ICCJ. Decizia nr. 1298/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1298/2011
Dosar nr. 1397/33/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la 25 august 2010, reclamantul F.I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei, Guvernul României şi A.N.F.P., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Ordinului nr. 496 din 9 iulie 2010 emis de Preşedintele C.N.P.P.;
- admiterea excepţiei de nelegalitate având ca obiect următoarele acte administrative: Ordinul nr. 356/2009, Ordinul nr. 1170/2009, Ordinul nr. 934/2009, Ordinul nr. 1070/2009, Ordinul nr. 1356/2009, Ordinul nr. 1230/2009, Ordinul nr. 1533/2010, Ordinul nr. 21/2010, Ordinul nr. 201/2010 şi Ordinul nr. 320/2010;
- repunerea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului suferit.
De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 emis de Preşedintele C.N.P.P. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, cu consecinţa repunerii temporare a acestuia în funcţia publică de conducere de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că actele administrative contestate, atât prin acţiunea directă cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate, sunt întocmite în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale, astfel că se impune anularea acestora.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 496/2010, reclamantul a arătat că ne aflăm în prezenţa unui caz bine justificat întrucât acest act administrativ este consecinţa adoptării celor două Ordonanţe de Urgenţă nr. 37/2009 şi nr. 105/2009, declarate neconstituţionale şi prin urmare, nelegalitatea acesteia este evidentă.
A susţinut că prin suspendarea ordinului amintit se preîntâmpină prejudiciul iminent reclamantului, care nu are un loc de muncă iar veniturile ce i se cuvin nu mai sunt încasate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.F.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive precum şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
În susţinerea poziţiei sale procesuale pârâta a arătat că actele contestate de către reclamant nu sunt emise de către acesta şi prin urmare, nu-i poate fi reţinută răspunderea.
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii de către reclamant, susţinând că drepturile specifice ale reclamantului privind ocuparea funcţiei publice sunt protejate prin acţiunea prevăzută de art. 106 din Legea nr. 188/1999, nefiind admisibilă o acţiune fundamentată pe art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau art. 9 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 44 din 4 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1397/33/2010, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P., a unit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Guvernul României cu fondul cauzei şi a admis cererea privind suspendarea executării Ordinului nr. 496/2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
1. Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de A.N.F.P. a apreciat-o ca fiind întemeiată având în vedere că potrivit normelor juridice instituite prin C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, iar în situaţiile juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.
În speţă, instanţa a constatat că nu există identitate între A.N.F.P. şi cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii şi care are ca obiect anularea actelor administrative indicate în acţiune şi suspendarea Ordinului nr. 496/2010.
2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Guvernul României, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv de art. 9 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, Curtea a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. şi prin urmare, excepţia invocată a fost unită cu fondul, apreciindu-se că pentru soluţionarea acesteia se impune administrarea unor probe care servesc şi pentru dezlegarea fondului pricinii.
3. Referitor la cererea de suspendare formulată de către reclamant, Curtea a reţinut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că din probele administrate rezultă existenţa cazului bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, reprezentate de împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, împrejurări legate de abuzul autorităţii, de atitudinea acesteia, precum şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ.
Cât priveşte paguba iminentă, Curtea a constatat că punerea în executare a actului administrativ contestat este în măsură să producă prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi C.N.P.P.
2.1. În recursul său, Ministerul pârât a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţinând, prin omisiunea de a se pronunţa asupra excepţiei invocate, că această autoritate publică are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii, deşi actele administrative vizate au fost emise de o altă autoritate publică.
2.2. C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), în recursul formulat, a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- soluţia de suspendare a executării Ordinului nr. 496/2010 este dată ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţia existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube nelegale;
- instanţa de fond a ignorat principiul fundamental al caracterului executoriu al acestor acte administrative, care se bucură de prezumţia de legalitate.
2.3. Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care, în esenţă, a combătut criticile celor două recursuri, solicitând respingerea acestora, trimiţând, prin fax, copia minutei sentinţei civile nr. 117 din 21 februarie 2011 pronunţată pe fondul cauzei de către Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
3. Soluţia instanţei de recurs.
3.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa de recurs constată că este întemeiat şi va fi admis ca atare.
