ICCJ. Decizia nr. 1238/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1238
Dosar nr. 306/39/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea Hotărârii nr. 2205/2011 emisă de aceasta, recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de această lege.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna octombrie 1941 părinţii săi, E. şi M.N., precum şi fratele său G.N. au fost strămutaţi din satul Vultureşti, Judeţul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Mihai Bravu, Judeţul Brăila, ulterior refugiindu-se în Judeţul Dâmboviţa - suferind persecuţii din motive etnice.
Contestatorul a arătat că s-a născut ulterior, în perioada refugiului la data de 08 septembrie 1944 în satul Pitaru, comuna Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, suferind alături de familia sa consecinţele persecuţiilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 205 din 23 mai 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de contestatorul N.M., a anulat Hotărârea nr. 2205/2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, a stabilit în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01 februarie 2011 pentru perioada 31 octombrie 1941 - 06 martie 1945 şi a obligat pârâta la suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul N.M. a fost strămutat în altă localitate în temeiul Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 07 septembrie 1940, ce a avut ca obiect şi schimbul de populaţie; stare de fapt dovedită prin înscrisurile depuse la dosar (Ordinul nr. 556/2005; Hotărârea nr. 581/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998).
Fratele reclamantului, N.G. are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, această calitate fiindu-i recunoscută prin Hotărârea nr. 296/2002 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că dovada calităţii de persoană persecutată din motive etnice este una personală şi trebuie efectuată în mod indubitabil. Intimatul nu şi-a efectuat obligaţiile impuse de către legiuitor, iar hotărârea comisiei de aplicare a dispoziţiilor Legii 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Botoşani este temeinică şi legală, instanţa de fond pronunţând sentinţa recurată cu încălcarea prevederilor actului normativ anterior menţionat.
Recurenta consideră că hotărârea emisă reprezintă consecinţa neîndeplinirii obligaţiilor legale care îi reveneau intimatului, motiv pentru care instanţa de fond nu poate să se substituie Comisiei pentru aplicarea dispoziţiilor Legii 189/2000, în sensul efectuării probei testimoniale pe care intimatul nu a înţeles să o utilizeze în dovedirea celor solicitate. Legiuitorul precizează fără echivoc faptul că respectiva Comisie este abilitată să primească astfel de declaraţii şi să emită o hotărâre în baza probelor de la dosar. Cum hotărârea pronunţată nu a fost una de respingere în sensul că solicitantul nu se află în una din situaţiile evidenţiate de art. 1 din Legea 189/2000 ci pentru că dosarul este incomplet, această contestaţie este nefondată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte perioada de acordare a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 296/2002 din care rezultă că fratele reclamantului s-a aflat în aceeaşi situaţie cu acesta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Însă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a greşit atunci când a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu 31 octombrie 1941.
În cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, respectiv 8 septembrie 1944, deci a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data naşterii sale.
Prin urmare, instanţa de fond trebuia să acorde aceste drepturi începând cu data naşterii reclamantului şi nu cu data în care părinţii acestuia au fost refugiaţi.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa atacată în sensul că drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se vor acorda pentru perioada 8 septembrie 1944 - 6 martie 1945, menţinându-se celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, împotriva Sentinţei civile nr. 205 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava,-secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se acordă pentru perioada 8 septembrie 1944 - 6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1272/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
