ICCJ. Decizia nr. 1494/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1494/2011
Dosar nr. 499/46/2010
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, anularea deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, emisă la 03 decembrie 2009 şi comunicată la 01 martie 2010, şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui nou raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 1973, terenul său în suprafaţă de 2.650 mp a fost expropriat fără acordarea unei despăgubiri.
Prin întâmpinare formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii în principal, ca prematură, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută cu caracter imperativ de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, şi în subsidiar, deoarece valoarea terenului a fost corect stabilită, reflectând nivelul pieţei, iar raportul de evaluare a fost comunicat reclamantei. A mai arătat că reclamanta a formulat memorii în care solicita numai urgentarea demersurilor necesare soluţionării dosarului, neatacând concluzia raportului de evaluare, astfel că a fost emisă decizia nr. 10044/ FF din 03 decembrie 2009, prin care s-a stabilit emiterea titlului de despăgubire pentru suma de 28.912 RON, stabilită în raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator P.M.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva expertului evaluator P.M., solicitând obligarea acestuia la suma la care ar fi obligată reclamanta în ipoteza căderii în pretenţii, invocând faptul că nu este în culpă pentru valoarea determinată de expert, raportul de evaluare fiind întocmit exclusiv de acesta.
Expertul evaluator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 139/ F-CONT din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi acţiunea formulată de reclamanta Z.M. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Despăgubirilor, ca nefondată, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva expertului evaluator P.M.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Asupra excepţiei prematurităţii cererii, prima instanţă a apreciat că reclamanta a depus la dosar dovada îndeplinirii plângerii prealabile prevăzute de lege, transmisă autorităţii pârâte la 04 iunie 2010.
Astfel, decizia nr. 10044/ FF din 03 decembrie 2009 a fost comunicată reclamantei la 01 martie 2010, ca atare, plângerea prealabilă formulată la data 04 iunie 2010 este făcută peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la care face trimitere expresă art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă faţă de dispoziţiile art. 7 alin. final din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, prima instanţă a constatat că motivele pentru care s-a depăşit termenul sunt întemeiate, având în vedere că din actele medicale depuse rezultă că reclamanta suferă de afecţiuni ce au determinat încadrarea sa în grad de handicap accentuat, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile sus indicate.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de moştenitor al lui Z.I., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 2.650 m.p., expropriat în anul 1973 (Decret nr. 433 din 28 iulie 1973), iar prin Hotărârea nr. 519 din 12 iulie 2007 Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Vâlcea, a validat pe moştenitorii lui Z.P.I. pentru suprafaţa de 0,265 ha., cu despăgubiri, având în vedere lipsa de teren la dispoziţia comisiei, pentru restituirea în natură.
Prin hotărârile de validare anterioare, emise de Comisiile judeţene de aplicare a Legii nr. 1/2000 nu s-a stabilit valoarea terenului pentru care se cuvine reclamantei emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, astfel încât comisia a procedat la evaluarea terenului prin intermediul unui expert în condiţiile art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 raportat la art. 16 alin. (5) şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel a fost desemnat expertul evaluator P.M., care a întocmit raportul de evaluare, comunicând reclamantei o formă sintetică a evaluării terenului respectiv.
Prima instanţă a reţinut, din actele dosarului, că pârâta a făcut dovada comunicării raportului sintetic de evaluare fiicei reclamantei, în care s-a indicat valoarea determinată de 28.912 lei, exclusiv TVA, situaţia bunului imobil evaluat şi metodele utilizate pentru evaluare, contrar celor afirmate de reclamantă.
Or, potrivit art. 16 pct. 13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005, reclamanta trebuia să formuleze obiecţiuni la raportul astfel comunicat, în condiţiile în care era nemulţumită de modul de întocmire a acestuia sau de concluzii, evaluatorul fiind dator să răspundă la acestea.
În cauză, prima instanţă a constatat că raportul de evaluare a fost comunicat, însă reclamanta nu a formulat obiecţiuni cu privire la modul de întocmire a lucrări, ci a aşteptat emiterea deciziei.
Prima instanţă a mai reţinut că, deşi în raportul de evaluare s-a menţionat că expertul a apreciat necesară inspectarea proprietăţii, s-a constat că terenul este ocupat în totalitate de un lac de acumulare, ceea ce conduce la concluzia că evaluarea putea fi realizată şi fără o deplasare la teren, nefiind obligatorie aplicarea art. 16 pct. 13 alin. (1) din Norme.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că în raportul de evaluare se prezintă în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcţie de caracteristicile terenului, ţinând seama de amplasamentul acestuia, respectiv extravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea, de potenţialul turistic, de modul în care se vând obişnuit terenuri în zonă, fiind prezentate spre comparaţie preţurile zonei, fără a se putea reţine o deosebire substanţială între acestea şi preţul determinat de expert, astfel că nu mai este posibilă contestarea raportului de evaluare, şi oricum contestarea apare ca nefondată.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta Z.M., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,”când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, solicitând rejudecarea cauzei în fond, anularea Deciziei nr. 10044/ FF privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, emisă la data de 03 decembrie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, totodată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere un raport de evaluare pe baza unei expertize judiciare.
