ICCJ. Decizia nr. 1665/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1665/2011
Dosar nr. 353/33/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul P.C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 2777 din 6 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută şi anume aceea de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa Năsăud, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, 6 octombrie 2009, până la reîncadrarea efectivă în funcţia publică, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa Năsăud în baza contractului de management din 01 iulie 2009 încheiat de pârât pentru o perioadă de 1 an, iar prin Ordinul nr. 2777 din 6 octombrie 2009 s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 2230/2009 de numire a sa în funcţia publică menţionată, respectiv a încetării de drept a contractului de management în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, arătând că a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative ale art. 62 şi art. 74 C. muncii, respectiv art. 267 şi 268 din acelaşi act normativ, în cazul în care s-ar putea considera că eliberarea din funcţie a fost dispusă ca măsură disciplinară, condiţii în care este afectat de nulitate absolută.
Pe de altă parte, a mai susţinut reclamantul, măsura luată încalcă dispoziţiile contractului de management în ceea ce priveşte condiţiile de anulare a acestuia.
Reclamantul a mai arătat că la data emiterii Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 se afla în incapacitate temporară de muncă, că efectele acestuia au fost suspendate, prin Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009, emis însă ulterior încetării activităţii sale, ceea ce ar reprezenta un alt aspect de nelegalitate a Ordinului nr. 2777/2009.
De asemenea, reclamantul a subliniat şi faptul că în ordinul de suspendare se indică dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009 care a fost aprobată la data de 06 octombrie 2009, dar întrucât atât acest ordin cât şi O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituţionale înseamnă că şi actele emise în baza lor sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea ordinului atacat.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepția prematurităţii acţiunii formulate de reclamant, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că reclamantul a introdus acţiunea la data de 23 februarie 2009, fără a aştepta comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată, fără a fi expirat nici termenul în care trebuia rezolvată reclamaţia, solicitând, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În şedinţa publică din 19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
b. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului P.C.C. şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 2.777 din 06 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută şi anume aceea de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Bistriţa-Năsăud, obligând pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, adică începând cu data de 06 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică, precum şi la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a arătat că primul motiv de nelegalitate îl reprezintă împrejurarea că la momentul emiterii ordinului 2777 din 05 octombrie 2009 reclamantul se afla în concediu medical, că pârâtul a încercat să corecteze acest viciu prin emiterea Ordinului nr 2896 din 15 octombrie 2009 prin care efectele Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 au fost suspendate, dar Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009 a fost comunicat la data de 20 octombrie 2009, dată la care se puseseră deja în aplicare dispoziţiile Ordinului nr. 2777/2009, astfel încât ordinul de revocare a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, ordinul de suspendare a efectelor ordinului de revocare fiind emis ulterior încetării activităţii sale, ceea ce este un aspect de nelegalitate a Ordinului nr. 2777/2009.
Analizând ordinul privind încetarea de drept a contractului de management – urmare a constatărilor realizate de către o comisie de evaluare, prima instanţă a mai constatat că raportul de evaluare invocat nu este datat, nu este înregistrat şi nici nu există dovada comunicării cu reclamantul, existând aşadar serioase dubii referitoare la momentul încheierii sale şi la justeţea concluziilor reţinute.
Un alt argument reţinut de instanţă a fost acela potrivit căruia ordinul atacat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr 37/2009, or întreaga procedură realizată în baza O.U.G. nr. 37/2009, în urma declarării neconstituţionalităţii actului, este lipsită de un suport juridic, condiţii în care, pentru restabilirea ordinii de drept încălcată de efectele actului normativ neconstituţional, se impune repunerea în situaţia anterioară.
c. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- în mod eronat a respins instanţa de fond excepţia prematurităţii acţiunii formulate, având în vedere că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamantul a introdus acţiunea fără a aştepta comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată, fără a fi expirat nici termenul în care trebuia rezolvată reclamaţia;
- ordinul contestat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale, în speţă, O.U.G. nr. 37/2009, în condiţiile în care deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor;
- în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Codului Muncii, întrucât părţile nu se aflau în raporturi de muncă;
- încetarea contractului reclamantului-intimat a avut loc în urma unei evaluări pe baza obiectivelor şi indicatorilor de performanţă cuprinşi în contractul de management şi asumat de acesta;
- încetarea de drept a contractului reclamantului s-a făcut în condiţii de legalitate, în baza prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management;
- reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condiţiile în care, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât şi O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, funcţiile de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct fiind, practic, desfiinţate;
- Ordinul nr. 2203/2009 şi contractul de management nr. 120/2009 şi-au încheiat, oricum, aplicabilitatea prin trecerea perioadei pentru care au fost încheiate, respectiv la data de 01 iulie 2010, nemaifiind posibilă prelungirea acestuia;
- pârâtul-recurent nu poate fi obligat la plata integrală a drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, pentru perioada dispusă, întrucât acesta a beneficiat, pentru perioada cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, de drepturile de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor din O.U.G. nr. 158/2005;
- în mod nelegal a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu se poate reţine că există o culpă procesuală a acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, precum şi a dispoziţiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
1. Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii reclamantului
Înalta Curte constată că reclamantul-intimat a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Ordinului nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul Finanţelor Publice în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, motivându-şi cererea, în drept, prin invocarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1256 din 07 octombrie 2009 şi 1629 din 03 decembrie 2009 prin care au fost declarate neconstituţionale O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, art. 106 din Legea nr. 188/1999 şi art. 274 C. proc. civ.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ [.] În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.”, iar potrivit art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, „În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.”
Astfel, examinând cererea intimatului prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că în speţă plângerea prealabilă nu era obligatorie, susţinerile recurentei fiind neîntemeiate sub acest aspect.
2. Cu privire la celelalte argumente ale recurentului
Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 1 iulie 2009, prin Ordinul nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul Finanţelor Publice în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Ulterior, prin Ordinul nr. 2777 din 5 octombrie 2009 al Ministrului Finanţelor Publice s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 2230/2009 de numire a intimatului în funcţia publică menţionată, respectiv a încetării de drept a contractului de management în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
Prin decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza aceluiaşi act normativ declarat neconstituţional.
Or, lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului-intimat într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
În consecinţă, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecţia legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecţie dispărând ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul şi, modificând sentinţa recurată, va respinge cererea reclamantului P.C.C. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 230 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului P.C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1664/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1673/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
