ICCJ. Decizia nr. 1580/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1580/2011
Dosar nr. 8082/2/2009
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Casa de Pensii, constatarea nelegalităţii Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţie Române prin care a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie, deşi prin Decretul Preşedintelui României nr. 438 din 6 martie 2009 publicat în M.OF. nr. 185 din 25 martie 2009 îi încetaseră raporturile de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea acesteia ca ilegală, precum şi a actelor administrative subsecvente şi repunerea sa într-o funcţie similară cu consecinţe financiare echivalente de care a fost lipsit, constatarea nelegalităţii Deciziei nr. 155691 din 22 mai 2009 privind pensia de serviciu emisă de M.A.I. - Casa de pensii în baza documentelor contestate şi cu ignorarea actului prin care i-au încetat raporturile de serviciu cu M.A.I. şi obligarea organului administrativ să emită o nouă decizie în care să ţină seama de drepturile ce i se cuvin, consecinţă a dispoziţiei ilegale a I.G.P.R. de punere la dispoziţie, repararea pagubei materiale ce i-a fost cauzată ca urmare a dispoziţiei ilegale cu obligarea pârâtelor în solidar la plata acestei sume, calculată prin raportare la diferenţa dintre veniturile salariale care i se cuveneau şi sumele încasate efectiv pentru perioada scursă de la momentul eliberării din funcţie şi până la momentul încetării raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, refacerea bazei de calcul a pensiei de stat grav afectată, în sensul că a fost diminuată cu aproximativ 500 lei şi recalcularea drepturilor băneşti ce i se cuvin ( pensie de stat, salarii compensatorii şi ajutor de pensionare).
Prin sentinţa civilă nr. 1922 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a disjuns capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 155691 din 22 mai 2009.
A admis excepţia necompetenţei materiale în privinţa capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 155691 din 22 mai 2009 emisă de M.A.I. - Casa de Pensii şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte şi litigii de muncă.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. în privinţa capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 1068 din 2 aprilie 2009 a I.G.P.R. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în privinţa capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 1069 din 02 aprilie 2009 a I.G.P.R. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi M.A.I. - Casa de Pensii, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 155691 din 22 mai 2009 emisă de M.A.I. - Casa de Pensii s-a apreciat că din corelarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1)-(3) şi (4) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 19/2000 în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu deciziile de pensie, curtea de apel - secţia contencios administrativ nu are competenţă legală în această materie. Pentru acest motiv, s-a disjuns acest capăt de cerere şi s-a trimis la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte şi litigii de muncă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. în privinţa capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 1069 din 02 aprilie 2009 emisă de I.G.P.R., s-a reţinut că emitentul actului administrativ contestat este I.G.P.R. - unitate centrală a poliţiei cu personalitate juridică, ce poartă răspunderea juridică pentru actele proprii.
Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile cu privire la Dispoziţia nr. 1069 din 02 aprilie 2009 a cărei anulare se solicită, curtea de apel a reţinut că reclamantul s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ tară a urma procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. S-a constatat că susţinerea reclamantului în sensul că această dispoziţie nu i-a fost comunicată, nu poate fi primită, deoarece ea este depusă în dosarul de pensionare şi, oricum, a fost comunicată în şedinţa publică de la 9 martie 2010, neexistând niciun motiv obiectiv care să îl fi împiedicat pe reclamant să solicite autorităţii pârâte revocarea acestui act.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul I.M., solicitând casarea în parte a acesteia şi trimiterea la rejudecare, pentru ca prima instanţă să analizeze pe fond capătul de cerere privind anulare.
Dispoziţiei nr. 1069 din 02 aprilie 2009 emisă de I.G.P.R., în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Critica adusă sentinţei instanţei de fond, constă în aceea că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că Dispoziţia nr. 1069 din 02 aprilie 2009 a fost comunicată legal reclamantului şi nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru efectuarea procedurii prealabile. Arată recurentul că a luat cunoştinţă de actul administrativ contestat la termenul de judecată din 9 martie 2010.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recursul formulat de reclamantul I.M. vizează doar soluţia de respingere a capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 1069/02 aprilie 2009, ca inadmisibil, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.
Potrivit acest acestui text legal: „ înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia";.
Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (2 ) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, autoritatea pârâtă nu a făcut dovada comunicării către reclamant a dispoziţiei contestate, până la momentul introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ. Cu toate acestea, la cererea expresă a reclamantului formulată în finalul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă I.G.P.R. să depună la dosar documentele care au stat la baza emiterii actului atacat, inclusiv Dispoziţia nr. 1069 din 02 aprilie 2009, autoritatea pârâtă conformându-se acestei solicitări pentru termenul de judecată din 9 martie 2010 ( filele 30 şi 41 din dosarul de fond).
Prin încheierea de şedinţă de la 9 martie 2010 s-a consemnat faptul că reclamantului I.M. i s-au înmânat actele depuse de autoritatea pârâtă, inclusiv Dispoziţia nr. 1069 din 02 aprilie 2009, fapt recunoscut şi menţionat expres de recurentul-reclamant chiar prin motivele de recurs.
Cu toate acestea, reclamantul I.M. nu a înţeles să formuleze plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului contestat, în şedinţa publică de la 9 martie 2010. Mai mult decât atât, la următorul termen de judecată din 20 aprilie 2010, reclamantul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin care afirmă în mod expres următoarele: „Menţionez că subsemnatul am luat cunoştinţă de conţinutul Dispoziţiei nr. 1069 din 02 aprilie 2009 la termenul de judecată din data de 09 martie 2010, când aceasta mi-a fost înmânată de către pârâtă.
Având în vedere acest aspect, vă rog să constataţi că pârâta I.G.P.R. a fost sesizată prin cererea introductivă de judecată cu privire la nelegalitatea actului emis de aceasta şi avea posibilitatea să revoce actul ilegal.
In concluzie, parcurgerea acestei proceduri în momentul de faţă o apreciez ca inutilă, singurul rezultat fiind acela de a întârzia restabilirea legalităţii de către instanţa de judecată (...)"; ( fila 58 verso dosar fond).
Prin urmare, reclamantul nu a dovedit nici măcar intenţia de a parcurge procedura prealabilă obligatorie, iar cererea de repunere în termenul de efectuare a procedurii prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., formulată tot la termenul din 20 aprilie 2010 era ab iniţio lipsită de orice efect juridic, atâta vreme cât a fost formulată la mai mult de 30 de 30 de zile de la comunicarea oficială a actului atacat în şedinţa publică de la 9 martie 2010 şi oricum peste termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, prevăzut de art. 103 C. proc. civ.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică, acţiunea privind anularea Dispoziţiei nr. 1069 din 02 aprilie 2009 fiind inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat I.M., împotriva sentinţei civile nr. 1922 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1578/2011. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1581/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
