ICCJ. Decizia nr. 1226/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1226/2011

Dosar nr. 6175/1/2010

Şedinţa publică de la 1 martie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 504 din 10 iunie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de P.G., judecător la Tribunalul Buzău, privind acordarea avizului anual pentru menţinerea sa în funcţie.

Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că, prin adresa nr. 1157/A/2010, Tribunalul Buzău a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cererea formulată de P.G., judecător la aceeaşi instanţă şi, depusă la preşedintele tribunalului în data de 25 martie 2010, prin care solicită acordarea avizului anual pentru menţinerea în funcţie după împlinirea vârstei de 65 de ani.

Plenul a mai reţinut că Tribunalul Buzău a comunicat avizul negativ, exprimat de Colegiul de conducere al instanţei prin Hotărârea nr. 8 din 08 aprilie 2010, referitor la menţinerea în funcţie a domnului judecător, iar în şedinţa din data de 10 iunie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost prezent şi preşedintele tribunalului care a susţinut motivele care au stat la baza avizului negativ formulat de către Colegiul de conducere al acestei instanţe.

Concluzionează Plenul Consiliului Superior al Magistraturii reţinând că, faţă de motivele care au stat la baza formulării avizului negativ, de către colegiul de conducere, de gradul de ocupare al posturilor de judecător de la această instanţă, precum şi prevederile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Hotărârea nr. 661 din 03 iulie 2008, a apreciat că nu se impune aplicarea procedurii de menţinere în funcţia de judecător la Tribunalul Buzău după împlinirea vârstei de 65 de ani a domnului P.G.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 660 pronunţată în data de 08 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat către Preşedintele României propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a domnului P.G., judecător la Tribunalul Buzău, având în vedere dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs P.G.

Prin cererea de recurs formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/2010 (Dosar nr. 6175/1/2010), recurentul P.G. în esenţă a arătat următoarele:

- Prin modalitatea de soluţionare a cererii formulate privind acordarea avizului anual pentru menţinere în funcţie, se arată de recurent că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Astfel se arată că deşi a fost rechemat telefonic pentru a-şi susţine punctul de vedere, la aceeaşi dată a fost convocat şi s-a prezentat şi dl. Preşedinte al Tribunalului Buzău - care a fost audiat separat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi a susţinut motivele care au stat la baza avizului negativ al Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău, iar Plenul a renunţat să-l reasculte în raport de susţinerile şi motivările făcute de dl. Preşedinte al Tribunalului Buzău.

- Arată recurentul că nu a cunoscut la acea dată motivele neacordării avizului de către Colegiul de Conducere al Tribunalului Buzău, pentru a-şi formula apărările privitor la activitatea sa profesională, conduita şi comportamentul său în raporturile cu colegii.

Recurentul arată, de asemenea, că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a solicitat dovezi privind motivele pe baza căruia Colegiul Tribunalului Buzău s-a hotărât să nu acorde avizul, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a absolutizat valoarea avizului Colegiului de Conducere, deşi în alte situaţii a hotărât că acesta are o valoare consultativă. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a examinat înscrisuri referitoare la calităţile profesionale şi starea psiho-fizică a recurentului.

- Apreciază, de asemenea, recurentul că i-a fost încălcat dreptul la muncă rezultat din dispoziţiile constituţionale şi din Legea de organizare judecătorească, după împlinirea vârstei de 65 ani.

În motivarea recursului său, formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 600 din 08 iulie 2010 (Dosar nr. 6533/1/2010) – recurentul P.G. – a arătat că aceasta este nelegală în condiţiile în care recursul declarat de acesta împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504 din 10 iunie 2010 are efect suspensiv de executare conform art. 20 din Hotărârea nr. 326 din 24 mai 2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii .

Se apreciază că în mod nelegal a fost admisă cererea Preşedintelui Tribunalului Buzău adresată Consiliului Superior al Magistraturii pentru eliberarea sa din funcţia de judecător şi, în consecinţă, în mod nelegal s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie.

La termenul din 15 februarie 2011, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. proc., a dispus conexarea Dosarului nr. 6533/1/2010 la Dosarul nr. 6175/1/2010.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504 din 10 iunie 2010 şi nr. 1660 din 08 iulie 2010 – ca nefondate.

