru motive temeinice, sesizarea instanţei de contencios administrativ cu acţiune în anularea unui act administrativ individual, poate fi făcută şi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării sau luării la cunoştinţă.
Instanţa a reţinut că reclamanţilor nu le-a fost comunicat actul administrativ a cărei nulitate parţială absolută o solicită a fi constatată, deoarece ei sunt terţi în raport de actul administrativ atacat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în cazul lor nefiind obligatorie comunicarea.
Instanţa a reţinut că termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) urmează a fi socotit de la data luării la cunoştinţă, şi anume de la momentul transcrierii în registrul de carte funciară, respectiv a întabulării în cartea funciară, formă de publicitate imobiliară, când dreptul real al titularului acestui act, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a devenit opozabil tuturor.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 privind cadastru şi publicitate imobiliară, se prevede că înscrierile în cartea funciară devin opozabile, faţă de terţi, de la data înregistrării cererii.
Din încheierea nr. 1319/2007 dată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, în Dosarul nr. 1319/2007, menţionată în extrasul de carte funciară nr. Y, cererea de întabulare introdusă de către SC P. SA, privind certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 decembrie 2005, emis de către Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost înregistrată cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, data formării dosarului de întabulare, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996, privind cadastru şi publicitate imobiliară, dispoziţii în raport de care titlul de proprietate emis în favoarea pârâtei a devenit opozabil erga omnes cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, dată în raport de care se calculează termenul de un an prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, astfel încât a apreciat că acţiunea formulată de reclamanţi la data de 15 februarie 2010 este formulată peste termenul legal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând soluţia instanţei de fond, pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanţii M.E.V., M.M., M.E., B.C. şi D.O. au arătat în esenţă că au primit titlul de proprietate în data de 08 aprilie 2009 în baza Legii nr. 274/2005 privind reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
După primirea titlului de proprietate reclamanţii-recurenţi au arătat că s-au adresat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa pentru efectuarea cadastrului şi intabulării. Documentaţia a fost depusă la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa şi soluţionată pe data de 29 ianuarie 2010. Cu această ocazie, se arată de recurenţi au aflat că terenul acestora în suprafaţă de 5.000 m.p. pentru care au primit titlul de proprietate se suprapune cu un teren de 99.807,36 m.p. pentru care SC O.P. SA a primit titlul de proprietate din 22 decembrie 2005.
După ce au luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ recurenţii precizează că au formulat acţiune în anulare în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la data de 12 februarie 2010.
Instanţa de fond în mod eronat a reţinut momentul la care reclamanţii au luat cunoştinţă de actul administrativ la 12 ianuarie 2007 şi nu la 29 ianuarie 2010 în momentul transcrierii în cartea funciară.
Pârâta SC O.P. SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând art. 27 din Legea nr. 7/1996.
Analizând cererea de recurs, normele incidente şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „ Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”.
În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „ înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor . ”
Este adevărat că din momentul intabulării, înscrierii în cartea funciară titlul de proprietate al pârâtului este opozabil „erga omnes”.
Dar în concret, în speţa de faţă nu putem reţine că reclamanţii au luat cunoştinţă de acest act administrativ la data înscrierii în cartea funciară adică la data de 29 ianuarie 2007.
Reclamanţii au luat cunoştinţă de faptul că terenul lor se suprapune parţial cu terenul pârâtei la momentul înscrierii acestuia în cartea funciară, la data de 29 ianuarie 2010.
Este greşit a lua în calcul momentul luării la cunoştinţă de titlul de proprietate al pârâţilor data înscrierii acestuia în cartea funciară, adică 02 ianuarie 2007 întrucât la acel moment reclamanţii nu primiseră titlul lor de proprietate - acesta a fost emis la data de 08 aprilie 2009, cele două titluri de proprietate fiind emise la un interval de aproximativ 2 ani şi 3 luni.
Dată fiind această situaţie de fapt, reclamanţii la acea dată nu ar fi avut ce să conteste, nu aveau un drept vătămat până la emiterea titlului lor de proprietate în data de 08 aprilie 2009 respectiv 29 ianuarie 2010 – când au luat cunoştinţă de suprapunerea terenurilor.
Faţă de această împrejurare se constată că în raport de data luării la cunoştinţă de către reclamanţi de titlul de proprietate al pârâţilor (29 ianuarie 2010) – acţiunea formulată de aceştia la data de 15 februarie 2010 – apare ca fiind în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care atrag casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, aceleiaşi instanţe, care va proceda la compensarea titlurilor pentru a vedea care dintre acestea este mai caracterizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.E.V., M.M., M.E., B.C. şi D.O. împotriva sentinţei nr. 174 din 20 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1201/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1209/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
