ICCJ. Decizia nr. 1493/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1493/2011
Dosar nr. 70/45/2010
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii F.C. şi F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestora la soluţionarea cu prioritate a Dosarului nr. 49217 înaintat la data de 26 mai 2009.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul situat în Iaşi, str. A. Panu, cererea a fost soluţionată prin emiterea Dispoziţiei nr. 1753 din 20 mai 2005, dispoziţie ce a fost modificată în parte prin sentinţa civilă nr. 1803 din 03 octombrie 2007, definitivă şi irevocabilă, iar întreaga documentaţie fiind înaintată Comisiei centrale din data de 26 mai 2009.
Reclamanţii au precizat că în vederea soluţionării cererii nu este nevoie de desemnarea unui evaluator, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1803/2007 li s-a admis în parte acţiunea şi s-a stabilit care este cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate, situaţie în care nu se mai impune o nouă evaluare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că A.N.R.P. şi Comisia sunt două instituţii diferite, cu atribuţii specifice, din acest punct de vedere impunându-se precizări din partea reclamanţilor.
Pârâtul a prezentat cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală îşi exercită atribuţiile, iar pe fondul cauzei a arătat, în esenţă, că în cazul reclamanţilor cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin este stabilit irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât titlul de despăgubire urmează a fi emis în baza respectivei hotărâri (Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 a Comisiei Centrale).
Totodată, a arătat că va pune în aplicare sentinţa nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, astfel încât la următoarea şedinţă să fie aprobată emiterea deciziei conform cuantumului astfel stabilit, precizând că potrivit art. 4 din Decizia 2815 soluţionarea dosarului cu prioritate se aprobă în cazuri excepţionale (cum ar fi cazuri medicale grave), la cererea persoanelor îndreptăţite, în cauză nefiind sesizată cu o asemenea cerere.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 136 din 31 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii F.C. şi F.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cauză, prima instanţă a constatat că are calitate procesuală pasivă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate care are ca atribuţii emiterea deciziilor constând în titlurile de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competenţe ce nu aparţin şi A.N.R.P.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au formulat o notificare conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Iaşi, str. A. Panu şi prin Dispoziţia nr. 1753 din 20 mai 2005 Primăria Municipiului Iaşi a propus măsuri reparatorii, iar prin sentinţa nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 327 din 22 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul imposibil de restituit în natură, în valoare de 50.401,96 RON.
De asemenea, a reţinut că prin decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 Comisia Centrală a statuat că, în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta şi a arătat că urmează să se supună acestor reglementări, supunând următoarei şedinţe aprobarea emiterii deciziei, conform cuantumului stabilit prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 4 din decizia nr. 2815 emisă de autoritatea pârâtă dosarul se poate soluţiona cu prioritate, doar în cazuri excepţionale şi doar la cererea persoanelor îndreptăţite.
În speţă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au formulat o astfel de solicitare, însă nu au dovedit că au cerut vreodată Comisiei soluţionarea dosarului lor, cu prioritate, astfel că actele medicale cu care încearcă să dovedească această cerere, direct în faţa instanţei, nu justifică admiterea cererii, neexistând un refuz din partea Comisiei, care nu a fost sesizată în acest sens.
Prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă, prin apărările formulate, a susţinut că este de acord să pună în dezbatere cererea reclamanţilor în următoarea şedinţă, pentru emiterea titlului de despăgubiri în cuantumul stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, apreciind astfel că nu există o culpă procesuală a acesteia, câtă vreme nu a fost sesizată cu o cerere de soluţionare cu prioritate a dosarului reclamanţilor.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că solicitarea lor a fost în sensul obligării autorităţii pârâte la soluţionarea cu prioritate a dosarului înaintat la data de 26 mai 2009, înregistrat sub nr. 49217, invocând vârsta înaintată, motive medicale şi faptul că, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor, nu mai este necesară opinia unui expert evaluator, însă prima instanţă a ignorat împrejurarea că a făcut dovada că cererea respectivă a fost depusă şi la autoritatea pârâtă, a apreciat eronat că pârâta nu a fost sesizată în sensul solicitat, interpretând astfel greşit actele şi lucrările dosarului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Recurenţii-reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iaşi, str. A. Panu, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin Dispoziţia nr. 1753 din 20 mai 2005, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, prin care s-au propus măsuri reparatorii, iar prin sentinţa nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 327/22 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul imposibil de restituit în natură, în valoare de 50.401,96 RON.
Înalta Curte constată că nemulţumirea reclamanţilor rezidă din împrejurarea că solicitarea lor este în sensul soluţionării dosarului cu prioritate, în raport de vârsta înaintată şi starea de sănătate precară justificată cu acte medicale, fiind îndreptăţiţi să beneficieze de norma derogatorie prevăzută în Decizia Comisiei nr. 2/2006, potrivit cu care, un anume dosar se poate soluţiona cu prioritate pentru situaţii excepţionale.
Potrivit art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere”.
În cauză nu se regăseşte însă această situaţie, intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea soluţionării cererii reclamanţilor cu prioritate, arătând, totodată, că va pune în aplicare sentinţa nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, definitivă şi irevocabilă, astfel încât la următoarea şedinţă să fie aprobată emiterea deciziei conform cuantumului stabilit, în considerarea Deciziei nr. 1651 din 13 martie 2008 emise de pârâtă.
Instanţa de control judiciar constată că există o anumită procedură prealabilă specială care trebuie respectată, însă reclamanţii nu au urmat-o, aşa încât nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii pârâte privind soluţionarea cu prioritate a dosarului, în condiţiile în care aceştia nu au ţinut cont de dispoziţiile Deciziei pârâtei nr. 2815/2008 - art. 4, potrivit cu care aveau obligaţia să sesizeze Comisia centrală cu o cerere, însoţită de documente justificative, prin care să solicite în mod expres soluţionarea cu prioritate a dosarului.
Or, în speţă, reclamanţii au formulat respectiva cerere în faţa primei instanţe, ocazie cu care au prezentat şi acte medicale în susţinerea acesteia. În plus, din actele dosarului nu rezultă că în urma sentinţei prin care s-au stabilit măsuri reparatorii a fost emisă dispoziţia primarului ca să fie sesizată autoritatea pârâtă pentru a putea fi vorba despre un refuz nejustificat al autorităţii.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.A. şi F.C. împotriva sentinţei nr. 136 din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1485/2011. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 1494/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