Într-adevăr, Ordinul nr. 496 din 9 iulie 2010 a fost emis de Preşedintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), dispunându-se ca:
- începând cu data de 12 iulie 2010 să se aplice prevederile Ordinelor nr. 186-281 şi respectiv, nr. 284-310, care au fost emise de Preşedintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) la data de 26 februarie 2010, enumerate în anexa la ordin;
- începând cu data prezentului ordin (Ordinul nr. 496/2010), prevederile Ordinului nr. 320 din 27 februarie 2010 emis de Preşedintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) nu mai produc efecte.
Prin Ordinul nr. 320/2010 se dispusese ca Ordinele nr. 186-281 şi respectiv, nr. 284-310 emise la data de 26 februarie 2010 să se aplice începând cu data intrării în vigoare a Proiectului Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (PL-X nr. 42/2010).
Între ordinele enumerate în anexa acestui ordin, se regăseşte şi Ordinul nr. 201 din 26 februarie 2010 emis de Preşedintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01 martie 2010, să înceteze aplicarea prevederilor Ordinului nr. 1230 din 26 octombrie 2009 privind numirea intimatului-reclamant F.I. în funcţia de conducere de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud şi aplicarea prevederilor contractului de management, anexă la ordin.
Deci, aşa cum se observă, ordinele vizate de cererea intimatului-reclamant şi care îl vizează pe acesta au fost emise de Preşedintele C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) iar nu de conducătorul ministerului recurent care, astfel, nu este subiect în raporturile de drept administrativ născute din acele acte administrative deduse judecăţii instanţei de fond şi pe cale de consecinţă, nu are nici calitate procesuală pasivă.
În concluzie, recursul formulat de minister va fi admis, iar încheierea atacată va fi modificată în sensul că cererea de suspendare va fi respinsă faţă de ministerul recurent.
3.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.), instanţa de recurs constată că acesta este întemeiat şi va fi admis pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a circumstanţelor cauzei şi soluţiei recurate, instanţa de fond, prin încheierea nr. 44/2010 a admis cererea formulată de intimatul-reclamant şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 496/2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 15 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa poate dispune suspendarea irevocabilă a cauzei, atunci când există un caz justificat temeinic pentru a lua o astfel de măsură şi totodată, pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente.
La art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege, cazul bine justificat a fost definit ca fiind conturat de acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat în faţa instanţei de contencios administrativ.
Or, în cauză este dovedit că, prin sentinţa civilă nr. 117 din 21 februarie 2011, Ordinul nr. 496/2010 a fost anulat, iar în privinţa Ordinelor nr. 320/2010 şi nr. 201/2010 s-a constatat că sunt nelegale, soluţie care, chiar dacă nu este irevocabilă, constituie o împrejurare de natură să aibă efectul la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte noţiunea de pagubă iminentă, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil, condiţie care este îndeplinită în cauză din moment ce pierderea drepturilor salariale, în baza unui act administrativ în privinţa legalităţii căruia există o îndoială serioasă, reprezintă un astfel de prejudiciu.
Dar, recursul formulat de C.N.P.P. este întemeiat din moment ce instanţa de fond a suspendat executarea Ordinului nr. 496/2010 în integralitatea sa, aşa cum a cerut intimatul-reclamant, deşi acest ordin îl viza pe acesta doar în privinţa Ordinului nr. 320/2010, Ordinul nr. 1230/2009 şi Ordinul nr. 201/2010.
Astfel, recursul formulat de C.N.P.P. va fi admis, iar încheierea atacată va fi modificată în sensul că cererea de suspendare va fi admisă doar în parte şi anume doar în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant.
Având în vedere soluţia adoptată în cauză şi dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ., recurenta C.N.P.P. (fosta C.N.P.A.S.) va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva încheierii nr. 44 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamantului faţă de această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă.
Admite recursul declarat de C.N.P.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte cererea şi suspendă Ordinul nr. 496 din 9 iulie 2010 doar în ceea ce îl priveşte pe reclamantul F.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă C.N.P.P. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1304/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
