ICCJ. Decizia nr. 1231/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1231/2011
Dosar nr. 877/57/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Cererea de suspendare executare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia reclamantul V.D.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române suspendarea executării Dispoziţiei nr. 2565 din 31 mai 2010 emis de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, îndeplinind concomitent funcţia de şef birou rutier.
A mai arătat reclamantul că prin dispoziţia a cărei executare se solicită a fi suspendată s-a dispus sancţionarea sa cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut" respectiv funcţia de ofiţer specialist I. Pentru a dispune aplicarea sancţiunii menţionate au fost reţinute în sarcina reclamantului trei pretinse abateri şi anume:
- neefectuarea controalelor de fond în perioada mai - decembrie 2009, conform planificării din nota nr. 60499 din 28 ianuarie 2009;
- în perioada mai - decembrie 2009 a efectuat în mod superficial analiza activităţilor planificate în notele de sarcini lunare;
- nu a manifestat preocupare de identificare şi manageriere a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului.
Împotriva acestui act administrativ reclamantul a susţinut că a formulat contestaţie conform O.M.A.I. nr. 400/2004.
Sub aspectul existenţei cazului bine justificat s-a susţinut că actul administrativ în discuţie nu respectă dispoziţiile art. 62 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că nu conţine „descrierea faptei care constituie abatere disciplinară", ci doar evocă pretinse abateri prezumate care au la bază susţineri afirmate în cadrul unei emisiuni televizate, prin afirmaţiile unor agenţi de poliţie din cadrul biroului pe care-l conduce.
Sub aspectul iminenţei pagubei, reclamantul a precizat că prin retrogradarea dispusă se reduc substanţial veniturile sale şi este afectată grav activitatea instituţiei din care face parte.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea formulată de reclamantul V.D.N. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei şi a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de pârât până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ vizând anularea actului administrativ atacat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele.
Faptele imputate reclamantului sunt cel puţin parţial necircumstanţiate, conţinând exprimări generale, vagi şi abstracte, nefiind de natură a oferi prin datele expuse posibilitatea unei orientări şi analize asupra conduitei descrise.
Cele reţinute întrunesc elementele cazului bine justificat, constând în acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din funcţia de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Român.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.G.P.R. Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, susţinând în esenţă că s-a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării dispoziţiei 2565 din 31 mai 2010.
Recurentul pârât a învederat că intimatul - reclamant nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, aşa cum este definit de legea contenciosului administrativ, din moment ce instituţia recurentă este abilitată de lege să emită acte administrative unilaterale de sancţionare a poliţiştilor care au comis abateri disciplinare, iar nemulţumirea destinatarilor nu justifică suspendarea executării actelor administrative, intimatul - reclamant nefăcând dovada cel puţin aparentă a vătămării unui drept subiectiv, care să producă efecte iremediabile în cazul executării actului.
S-a arătat în urma materialului de presă difuzat la 31 martie 2010 pe postul Realitatea TV în cadrul emisiunii „Ora de foc", în care agenţi de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Sibiu şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la înscenarea unor fapte de corupţie şi obligaţia impusă de şefii ierarhici de a aplica un număr de sancţiuni contravenţionale, criteriu avut în vederea la evaluarea activităţilor desfăşurate, s-a realizat un control inopinat la inspectoratul de poliţie Sibiu.
După cercetarea prealabilă a şefului biroului rutier V.D.N. - intimatul reclamant din prezenta cauză şi după dezbaterile Consiliului de Disciplină, care a analizat faptele reţinute în sarcina acestuia, s-a constatat că intimatul nu a efectuat controalele de fond în perioada mai-decembrie 2009, potrivit planificării aprobată de conducerea Inspectoratului, că a analizat superficial activităţile planificate în notele de sarcini lunare în aceeaşi perioadă şi nu a manifestat preocupare pentru identificarea şi managementul stărilor conflictuale existente la nivelul biroului.
