ICCJ. Decizia nr. 1502/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1502/2011
Dosar nr. 7509/299/2009
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, reclamanta C.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională A Evaluatorilor din România (A.N.E.V.A.R.), anularea deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Consiliului Director al A.N.E.V.A.R.; obligarea pârâtei să elibereze legitimaţia şi parafele care să-i permită exercitarea profesiei de evaluator, precum şi obligarea pârâtei să-i plătească cu titlu de despăgubiri, prejudiciul material suferit prin neexercitarea profesiei de evaluator, începând cu data de 01 ianuarie 2009 şi până când i se vor elibera legitimaţia şi parafele care să-i permită exercitarea acestei profesii, pe care îl estimează provizoriu la suma de 10.000 lei lunar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată a fost sancţionată cu excluderea sa din cadrul A.N.E.V.A.R. pentru aşa zisele fapte de încălcare a codului deontologic avute în vedere de Consiliul Director, situate în timp până la sfârşitul lunii martie 2008, în hotărârea de excludere s-au aplicat prevederile noului Cod Deontologic, intrat în vigoare în aprilie 2008, deci, care nu era în vigoare pe perioada analizată în vederea aplicării sancţiunii, iar referatul nr. 11 din 26 noiembrie 2008 şi decizia de sancţionare sunt nule întrucât referatul este întocmit cu încălcarea condiţiilor ad validitatem, menţionate în mod expres de art. 15, alin. (4) din Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de Etică şi Disciplină a A.N.E.V.A.R. În concluzie, a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât nu conţine elementele prevăzute de art. 28 alin. (1) din Statut şi art. 20 din Regulament şi nici criteriile pe care organele statutare abilitate le au în vedere la stabilirea sancţiunii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
Prin încheierea de şedinţa din 11 mai 2009, judecătoria a luat act de declaraţia reclamantei, în sensul că renunţă la judecata celui de al treilea capăt de cerere al acţiunii privind despăgubirile pretinse, ulterior precizându-şi acţiunea prin cererea formulată la data de 14 decembrie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 4472 din 15 martie 2010 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut că prin acţiunea precizată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Consiliului Director al A.N.R.V.A.R. precum şi obligarea acesteia să elibereze legitimaţia şi parafele care să-i permită exercitarea profesiei de evaluator.
Potrivit art. 2 din Statutul A.N.E.V.A.R. „aceasta este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop patrimonial, cu caracter profesional - ştiinţific, constituită pe termen determinat care acţionează în interes public…”
Astfel, a considerat că decizia a cărei anulare se solicită este un act administrativ emis de o persoană juridică de drept privat, care a obţinut statut de utilitate publică - asimilată autorităţii publice centrale, ceea ce determină competenţa de soluţionare a litigiului în sarcina curţii de apel, potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b), 10 alin. (1) din Legea 554/2004, precum şi art. 17 C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea Apel Bucureşti a înregistrat cauza la data de 5 mai 2010.
Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) şi c din Legea 554/2004.
Prin sentinţa nr. 4958 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta C.A.A. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că actul dedus judecăţii, fiind emis în aplicarea unor dispoziţii interne, respectiv Statutul A.N.E.V.A.R., nu este un act administrativ individual emis în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice conform art. 2 lit. c) din Legea 554/2004 modificată şi republicată, apreciind astfel că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei cu plenitudine de competenţă.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, „sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”
Conform art. 2 din Statutul A.N.E.V.A.R. „aceasta este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop patrimonial, cu caracter profesional - ştiinţific, constituită pe termen determinat care acţionează în interes public…”
Prin H.G. nr. 1447 din 9 septembrie 2004 Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România a fost recunoscută ca fiind persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
Din analiza sistematică şi teleologică a acestor prevederi legale, se poate concluziona că pârâta prestează un serviciu public de interes naţional, care promovează metodele şi tehnicile de evaluare prin mijloace specifice, pe întreg teritoriul ţării, după cum arată chiar denumirea sa „asociaţie naţională”, înscriindu-se astfel în definiţia art. 2 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Procedura privind sancţiunea disciplinară aplicată în cauză de un corp profesional cu statut de utilitate publică are natură administrativă, astfel că pricina este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, în speţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.A.A. în contradictoriu cu Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 1513/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