Consideră intimatul Consiliul Superior al Magistraturii că susţinerile recurentului nu au nici o relevanţă în constatarea nelegalităţii hotărârilor atacate întrucât potrivit procedurii de menţinere în funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi a magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reglementată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 661/2008 – se solicită de către preşedintele instanţei învestit cu cererea persoanei interesate punctul de vedere al Colegiului de Conducere, iar potrivit art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 pentru menţinerea în activitate a unui magistrat după împlinirea vârstei de 65 de ani este necesar avizul anul al Consiliului Superior al Magistraturii.

În dovedirea recursurilor s-au depus înscrisuri, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a depus înscrisurile care au stat la baza hotărârilor recurate.

Analizând cererile de recurs, în raport de criticile formulate, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la 70 de ani. Până la vârsta de 65 ani magistratul poate opta să rămână în funcţie, însă, după împlinirea acestei vârste, pentru menţinerea în activitate este necesar avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 12 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 661 din 03 iulie 2008 privind procedura de menţinere în funcţie a judecătorilor, procurorilor şi a magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte, preşedintele instanţei învestit cu cerere de menţinere în funcţie, solicită punctul de vedere al Colegiului de conducere, urmând ca instanţa să înainteze Consiliului Superior al Magistraturii cererea de menţinere şi punctul de vedere formulat.

- În ceea ce priveşte primul motiv de recurs referitor la încălcarea dreptului de apărare - se reţine că recurentul a fost audiat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 31 mai 2010 - şi a susţinut cererea sa, cum de altfel acesta şi recunoaşte. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii însă a dispus amânarea soluţionării cererii privind menţinerea în funcţie a recurentului pentru şedinţa din 10 iunie 2010.

Susţine recurentul că deşi a fost rechemat pentru data de 10 iunie 2010, nu a mai fost ascultat, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a ascultat doar pe dl. Preşedinte al Tribunalului Buzău.

Înalta Curte apreciază că nu era obligatorie reascultarea recurentului după ce Preşedintele Tribunalului Buzău şi-a susţinut punctul de vedere privind emiterea avizului negativ al Colegiului Tribunalului Buzău referitoare la cererea sa de menţinere în funcţie, dacă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a format convingerea că poate soluţiona cererea înscrisă pe ordinea de zi.

- Precizările privind motivele avizului negativ al Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău nu sunt relevante deoarece aşa cum rezultă din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii recurată nu numai pe acest aviz negativ şi-a întemeiat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii soluţia de respingere a cererii de menţinere în funcţie.

Din motivarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii recurată reiese că s-a avut în vedere pe lângă motivele avizului negativ şi situaţia concretă a locurilor vacante, a gradului de ocupare şi încărcătura pe judecător.

Cum situaţia posturilor de judecător pe această instanţă era în sensul existenţei unui post vacant la secţia comercială şi de contencios administrativ (scos la concurs din mai 2010) şi recurentul dorea la secţia penală, iar încărcătura pe judecător era sub media naţională, în mod corect a apreciat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că nu se impune menţinerea în funcţie a recurentului în funcţia de judecător la Tribunalul Buzău după împlinirea vârstei de 65 ani.

În exercitarea prerogativelor ce i-au fost conferite prin prisma aplicării art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a folosit dreptul său de apreciere într-un mod abuziv, excesiv, ci în mod proporţional, în raport de scopul legii.

- De asemenea, se apreciază ca nefondat motivul de recurs privind încălcarea dreptului la muncă invocat de recurent, câtă vreme acesta a solicitat pensia de serviciu în baza art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a fost emisă decizia de pensionare nr. 221648 (08 ianuarie 2010) şi totodată prevederile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se referă la o opţiune, o posibilitate, dispoziţia legii privind emiterea avizului anual neavând şi neputând să aibă caracter obligatoriu.

În ceea ce priveşte recursul împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a invocat nerespectarea caracterului suspensiv al cererii de recurs formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/2010 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului anual pentru menţinerea în funcţie. Or, în această situaţie nu suntem în prezenţa unei hotărâri susceptibile de a fi executată în sensul acordării avizului. Este susceptibilă de efect suspensiv în schimb executarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 660/2010 - privind înaintarea Preşedintelui României a propunerii de eliberare din funcţie prin pensionare a recurentului P.G.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că cele două hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt emise în conformitate cu prevederile legale, în baza exercitării puterii sale discreţionare şi în consecinţă în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile conexate ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile conexate declarate de recurentul P.G. împotriva Hotărârii nr. 660 din 08 iulie 2010 şi a Hotărârii nr. 504 din 10 iunie 2010, ambele pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1226/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs