ICCJ. Decizia nr. 1663/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1663/2011
Dosar nr. 17/2/2009
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea actului administrativ de desfiinţare a postului de director general adjunct din cadrul Direcţiei Buget, Economico - Financiară, anularea actului administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o funcţie inferioară celei deţinute, repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării pe postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, respectiv de director general adjunct al Direcţiei Buget, Economico – Financiară, obligarea pârâtului la plata diferenţelor băneşti rezultate ca urmare a diminuării drepturilor sale salariale, începând cu data de 14 noiembrie 2006 până la reintegrarea efectivă pe funcţia publică, obligarea pârâtului la plata sumei de 1 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 5 iunie 2007, reclamantul a precizat acţiunea introductivă de instanţă şi a solicitat reintegrarea în postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, cu toate drepturile aferente.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, precum şi excepţia tardivităţii formulării procedurii administrative prealabile, întrucât aceasta a fost realizată cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii precizate ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, Curtea a respins excepţiile invocate de pârât ca neîntemeiate.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2335 din 2 octombrie 2007, a respins acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului a aprobat ştatul de funcţii pentru personalul său, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de consilier, ca urmare a reorganizării direcţiei unde îşi desfăşura activitatea şi a desfiinţării postului pe care îl deţinea.
Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 843 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, în condiţiile în care reclamantul a fost reîncadrat în altă funcţie, iar nu eliberat din funcţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2655 din 25 iunie 2008, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a arătat următoarele:
În primul rând, reclamantul trebuie să precizeze dacă contestă legalitatea ordinului Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 pe calea excepţiei de nelegalitate.
În al doilea rând, în cauză este necesar să se suplimenteze probatoriul, mai precis, să se depună organigrama şi ştatul de funcţii valabile până la data reîncadrării reclamantului în noua funcţie publică şi, ulterior; pe de altă parte, trebuie prezentate acte din care să rezulte atribuţiile direcţiei înainte şi după reorganizare, precum şi atribuţiile reclamantului.
În al treilea rând, este obligatoriu prezentarea înscrisurilor din care să reiasă dacă au fost utilizate criterii obiective de selecţie pentru postul ocupat de reclamant.
În plus, Înalta Curte a arătat că instanţa de trimitere trebuie să ia în apreciere faptul că, după introducerea acţiunii, Ministerul Economiei şi Comerţului şi-a încetat activitatea, iar domeniul economiei a fost preluat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 27/2007, a H.G. nr. 386/2007 şi a H.G. nr. 387/2007.
De asemenea, instanţa de control judiciar a subliniat faptul că reclamantul a optat în scris să-şi continue activitatea la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
După rejudecare, reclamantul a precizat acţiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu noile autorităţi administrative centrale, rezultate în urma reorganizării Ministerului Economiei şi Comerţului, respectiv: Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Turismului.
În ceea ce priveşte obiectul acţiunii, reclamantul a arătat că solicită:
1) Anularea parţială a Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului;
2) Anularea actului administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o pe o funcţie inferioară celei deţinute, iar în cazul în care aceasta nu există, constatarea nelegalităţii unei astfel de operaţiuni administrative;
3) Reintegrarea în postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, în cadrul Ministerului Economiei;
4) Obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa între salariile la care ar fi avut dreptul şi cele obţinute prin încadrarea sa într-o funcţie inferioară;
5) Obligarea pârâţilor la plata sumei de 1 leu, cu titlu de daune morale;
6) Acordarea cheltuielilor de judecată.
Pârâţii au formulat întâmpinări în care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În cauză, a fost completat probatoriul cu înscrisuri, conform indicaţiilor din decizia de casare.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4432 din 11 decembrie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Turismului şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de acesta, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului, în ceea ce priveşte desfiinţarea postului de director adjunct din cadrul Direcţiei Buget, Economico – Financiară, a obligat pârâtul Ministerul Economiei la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută la data de 14 noiembrie 2006 şi la plata către reclamant a diferenţelor salariale, precum şi la daune morale de 1 leu.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Turismului şi Ministerul Finanţelor Publice este fondată, întrucât calitatea de emitent al actelor administrative contestate o are Ministerul Economiei (succesor al Ministerului Economiei şi Comerţului).
2) Pe fondul cauzei, prin Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului a fost aprobat ştatul de funcţii pentru personalul din cadrul acestei autorităţi publice centrale, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de execuţie de consilier, categoria F.P.E., clasa I, grad profesional S, treapta de salarizare I, în cadrul Direcţiei Generale (Buget, Economico - Financiară – Serviciul Financiar Contabilitate), ca urmare a aplicării H.G. nr. 1511 din 8 noiembrie 2006. Prin acest ultim act normativ, s-a dispus reorganizarea Direcţiei Buget, Economico – Financiară şi desfiinţarea postului deţinut de reclamant până la data de 13 noiembrie 2006.
Important este faptul că, prin acelaşi act administrativ normativ, a fost modificată H.G. nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, în sensul reducerii cu un post a numărului de directori generali adjuncţi la Direcţia Generală Buget, Economico – Financiară.
Curtea de Apel a arătat că s-a produs o reorganizare a autorităţii publice, conform art. 843 din Legea nr. 188/1999, republicată, în forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Cu alte cuvinte, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere deţinută, respectiv de director general adjunct la Direcţia Generală Buget, Economico – Financiară din cadrul Ministerului Economiei, până la data de 13 noiembrie 2006, în temeiul art. 842 alin. (1) lit. b) teza finală din Statutul funcţionarilor publici.
