ICCJ. Decizia nr. 1724/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1724/2011
Dosar nr.91/45/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 106/CA din 3 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.N.P.P. R., în numele şi pentru asociaţii săi, societăţile mandante S.C. P. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. R. S.R.L., N. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. P.P. S.R.L., S.C. P.A. S.R.L. şi S.C. A.P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A.; a constatat subrogarea convenţională a societăţilor mandante menţionate în drepturile şi obligaţiile fostei concesionare S.C. P. S.A. Iaşi, prevăzute în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003, fiecare societate mandantă proporţional cu activele preluate ca urmare a lichidării voluntare a S.C. P. S.A.; a obligat pârâta A.N.P.A. la perfectarea cu societăţile mandante a unor acte adiţionale la Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului în calitate de concedent şi S.C. P. S.A. Iaşi în calitate de concesionar; a respins cererea privind plata daunelor cominatorii formulată de reclamantă şi excepţia lipsei de interes ridicată de către pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, obiectul acţiunii de faţă îl constituie dezideratul societăţii reclamante de a se subroga în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 - perfectat între A.D.S. Bucureşti, în calitate de concedent şi S.C. P. S.A. Iaşi în calitate de concesionar, având ca obiect suprafaţa de „3048 ha teren amenajat pentru piscicultură" aflat pe raza judeţului Iaşi -, în drepturile şi obligaţiile concesionarei ce a fost supusă lichidării voluntare, ca urmare a încheierii procedurii de privatizare derulat în baza Legii nr. 268/2001.
Consideră instanţa de fond că prin Raportul privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. P. S.A., reclamantele au probat că sunt succesoare în drepturile şi obligaţiile fostei concesionare, dobândind inclusiv dreptul de proprietate asupra acţiunilor ce includ valoarea lucrărilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole concesionate prin Contractul din 2003 situaţie în care apare ca pe deplin dovedit interesul procesual în obţinerea subrogării în litigiu, având ca finalitate derularea contractului pe durata lui de valabilitate de 49 ani, în condiţiile iniţial convenite cu fosta S.C. P. S.A., privind exploatarea amenajărilor piscicole în cauză.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauză nu a devenit operantă clauza de încetare a Contractului de concesiune din 2003, evidenţiată în art. 9.3 potrivit căreia contractul poate înceta în cazul dispariţiei (din orice cauză) a concesionarului;
În acest sens, reţine instanţa de fond că, în pag. 11 din Raportul de lichidare întocmit de lichidator şi înaintat Oficiului Registrului Comerţului Iaşi din 7 martie 2008 se prevede expres că „Din subrogarea în drepturi şi obligaţii a acţionarilor în Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003, încheiat între A.D.S. Bucureşti şi S.C. P. S.A. Iaşi ... revine obligaţia realizării în continuare a graficului de investiţii ce derivă din cap. 7.1.16 din contract ...", iar judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi a pronunţat Încheierea nr. 5256 din 8 mai 2008, în Dosarul nr. 27400/2008, a admis cererea de radiere a S.C. P. S.A. Iaşi din registrul comerţului „în baza Raportului din 7 martie 2008 privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. P. S.A. Iaşi, societate aflată în lichidare", inclusiv în ce priveşte subrogarea reclamantei în contractul de concesiune în litigiu.
Apreciază judecătorul fondului că întrucât încheierea judecătorului delegat are valoarea unui act autentic, rezultă că subrogarea astfel încuviinţată întruneşte condiţiile de valabilitate ale unei subrogări convenţionale, - prev. de art. 1106 - 1107 C. civ. -, cu consecinţa substituirii unui nou debitor în locul celui vechi, (operaţiune definită ca novaţiune în art. 1128 pct. 2 C. civ.), fără a fi necesar acordul coproprietarului, pârât în cauză, care este obligat a lua doar act de subrogarea intervenită, încasând redevenţele de la noul debitor şi care are obligaţia de a îndeplini şi programul de investiţii conform graficului la contract.
