ICCJ. Decizia nr. 1389/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1389/2011
Dosar nr. 11036/2/2009
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2319 din 13 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii capătului de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, şi pe cale de consecinţă, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat autoritatea pârâtă să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele doveditoare, în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii capătului de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, invocată de pârât, reţinând că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea termenelor fixate de instanţă şi de a determina autorităţile publice să procedeze la executarea întocmai şi în termen, a dispoziţiilor date de instanţe.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra cererea adresată de reclamant, în raport de dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004 care impune soluţionarea cererilor în termen de 30 de zile de la formulare, precum şi de dreptul oricărui cetăţean de a-i fi rezolvată solicitarea într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
Au fost înlăturate apărările pârâtului referitoare la capacităţile organizatorice limitate, instanţa de fond apreciind că motivele administrative de ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii în soluţionarea cererii din partea autorităţii pârâte.
Referitor la capătul de cerere ce vizează acordarea daunele cominatorii, instanţa de fond a apreciat că nu există indiciile unei pagube care ar impune acordarea unei astfel de despăgubiri, în contextul în care instanţa a stabilit un termen de 30 de zile pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii pronunţate.
Pe de altă parte, în situaţia în care autoritatea nu ar respecta termenul stabilit de instanţă, reclamantul ar putea face uz de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în integralitatea lor.
2. Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În concepţia acestei părţi răspunsul Ministerului Afacerilor Externe, oferit constant în acest tip de speţe, nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unei culpe administrative, fără a avea în vedere situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii şi resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.
În concluzie, recurentul a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, neputându-se substitui puterii executive.
În opinia recurentului-pârât, noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa C.E.D.O. şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită şi se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În altă ordine de idei, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie fără nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimatul s-a adresat cu o primă cerere la 24 iunie 2009 la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991, revenind cu aceeaşi solicitare la 13 noiembrie 2009, cereri la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanţei de către reclamant.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că a fost depăşită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii de către intimatul reclamant – 24 aprilie 2009 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că a fost depăşită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.
Pe de altă parte, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul şi-a manifestat intenţia de a depune cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depăşit, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2319 din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1385/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1391/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
