ICCJ. Decizia nr. 1385/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1385/2011
Dosar nr. 4485/2/2009
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul U.T.F. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 409 din 30 ianuarie 2009 şi obligarea acestuia din urmă la plata unei despăgubiri, reprezentând daune materiale, egale cu diferenţa dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit şi salariul efectiv încasat ca urmare a ordinului contestat, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat şi suspendarea actului administrativ anterior individualizat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 424 din 22 ianuarie 2010, a respins capătul principal de cerere privind anularea actului din cadrul acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiat, şi a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actului ca fiind rămas fără obiect.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 204/2009 se poate considera că O.U.G. nr. 222/2008 a produs efecte juridice şi a constituit temeiul legal în baza căruia a fost emis ordinul contestat în cauză.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului în discuţie, prima instanţă a constatat ca fiind rămas fără obiect, faţă de împrejurarea că O.U.G. nr. 222/2008, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 409 din 30 ianuarie 2009, a fost respinsă prin Legea nr. 204/2009, publicată în M. Of. nr. 389/09.06.2009, ordinul încetându-şi astfel efectele.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul U.T.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, în condiţiile în care O.U.G. nr. 222/2008 a fost adoptată la o dată ulterioară numirii sale în funcţia publică.
Recurentul a susţinut faptul că, în raport de prevederile art. 2 din Legea nr. 293/2004 şi art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004, nu se poate susţine că activitatea funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor este similară cu cea a unui angajat din sistemul bugetar, statutul special al funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare fiind conferit de natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite.
În plus, recurentul a precizat faptul că salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar a fost stabilită până la data de 01 ianuarie 2010 de O.G. nr. 64/2006, aprobată prin Legea nr. 462/2006, modificată şi completată prin O.G. nr. 20/2007, aprobată prin Legea nr. 187/2007; ultima modificare şi completare a O.G. nr. 64/2006 a fost adusă prin O.G. nr. 8/2008.
4. Apărările intimatului
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 409 din 30 ianuarie 2009 a fost emis în baza şi în executarea legii, temeiul acestuia fiind O.U.G. nr. 222/2008, act normativ care a produs efecte juridice depline până în momentul respingerii prin Legea nr. 204/2009.
Cu alte cuvinte, nu este vorba de aplicarea greşită a legii, în discuţie fiind un text de lege care nu ridică probleme de interpretare, O.U.G. nr. 222/2008 fiind pe deplin aplicabilă şi în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale directorilor din A.N.P, fiind fără relevanţă în speţă, împrejurarea că salarizarea personalului din sistemul penitenciarelor este stabilită prin lege specială, respectiv O.G. nr. 64/2006.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea Ordinului nr. 409 din 30 ianuarie 2009 prin care Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a dispus, la art. II, că, în perioada ianuarie - decembrie 2009, unica formă de remunerare a directorilor generali adjuncţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, domnii comisari şefi de penitenciare I.C.M. şi U.T.F., o reprezintă o sumă egală cu indemnizaţia prevăzută de lege pentru funcţia de secretar de stat din ministere, respectiv suma de 5.648 RON.
După cum rezultă din preambulul său, ordinul în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 222/2008 pentru modificarea art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.
În mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că acest act normativ are o aplicabilitate imediată, inclusiv raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici care sunt în derulare la momentul intrării sale în vigoare.
De altfel, este menţionat faptul că, în art. IV din O.U.G. nr. 222/2008, se prevede că se aplică conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice „a căror remuneraţie depăşeşte, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, nivelul indemnizaţiei”.
Cu alte cuvinte, Ordinul Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nr. 409 din 30 ianuarie 2009 a fost emis în baza şi în executarea O.U.G. nr. 222/2008, act normativ care a produs efecte juridice depline până la momentul respingerii sale prin Legea nr. 204/2009.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.T.F. împotriva sentinţei nr. 424 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1382/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1389/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
