ICCJ. Decizia nr. 1599/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1599/2011
Dosar nr.791/46/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea acesteia din urmă să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-au propus despăgubiri, la cererea reclamantului, în calitate de moştenitor legal al autoarelor A.N. şi I.V., prin dispoziţiile Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de atribuire a titlurilor de despăgubiri, la valoarea reactualizată precum şi obligarea la plata daunelor cominatorii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au propus despăgubiri pentru imobilele: construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 1.250 mp, situate înainte de expropriere în str. G.P. (dispoziţia nr. 3831 din 14 noiembrie 2006), construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 610 mp, situat înainte de expropriere în str. G.M. (dispoziţiei nr. 3832 din 14 noiembrie 2006).
Dosarele au fost înaintate la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, fiind înregistrate sub nr. 30903/CC şi 30940/CC, însă nu au fost soluţionate nici până în prezent.
În final, a susţinut că prin adresa din 28 septembrie 2009, autoritatea pârâtă i-a comunicat că dosarele sunt înregistrate în ordinea înregistrării şi că până în prezent nu au fost repartizate pentru a fi analizate şi transmise la evaluator.
Curtea de Apel Piteşti, prin Sentinţa nr. 151/F-CONT pronunţată în data de 25 iunie 2010, a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul I.A. - Prin Procurator I.A. N., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul pentru evaluarea bunurilor menţionate în dispoziţiile nr. 3831/2006 şi nr. 3832/2006 şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri pe baza valorii astfel determinate.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţiile nr. 3831 din 14 noiembrie 2006 şi nr. 3832 din 14 noiembrie 2006, reclamantului I.A., în calitate de moştenitor al autoarelor A.N. şi I.V., i s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru construcţiile demolate şi teren aferent de 1250 mp, situat în mun. Râmnicu. Vâlcea, str. G.P., care nu poate fi restituit în natură deoarece este afectat de construirea ansamblului de locuinţe din zonă şi amenajările aferente, precum şi pentru construcţiile demolate şi terenul aferent de 610 mp, situat în mun. Rm. Vâlcea, str. G.M., care nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de lărgirea actualei străzi G.M.
După emiterea dispoziţiilor, dosarele au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la autoritatea pârâtă sub nr. 30903/CC şi 30940/CC.
Prin adresa din 28 septembrie 2009 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 i-a transmis reclamantului răspuns prin care s-a arătat că fiecare categorie de dosare se analizează în ordinea înregistrării lor, tot astfel fiind transmise spre evaluare, numai în cazuri excepţionale, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, putând decide în baza cererilor persoanelor îndreptăţite, tratarea cu prioritate a unui anumit dosar (art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor).
A mai reţinut că deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de faţă, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depăşind un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este investită, ţinând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar şi de poziţia persoanei îndreptăţite la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, în vederea soluţionării dosarului.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanţa a constatat că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art. 18 alin. (1) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă instanţa obligă autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, poate stabili aceste obligaţii sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Insă, faţă de specificul activităţii desfăşurate de autoritatea pârâtă, de cerinţa implicită a legii, care presupune o atitudine intenţionată a autorităţii obligate la emiterea unui act şi de posibilitatea pe care textul o acordă instanţei de judecată în a aprecia aplicarea daunelor cominatorii, Curtea de Apel a respins cererea de acordare a acestora.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticile formulate fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut aplicarea greşită a Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În cuprinsul acestui motiv recurenta dezvoltă teza, potrivit căreia, Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost completată prin OUG nr. 81/2007 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă ce presupune mai multe etape obligatorii, finalizându-se cu aprobarea raportului de evaluare în şedinţa Comisiei Centrale şi emiterea deciziei. Învederează împrejurarea că dosarele sunt luate în ordinea cronologică a înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale.
În fine, în susţinerea punctului său de vedere, recurenta arată că instanţa ar fi trebuit să ţină seama de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care respectă egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluţionare convenabilă.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.
Intimatul-reclamant I.A. prin procurator I.A.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea acestuia, pentru imobilele construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 1.250 mp, situate înainte de expropriere în strada G.P. nr. 27 (dispoziţia nr. 3831 din 14 noiembrie 2006), construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 610 mp, situat înainte de expropriere în strada G.M. nr. 26 (dispoziţiei nr. 3832 din 14 noiembrie 2006).
De asemenea, recurenta nu neagă dreptul intimatului de a fi despăgubit în numerar, ci invocă existenţa unor limitări introduse prin OUG nr. 81/2007: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opţiune, parcurgând astfel procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 .
Aceste apărări ale autorităţii, reiterate şi sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la iniţierea procedurii, precum şi faptul că în baza legislaţiei interne, de la data depunerii cererii şi până la data introducerii acţiunii au trecut 3 ani, fără ca în această perioadă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Aşadar, durata procedurilor administrative de aproximativ de 8 ani, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.
Dispoziţiile legale invocate de recurentă în favoarea sa au următorul cuprins:
Art. 18 , din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, stabileşte că:
Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune.
Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.
Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 RON, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:
a) să solicite primirea, exclusiv de acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 14 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră, mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul. Proprietatea".
Din interpretarea acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ adoptat cu scopul „accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor" s-au introdus anumite „limite" pe care nu le poate eluda.
Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, Curtea de la Strasbourg a reţinut, în privinţa existenţei unui just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii şi menţinerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privinţa situaţiei juridice a bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporţionate şi excesive.
Pe cale de consecinţă, soluţia fondului se impune a fi menţinută, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei nr. 151/F-CONT din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