Pentru aceste motive intimatul a fost sancţionat prin Dispoziţia 2565/2010 cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut , respectiv în funcţia de ofiţer specialist, faptele reţinute în sarcina acestuia întrunind elementele constitutive ale abaterii prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 330/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 12 lit. b) din Ordinul ministrului nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, respectiv aceea a neglijenţei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.
A susţinut recurentul că faptele imputate intimatului au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar şi au fost parţial recunoscute de intimat în Raportul explicativ din 24 octombrie 2010, iar în cadrul analizei în Consiliul de Disciplină intimatul a confirmat că există o lipsă de fermitate din partea sa în activitatea de comandă, aspect consemnat în încheierea nr. 37842/5 din 21 mai 2010, astfel că nu se poate reţine motivarea instanţei de fond cum că faptele imputate intimatului sunt parţial necircumstanţiate, generale, din moment ce abaterile disciplinare au fost reţinute în mod concret în sarcina intimatului, care a răspuns punctual la fiecare în parte şi le-a recunoscut, fiind de acord cu vinovăţia reţinută de instituţie în sarcina sa .
Recurentul a arătat că dispoziţia de sancţionare s-a emis cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul ministrului 400/2004, intimatul nu a prezentat probe care să contrazică sau să înlăture faptele imputate, nu a formulat obiecţiuni cu privire la cele consemnate în documentele întocmite în cursul cercetării prealabile şi cele întocmite de Consiliul de Disciplină, care au fost semnate de intimat aşa cum au fost elaborate de această instituţie, dispoziţia atacată respectând toate condiţiile legale de formă şi de fond , astfel încât nu există o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Recurentul a susţinut că nu a fost dovedită nici paguba iminentă ce s-ar crea intimatului prin executarea dispoziţiei nr. 2565/2010 emisă de recurent, nedovedindu-se consecinţele prejudiciabile, care nu ar putea fi înlăturate prin nici o măsură, în cazul executării actului, mai ales că în situaţia anulării dispoziţiei, în eventualitatea admiterii acţiunii, respectivul prejudiciu presupus a fi suferit de intimat urmează a fi recuperat conform legii, nejustificându-se suspendarea actului administrativ.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarelor, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării lor fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de sancţionare a intimatului V.D.N. nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurentul I.G.P.R. Bucureşti.
Intimatul - reclamant a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatului, deoarece într-adevăr faptele reţinute în sarcina acestuia că ar reprezenta abaterea disciplinară reglementată de dispoziţiile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 12 alin. (1) din Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI sunt de maximă generalitate, vagi, abstracte, necircumstanţiate, iar individualizarea corectă a unei sancţiuni disciplinare în aceste condiţii urmează a fi verificată de instanţa de fond, investită cu acţiunea în anularea dispoziţiei nr. 2565/2010 emisă de recurent.
Motivele invocate de recurent cu privire la probatoriul administrat şi pretinsa recunoaştere parţială a intimatului antamează fondul cauzei, care revine în competenţa de soluţionare a altei instanţe, neputând fi verificate în cadrul judecării prezentei cereri de suspendare.
Intimatul - reclamant a dovedit şi existenţa unei pagube iminente, în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executare a dispoziţiei menţionate anterior, împrejurare recunoscută şi de recurent în motivele de recurs, iar posibilitatea recuperării pagubei în situaţia anulării dispoziţiei de către instanţa de fond, nu reprezintă un argument pentru respingerea cererii de suspendare, ci dimpotrivă, demonstrează caracterul iminent al prejudiciului, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică Decizia.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii, în acest sens pronunţându-se Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea Factortame Ltd în cauza C 213/89.
De altfel aparenţa sa legalitate a dispoziţiei 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurent a fost infirmată prin sentinţa nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care această dispoziţie a fost anulată, la solicitarea intimatului - reclamant din prezenta cauză, sancţiunea aplicată acestuia fiind înlocuită de instanţă cu aceea a mustrării scrise, în baza art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul MAI nr. 400/2004.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii administrative, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile art.14 din Legea 554/2004 pentru suspendarea deciziei de sancţionare nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurent.
3. Soluţia instanţei de recur.
Cum sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 129/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
