ICCJ. Decizia nr. 1591/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1591/2011
Dosar nr. 2397/2/2010
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2879 din 15 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât.
A respins cererea formulată de B.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 1 şi art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010, Autoritatea Naţională pentru cetăţenie fiind autoritatea publică care a preluat competenţele Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte emiterea ordinului de aprobare a redobândirii cetăţeniei române.
Pe fondul cauzei a reţinut prima instanţă că reclamanta s-a adresat autorităţii cu competenţe în domeniu la data de 28.10.2009, fiind stabilit termen de dezbatere a acesteia 19 februarie 2010, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 101 raportat la art. 141 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1991 modificată şi republicată.
În raport de această situaţie de fapt reţinută, instanţa de fond a concluzionat că nu se poate constata existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, acţiunea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ. fără a le dezvolta pe fiecare separat.
Criticile aduse sentinţei se referă, în esenţă, la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei, republicată, care stabileşte termen imperativ de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române 5 luni de zile de la data înregistrării acesteia, neavând relevanţă momentul înaintării ei spre analizare Comisiei pentru Cetăţenie.
Mai susţine că avizele despre care face vorbire intimata Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi care trebuie acordate de alte instituţii au caracter consultativ şi nu sunt obligatorii pentru soluţia adoptată de Comisia pentru Cetăţenie.
În final, solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că, într-adevăr art. 141 din Legea nr. 21/1991, modificată şi republicată stabileşte un termen imperativ de 5 luni de zile de la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, în care Comisia pentru Cetăţenie trebuie să procedeze la analizarea efectivă a cererii.
În speţă, reclamanta a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 28 octombrie 2009, iar la data de 10 februarie 2010 a făcut o revenire la cererea iniţială, solicitând urgentarea soluţionării dosarului, ulterior, la data de 16 martie 2010, înregistrând acţiune în instanţa de contencios administrativ.
Pe parcursul judecăţii cauzei în faţa instanţei de fond, autorităţile pârâte nu au făcut dovada că cererea reclamantei a fost supusă analizei Comisiei pentru cetăţenie în termenul de 5 luni de zile de la înregistrarea acesteia, stabilit de Lege nr. 21/1991, republicată, cu modificările ulterioare, susţinerile A.N.P.C. în sensul că s-a fixat termen la data de 19 februarie 2010 neavând suport în probatoriul administrat în cauză. Prin urmare, din acest punct de vedere, instanţa de fond a greşit când a apreciat că nu există refuz nejustificat din partea autorităţilor pârâte, reţinând apărările A.N.P.C, fără însă a avea depusă la dovada acestora.
Pe de altă parte însă, prin prisma faptului că, din actele noi depuse în recurs de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, rezultă că cererea de redobândire a cetăţeniei române, formulată de B.L. a fost aprobată prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, autoritate competentă potrivit O.U.G. nr. 5 din 5 februarie 2010, înalta Curte constată că pretenţiile reclamantei au fost realizate pe cale administrativă prin emiterea Ordinului nr. 78/P din 20 iulie 2010.
În acest context, o soluţie de admitere a acţiunii ar fi lipsită de eficacitate juridică, astfel încât înalta Curte va reţine că acţiunea a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte soluţia de admiterea a excepţiei lipsei calităţii, procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, Înalta Curte apreciază că şi aceasta este greşită.
Astfel, prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost atribuită competenţa în materie de cetăţenie Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin acelaşi act normativ prevăzându-se că „Până la operaţionalizarea Autorităţii, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurg din funcţionarea Autorităţii vor fi asigurate prin Direcţia cetăţenie şi, după caz, prin alte direcţii de specialitate ale Ministerului Justiţiei"; [art. 19 alin. (4)]";. Pe de altă parte, litigiul a fost determinat de atitudinea culpabilă a pârâtului cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009 când competenţa în materie aparţinea Ministerului Justiţiei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o apreciază întemeiată, chiar dacă cererea reclamantei a fost examinată şi aprobată, însă, această operaţiune a fost efectuată după data formulării prezentei acţiuni şi chiar după data pronunţării sentinţei atacate, fiind îndeplinite cerinţele art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect şi va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, obligându-1 pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.L., împotriva sentinţei civile nr. 2879 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de B.L. ca rămasă fără obiect.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.
Obligă Ministerul Justiţiei la plata sumei de 4,30 lei - cheltuieli de judecată către B.L.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1595/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
