ICCJ. Decizia nr. 1288/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1288/2011
Dosar nr. 235/64/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond.
1.1. Prin sentinţa nr. 95/F din 10 mai 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A.(S.)A. şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Managerilor Publici, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea evaluării externe a managerilor publici pe anul 2008.
1.2. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea formulată de reclamanţi este fie instanţa de la sediul sindicatului reclamant, fie cea în care instituţia pârâtă îşi are sediul, în ambele situaţii aceasta fiind Curtea de Apel Bucureşti. Împrejurarea că doi dintre reclamanţi au domiciliul pe raza municipiului Braşov, în timp ce majoritatea covârşitoare a celorlalţi reclamanţi au domiciliul în Bucureşti, iar acţiunea a fost formulată de Sindicatul Managerilor Publici, cu sediul în Bucureşti, conduce la concluzia că stabilirea instanţei competente teritorial se face pornind de la domiciliul/sediul părţilor care în mod explicit s-au adresat instanţei, respectiv stau în judecată, anume cele două persoane juridice sus-menţionate.
2. Recursul formulat de reclamanţii A.(S.)A., A.M.S., A.A., A.I., A.C., A.O., B.A.G., B.L.S., B.F.A., B.A.A., B.A.M., B.A.S., B.M.G., B.R.E., B.I.N., B.H., B.M.A., B.M., B.A., C.B.M., C.A.S., C.M., C.T., C.I.M., C.S., C.V.E., C.E.A., C.F., C.E.T., C.C.I., C.D.M., C.C., C.I., C.R.A., C.A., D.I.A., D.I., D.E., D.S.V., D.I.O., D.L., D.M.A., D.C.C., D.R., E.F., E.E., F.L., F.A.M., F.R.D., G.D., G.R.G., G.A., G.E.A., G.C., G.P.T., H.L.A.M., I.I.D., I.C., I.O.I., I.A.M., I.N., K.V.L., L.C.C., L.C., L.C.A., M.N., M.P., M.R., M.I., M.L.Ş., M.M.C., N.L., O.C., O.A., P.A.I., P.C., P.V., P.E.M., P.R., P.C.E., P.D.E., P.A.Ș., P.A., R.Z.C.E., R.O., R.C., R.D., R.V.V., S.R.D., S.L.G., S.V., S.R.R., S.I., S.S., Ţ.L., Ţ.D., T.C., T.A.C., T.E., V.S., V.A., V.S.F., V.B.M., V.C., V.L., V.O.S. şi V.P.N. împotriva sentinţei nr. 95/F din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii consideră că din punctul de vedere al competenţei teritoriale a instanţei ce soluţionează acţiunea, se aplică prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, şi art. 8 alin. (1) C. proc. civ., competenţa fiind alternativă.
Recurenţii arată că au optat să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente din municipiul Braşov, unde se găsesc domiciliile reclamanţilor C.T. şi C.A., iar Sindicatul Managerilor Publici are dreptul să formuleze acţiune în justiţie în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de un mandat expres.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Acţiunea introductivă este formulată de reclamantul Sindicatul Managerilor Publici, în numele membrilor de sindicat indicaţi în cerere.
Reclamantul este sindicatul care a şi semnat acţiunea.
1.2. Sediul reclamantului este în municipiul Bucureşti, iar acţiunea poate fi depusă fie la instanţa domiciliului/sediului reclamantului fie la cea a pârâtului.
1.3. În speţă, ambele părţi au sediul în Bucureşti, de unde rezultă că cererea urma să fie depusă la Curtea de Apel Bucureşti şi nu la Curtea de Apel Braşov.
Împrejurarea că doi dintre membrii de sindicat, în numele cărora s-a formulat acţiunea, au domiciliul în municipiul Braşov nu are nicio relevanţă asupra instanţei de contencios administrativ competente teritorial.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.(S.)A., A.M.S., A.A., A.I., A.C., A.O., B.A.G., B.L.S., B.F.A., B.A.A., B.A.M., B.A.S., B.M.G., B.R.E., B.I.N., B.H., B.M.A., B.M., B.A., C.B.M., C.A.S., C.M., C.T., C.I.M., C.S., C.V.E., C.E.A., C.F., C.E.T., C.C.I., C.D.M., C.C., C.I., C.R.A., C.A., D.I.A., D.I., D.E., D.S.V., D.I.O., D.L., D.M.A., D.C.C., D.R., E.F., E.E., F.L., F.A.M., F.R.D., G.D., G.R.G., G.A., G.E.A., G.C., G.P.T., H.L.A.M., I.I.D., I.C., I.O.I., I.A.M., I.N., K.V.L., L.C.C., L.C., L.C.A., M.N., M.P., M.R., M.I., M.L.Ş., M.M.C., N.L., O.C., O.A., P.A.I., P.C., P.V., P.E.M., P.R., P.C.E., P.D.E., P.A.Ș., P.A., R.Z.C.E., R.O., R.C., R.D., R.V.V., S.R.D., S.L.G., S.V., S.R.R., S.I., S.S., Ţ.L., Ţ.D., T.C., T.A.C., T.E., V.S., V.A., V.S.F., V.B.M., V.C., V.L., V.O.S. şi V.P.N., reprezentaţi de Sindicatul Managerilor Publici, împotriva sentinţei nr. 95/F din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1263/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1305/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|