ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1720/2011
Dosar nr.449/30/2010
Şedinţa de la 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea dată în Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanţii M.D. şi M.D.A. de adresare a unei întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, cu motivarea că solicitarea reclamanţilor se referă la interpretarea unei norme naţionale, atribut care îi revine exclusiv judecătorului naţional, iar nu la interpretarea unei norme comunitare.
În atare situaţie, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, potrivit cărora întrebarea poate fi adresată dacă se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi dacă instanţa apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă şi cererea reclamanţilor de suspendare a judecăţii în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, reţinându-se că posibilitatea suspendării a fost prevăzută numai pentru situaţia în care instanţa a adresat o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi în care suspendarea operează până la pronunţarea hotărârii asupra întrebării preliminare.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii şi au solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea lor de suspendare a judecăţii, deşi această soluţie era obligatorie, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, indiferent de soluţia dată cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
De asemenea, recurenţii au arătat că în mod greşit s-a procedat la judecarea cauzei, fără a fi fost respectat termenul de recurs de 72 ore împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecăţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege se prevede că, dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.
În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009.
Această reglementare a fost corect interpretată prin hotărârea atacată, constatându-se întemeiat că, nu se impune suspendarea judecării cauzei faţă de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene pentru a se pronunţa cu titlu preliminar asupra întrebării formulate de recurenţii-reclamanţi.
Suspendarea judecăţii intervine numai în cazul solicitării Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar în condiţiile prevăzute de art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi aceasta ca o consecinţă a faptului că Decizia asupra întrebării este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 340/2009, care prevăd că judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Recurenţii au criticat de asemenea neîntemeiat interpretarea şi aplicarea prin încheierea atacată a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, care reglementează calea de atac împotriva hotărârii date asupra suspendării judecăţii, întrucât aceştia au avut posibilitatea să exercite recursul prevăzut de lege şi nu au fost privaţi de un grad de jurisdicţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D. şi M.D.A. împotriva Încheierii de şedinţă din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1599/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1724/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
