ICCJ. Decizia nr. 1223/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1223/2011
Dosar nr. 6006.4/2/2009
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Q.M.H. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea hotărârii comunicate prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009 şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se aprobe stabilirea domiciliului său în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că decizia de respingere a cererii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
Pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1229 pronunţată în data de 9 martie 2010, a admis contestaţia formulată de reclamantul Q.M.H., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, a anulat hotărârea comunicată prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009, a obligat pârâtul să emită o decizie de acordare a dreptului de şedere permanentă în România. Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, din analiza actelor depuse la dosar (cu menţiunea că cele clasificate „secret” şi „secret de serviciu” au fost depuse în păstrarea persoanei autorizate şi au fost analizate) următoarele:
În ceea ce priveşte noţiunea de „pericol”, instanţa a constat că pârâtul şi-a bazat soluţia pe împrejurări de fapt care nu sunt în măsură prin ele însele să conducă la concluzia existenţei unui pericol pentru siguranţa naţională, respectiv pe concluzii, aprecieri, fără un suport faptic.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul are recunoscută de către statul român protecţia subsidiară (cetăţeanul străin nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, dar există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios - condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă - art. 26 din Legea nr. 122/2006).
Arată instanţa că, în cazul în care această situaţie s-a descoperit după acordarea protecţiei subsidiare, aceasta se anulează (art. 101 din Legea nr. 122/2006).
Concluzionează prima instanţă arătând că, reclamantul fiind căsătorit cu F.R., cu cetăţenie română şi având împreună doi copii minori, născuţi în România, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 („nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională”).
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat recurs pârâtul oficiul Român pentru Imigrări.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este eronată întrucât, pe de o parte, a interpretat greşit noţiunea de „siguranţă naţională” doar prin raportare la prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 şi nu prin raportare la dispoziţiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, iar pe de altă parte, faţă de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa a nesocotit principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la împrejurările obiective care au fundamentat susţinerea că intimatul-reclamant reprezintă un pericol pentru ordinea şi siguranţa naţională.
Intimatul Q.M.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a analizat cu temeinicie documentele depuse la dosarul cauzei, inclusiv cele cu caracter clasificat şi a pronunţat, în mod temeinic şi legal, sentinţa atacată, reţinând că respingerea cererii de acordare a şederii permanente în România, nu are la bază împrejurări obiective, concrete, care să fundamenteze o astfel de concluzie.
În cauză, la data de 7 decembrie 2010 a fost încuviinţată în temeiul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ. proba cu înscrisuri solicitată de recurent, documentele având caracter secret, fiind depuse la biroul de documente secrete din cadrul instanţei.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.
Reclamantul, cetăţean irakian, Q.M.H. beneficiar al protecţiei subsidiare potrivit art. 26 din Legea nr. 122/2006 la data de 18 noiembrie 2008 s-a adresat Direcţiei de Azil şi Integrare din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, solicitând acordarea dreptului de şedere permanentă în România, cererea fiind respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată, în baza informaţiilor transmise de S.R.I. prin adresa nr. Y din 23 februarie 2009.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a anulat actul atacat, obligând pârâtul să-i acorde reclamantului dreptul de şedere permanentă în România cu motivarea că hotărârea de respingere a cererii pentru motivul că reclamantul prezintă pericol la adresa siguranţei naţionale „nu are la bază împrejurări obiective concrete care să fundamenteze o astfel de concluzie”.
Însă, din probatoriul administrat în cauză, respectiv a documentelor cu caracter clasificat, care au fost analizate de către instanţa de fond ca şi din probatoriul administrat în temeiul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., rezultă că refuzul recurentului pârât privind cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă este justificat, deoarece din actele depuse la dosar (documente clasificate), s-a putut reţine existenţa unor fapte şi împrejurări concrete din care rezultă că intimatul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională şi în consecinţă, neîndeplinirea condiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
Susţinerile intimatului referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin invocarea cauzei Tarău c. României din 24 februarie 2009 nu pot fi reţinute, fiind irelevante în cauza supusă judecăţii, având în vedere că obiectul cauzei respective viza măsura menţinerii arestării preventive.
În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că refuzul autorităţii de a acorda dreptul de şedere permanentă intimatului-reclamant este justificat deoarece din probele aflate la dosar există indicii că reclamatul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţă naţională.
Astfel fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul formulat, va fi modificată sentinţa atacată şi va fi respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinţei nr. 1229 pronunţată în data de 9 martie 2010 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1211/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1225/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