Totodată, consideră instanţa de fond că nu poate fi admisă nici sintagma „morţii" concesionarei S.C. P. S.A. (drept cauză de încetare a contractului de concesiune), societăţile comerciale pe acţiuni putând fi eventual dizolvate, lichidate, absorbite, etc., nicidecum nu pot dispărea „fără urmă", (fapt implicat de noţiunea de „moarte") din moment ce toată activitatea are caracter public, orice persoană interesată putând dobândi date privind activitatea acestuia de la Oficiul Registrului Comerţului la care aceasta este obligată a fi înregistrată, pe toată durata existenţei sale.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 106/CA din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.P.A. reclamantul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond prin sentinţa recurată în mod greşit a constatat subrogarea convenţională a societăţilor mandatate menţionate în drepturile şi obligaţiile fostei concesionare S.C. P. S.A. Iaşi, prevăzute în Contractul de concesiune din 2003, fiecare societate mandată proporţional cu activele preluate ca urmare a lichidării voluntare a S.C. P. S.A. Iaşi, fără a ţine cont de faptul că prin procesul de divizare la care a fost supusă S.C. P. S.A. aceasta şi-a încetat existenţa, pe cale de consecinţă Contractul din 2003 şi-a încetat de drept existenţa la rândul său.
Susţine recurenta că solicitările reclamantei sunt lipsite de interes având în vedere faptul că, în prezent Contractul de concesiune din 2003 nu mai este în vigoare faţă de intervenţia cauzei de încetare de drept a contractului prevăzute în art. 9.4 din contract.
Mai arată recurenta că în mod greşit instanţa de fond ar fi apreciat că ar fi intervenit novaţiunea, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., fără a fi necesar acordul coproprietarului respectiv al A.D.S., care este obligat a lua act doar de subrogarea intervenită, încasând redevenţele de la noul debitor şi care are obligaţia de a îndeplini şi programul de investiţii din contract.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În conformitate cu art. 239 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale, s-a hotărât dizolvarea totală a S.C. P. S.A., urmată de transmiterea ex lege, cu titlu universal a patrimoniului său către 17 societăţi comerciale, foşti acţionari ai societăţii supuse reorganizării, în baza Raportului privind situaţia financiară şi propunerea repartizării activului între acţionarii S.C. P. S.A., întocmit, din 7 martie 2008, de L.M.C. I.P.U.R.L. Iaşi.
Prin Încheierea nr. 5256 pronunţată la data de 8 mai 2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a dispus înregistrarea în registrul comerţului a radierii S.C. P. S.A., în condiţiile Legii nr. 26/1990.
Potrivit art. 240 din Legea societăţilor comerciale divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare a societăţii care îşi încetează existenţa şi transmiterea patrimoniului său către societăţile beneficiare. Totodată, personalitatea juridică a societăţii comerciale încetează odată cu radierea societăţii.
Aşadar, divizarea totală, aşa cum este definită de art. 238 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale, este o operaţiune care afectează fiinţa juridică a societăţilor comerciale implicate, şi care se circumscrie termenului de dispariţie a societăţii comerciale, folosit de părţi în conţinutul Contractului de concesiune din 2003.
Prin urmare, în cauză a devenit operaţională clauza înscrisă la art. 9.3 din Contractul de concesiune din 15 ianuarie 2003 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de concedent şi S.C. P. S.A., în calitate de concesionar, potrivit căreia în afara cazurilor menţionate expres contractul mai poate înceta şi în cazul dispariţiei, din orice cauză, a concesionarului.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu a intervenit încetarea Contractului de concesionare din 2008, întrucât o societate comercială nu poate să dispară, în sensul clauzei înscrise la art. 9.3 din respectivul contract, în condiţiile în care a preluat fără o analiză atentă şi fără a ţine cont de dispoziţiile Legea societăţilor comerciale, care face referire expresă la încetarea existenţei unei societăţi comerciale, în formele strict reglementate, sensul dat de reclamantă cuvântului dispariţie.
De asemenea, o acceptare a raţionamentul expus de judecătorul fondului ar conduce la lipsirea totală, în orice condiţii, de efecte juridice a unei clauze stabilită prin voinţa expresă a părţilor contractate, ceea ce nu poate fi acceptat.
În raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurentă cu privire la intervenirea unei cauze de încetare a Contractului de concesiune din 2003 sunt întemeiate şi le va reţine ca atare.
Dat fiind faptul că, s-a constatat încetarea Contractului de concesiune din 2003, la data radierii S.C. P. S.A., Înalta Curte nu mai consideră a fi necesară o analiză a criticilor referitoare la modul în care instanţa de fond a apreciat asupra transmiterii şi transformării obligaţiilor rezultate din respectivul contract de concesiune, sub forma subrogaţiei convenţionale, respectiv a novaţiei.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.A. Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 106/CA din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de A.N.P.P. R. Iaşi, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1728/2011. Contencios → |
|---|