În opinia instanţei de fond, din interpretarea Legii nr. 188/1999, republicată, rezultă faptul că, atunci când se produce o reorganizare a instituţiei publice – inclusiv prin modalitatea reducerii postului ocupat de funcţionarul public, are loc o încetare a raportului de serviciu, potrivit art. 841-3 din legea anterior arătată.
În altă ordine de idei, Curtea a observat că măsura reorganizării autorităţii publice în discuţie s-a produs în mod efectiv, prin reducerea postului reclamantului, fiind incidente dispoziţiile art. 842 lit. b) din lege.
În această situaţie, pârâtul Ministerul Economiei trebuia să respecte, din punct de vedere formal, prevederile art. 842 din lege, care dispun că persoana care are competenţe de a numi în funcţia publică dispune şi eliberarea din această funcţie, printr-un act administrativ cu caracter individual, care trebuie comunicat funcţionarului public, în termen de 5 zile de la emitere.
În speţa de faţă, pârâtul Ministerul Economiei nu a probat emiterea unui astfel de act administrativ.
De asemenea, instanţa a apreciat că pârâtul trebuia să respecte dreptul reclamantului de a i se comunica faptul dacă există sau nu funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii publice.
În situaţia în care nu existau funcţii publice vacante, instituţia publică avea obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante.
În concepţia primei instanţe, în situaţia în care ar fi existat o astfel de funcţie publică vacantă, respectivul funcţionar urma să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Or, în cauza de faţă, nu rezultă faptul că pârâtul a îndeplinit această obligaţie legală.
În alt registru de idei, Curtea a considerat că procedura de reorganizare a autorităţii publice pârâte, finalizată cu reducerea postului ocupat de reclamant, nu a respectat criteriile de obiectivitate şi de eliminare a arbitrariului, prevăzute de art. 843 alin. (1)-(4) din Legea nr. 188/1999, republicată.
În plus, prima instanţă a apreciat că reducerea postului reclamantului nu era justificată, mai precis, că atribuţiile aferente acestuia s-au modificat în proporţie de peste 50% sau că au fost modificate condiţiile specifice de ocupare a respectivului post.
Totodată, potrivit Statului funcţionarilor publici, în cazul în care existau mai mulţi funcţionari publici – ca şi în speţa de faţă -, pârâtul trebuia să organizeze concurs, însă acesta nu a urmat o asemenea procedură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Economiei), a arătat faptul că prima instanţă a interpretat în mod greşit atât dispoziţiile legale, cât şi probatoriul existent la dosar, ceea ce a condus la schimbarea vădită a naturii şi înţelesului acestora, deoarece, în prezent, intimatul nu mai poate fi reintegrat pe postul pe care l-a deţinut anterior măsurii luate, ca urmare a faptului că Ministerul Economiei a fost desfiinţat, iar în noua structură organizatorică a succesorului în drepturi nu se mai regăseşte acest post.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
1) Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat: prima instanţă a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, iar recurentul nu a individualizat criticile subsumate acestui motiv de modificare a hotărârii.
2) Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în condiţiile în care recurentul a arătat în ce a constat schimbarea naturii ori înţelesului actului juridic dedus judecăţii.
3) Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Conform dispoziţiei legale anterior individualizate, o hotărâre judecătorească poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În alţi termeni, teza a II-a a articolului aflat în discuţie se referă la împrejurarea eludării unei norme de drept substanţial sau la interpretarea greşită a unei norme juridice aplicabile în speţă.
Or, în cauza de faţă, singurul argument adus în discuţie de către recurent ar fi acela al inexistenţei postului, ca urmare a desfiinţării Ministerului Economiei.
O asemenea critică nu poate fi primită, întrucât această apărare a fost făcută pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului.
Pe de altă parte, această susţinere nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nici de netemeinicie a sentinţei atacate.
În al doilea rând, în condiţiile în care recurentul aminteşte despre desfiinţarea Ministerului Economiei, instanţa de control judiciar constată că este vorba despre o instituţie publică care s-a reorganizat în mod succesiv şi care are ca succesor în drepturi şi obligaţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
În al treilea rând, nu trebuie ignorat faptul că, pentru a-l putea elibera din funcţie pe intimat, în cazul reorganizării, autoritatea publică trebuia să emită un act administrativ unilateral cu caracter individual care să cuprindă această măsură, să stabilească şi să aplice criteriile obiective pentru reglementarea ordinii de prioritate, cu scopul de a se înlătura orice arbitrariu în decizia luată, aşa cum impun prevederile legale în materie nominalizate de prima instanţă.
În fine, se impune a fi amintită jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în materia de faţă, mai precis, cauza Ştefănescu contra României (publicată în M. Of. Partea I, nr. 617 din 22 august 2008), întrucât aceasta este obligatorie pentru instanţa naţională, conform art. 53 din C.E.D.O.
În speţa anterior arătată, instanţa europeană a stabilit că s-a produs încălcarea art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., întrucât nu s-a dat curs procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu motivarea că direcţia în care acesta lucra, precum şi ministerul din care aceasta făcea parte au fost desfiinţate.
În opinia instanţei europene, o asemenea argumentaţie nu poate justifica poziţia adoptată de Statul român prin autorităţile sale, întrucât aceasta reprezintă în realitate o modalitate de eludare a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti naţionale.
Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, instanţa de control judiciar apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul reintegrării intimatului-reclamant pe funcţia deţinută anterior este legală.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Economii, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 4432 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1664/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