Recurenta-reclamantă expune istoricul cauzei şi susţine, în esenţă, nelegalitatea hotărârii recurată în privinţa analizării probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în mod greşit că raportul de evaluare întocmit la 1 iulie 2009 a fost comunicat fiicei reclamantei, care nu locuieşte la adresa sa de domiciliu, nu gospodăresc împreună şi nici nu a fost mandatată să o reprezinte în ceea ce priveşte demersul de referinţă.
Arată că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare întocmit de către evaluator şi că am fost astfel pusă în imposibilitatea de formula obiecţiuni cu privire la conţinutul raportului de evaluare.
Cu privire la fondul cauzei motivează că se impune anularea deciziei contestate, având în vedere preţul neserios pentru care s-a emis titlu de despăgubire, iar o evaluare corectă trebuia să ţină cont de mai multe elemente enumerate de recurenta-reclamantă.
Evaluarea trebuie realizată în ipoteza în care acest teren ar fi fost neafectat, astfel cum a fost scos din patrimoniul recurentei-reclamante, avându-se în vedere caracteristici precum suprafaţă, apropierea de zonele construibile, dezvoltarea economico-socială a municipiului, trebuie să ţină cont de dezvoltarea unităţilor administrativ teritoriale şi deci o evaluare corectă trebuie să se facă prin raportare la terenuri situate în Municipiul Râmnicu Vâlcea şi nu cu cele aflate în afara acestuia.
5. Apărarea intimatei
Prin întâmpinare, Statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicita respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate prin care s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada formulării unor obiecţiuni la raportul de evaluare comunicat, fiind inadmisibil ca beneficiarul despăgubirilor să conteste conţinutul raportului de evaluare după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Arată că recurenta-reclamantă invocă prin cererea de recurs mai multe aspecte nesusţinute din punct de vedere probatoriu cum ar fi faptul că terenul ar fi situat în intravilanul localităţii, deşi din actele existente la dosarul de acordare a despăgubirilor precum şi din adresele emise de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, terenul este situat în extravilan.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 19-20 al Legii nr. 247/2005, decizia nr. 10044/ FF din 2 decembrie 2009, reprezentând titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cuantum de 28.912 RON, conform raportului de evaluare nr. 15008/R/2009, act a cărui natură juridică a fost corect interpretată de instanţa de fond.
Despăgubirile au fost acordate pentru terenul agricol în suprafaţă de 0. 2650 ha situat pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea, teren ocupat în prezent de lacul de acumulare SC H. SA.
În esenţă, reclamanta a contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară.
Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. In măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale. Astfel, dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri.
Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenţi, stabiliţi în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării şi se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internaţional.
Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la art. 16 pct. 13, posibilitatea persoanei îndreptăţite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de el.
Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obţine o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieţei de la acel moment.
Curtea reţine astfel că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu şi-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia - titlu de despăgubire.
În cauză, nu se contestă faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare conform dispoziţiilor art. 16 pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, deşi a avut această posibilitate, motiv pentru care intimata-pârâtă a dispus aprobarea raportului de evaluare şi a emis decizia contestată.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, raportul de evaluare a fost comunicat reclamantei la adresa indicată în cererea privind acordarea de despăgubiri băneşti, unde are domiciliul, iar confirmarea de primire a fost semnată de fiica acesteia.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare şi astfel nu a putut formula obiecţiuni pentru ca evaluatorul să răspundă la acestea, conform art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 în raport de actele şi lucrările dosarului din care rezultă că actul contestat a fost comunicat la domiciliul acesteia, cu confirmare de primire a unei persoane din familie conform înscrisului de la fila 91 din dosarul de fond, care face dovada până la înscrierea în fals, iar recurenta nu a contestat autenticitatea înscrisului, făcând referiri la lipsa mandatului de primire sau a faptului că fiica acesteia nu are acelaşi domiciliu cu ea.
Totodată, nu pot fi primite nici criticile ce în fapt vizează conţinutul raportului de evaluare şi preţul stabilit de către expert, apreciat ca fiind neserios în condiţiile în care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a făcut prin raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare de evaluatorul desemnat în condiţiile art. 16 pct. 14 din H.G. nr. 1095/2005.
Mai mult, prima instanţă analizând raportul de evaluare a constatat că a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieţei, fiind prezentate în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcţie de caracteristicile terenului, de amplasamentul acestuia, oferta acestuia din piaţă, terenuri similare cu terenul supus evaluării fără a se reţine o deosebire substanţială între acestea şi preţul determinat de expert.
În aceste condiţii este irelevantă împrejurarea că la fondul cauzei, recurenta - pârâtă nu a solicitat o nouă expertiză judiciară care să stabilească valoarea de circulaţie a terenului pentru care s-a emis decizia contestată în baza unui raport de evaluare necontestat conform prevederilor legale menţionate.
Credibilitatea evaluării astfel efectuată nu a fost combătută cu argumente rezonabile şi consistente de recurenta - reclamantă.
Hotărârea primei instanţe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, pentru că instanţa a efectuat un control adecvat al legalităţii deciziei şi al modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere. În situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largă de persoane, aşa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităţilor naţionale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate şi a nivelului indemnizaţiilor acordate, fiind ţinute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuţie.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 304 pct. 8, 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Z.M. împotriva sentinţei nr. 139/F/CONT din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1499/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
