ICCJ. Decizia nr. 169/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 169/2011
Dosar nr. 3701/2/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 421 din 02 aprilie 2009, iar în subsidiar reducerea cuantumului sancţiunii aplicate prin această decizie, până la minimul special prevăzut de lege.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, i s-a aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 lei pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 83 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Prin sentinţa nr. 4457 din 16 decembrie 2009 , Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 emisă de pârât, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti a fost amendată cu 10 000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, coroborate cu cele ale art. 81 alin. (1) şi (2) şi ale art. 83 din Codul audiovizualului referitoare la informarea corectă a populaţiei, conform cărora în cazul iminenţei producerii unor dezastre, pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi ecologice ale acestora, radiodifuzorii au obligaţia să confrunte informaţiile primite din surse proprii sau de la colaboratori ocazionali cu informaţiile deţinute de autorităţile competente, înainte de a transmite ştiri şi puncte de vedere care pot genera panică în rândul populaţiei, iar dacă versiunile primite diferă, se va transmite în mod obligatoriu şi informaţia provenită de la sursa autorizată legal, cu menţionarea acesteia.
Din materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că faptele , astfel cum au fost prezentate în Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 a CNA şi în raportul de monitorizare a emisiunii „D.D.D." difuzată pe postul O.T.V. la datele de 19 martie 2009, începând cu ora 19 şi 28 martie 2009 , începând cu ora 20, au fost confirmate şi de reclamantă, dar care, însă, invocă lipsa unei somaţii prealabile, conform prevederilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, este unanim admis că exerciţiul acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi specifice în cazul jurnaliştilor şi radiodifuzorilor, care sunt obligaţi să relateze obiectiv şi echilibrat faptele şi activităţile de interes public.
Cererea de reducere a cuantumului amenzii la minimul special de 2.500 lei a fost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere că reclamanta a mai fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la informarea corectă a publicului şi în consecinţă, criteriile orientative prevăzute de art. 91 din Legea nr. 504/2002 modificată şi completată, au fost corect aplicate în raport de gravitatea faptei şi efectele acesteia asupra telespectatorilor.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate şi celelalte critici ale reclamantei, constatând că din examinarea raportului de monitorizare a rezultat fără echivoc, că moderatorul emisiunii, precum şi ceilalţi participanţi la emisiune, au urmărit în mod vădit informarea eronată a publicului în legătură cu iminenţa producerii unui cutremur catastrofal, într-o manieră de natură să producă panică în rândul populaţiei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 421 din 02 aprilie 2009 a Consiliului Naţional al Audiovizualului.
In primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat Decizia nr. 421 din 02 aprilie 2009 ca fiind legală, în condiţiile în care prin această decizie SC T. SRL Bucureşti a fost sancţionată cu amendă contravenţională fără ca, în prealabil, pârâtul să emită somaţia prevăzută de art. 91 din Legea nr. 504/2002.
Recurenta-reclamantă a mai criticat concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea obligaţiei de confruntare a informaţiilor prezentate cu cele deţinute de autorităţile competente, arătându-se că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind nepertinentă invocarea punctului de vedere al autorităţilor, publicat în Monitorul Oficial, respectiv HG nr. 548/2008.
De asemenea a fost criticată soluţia de respingere a cererii de diminuare a amenzii aplicate, cu motivarea că, în lipsa unor elemente concrete care să dovedească gravitatea deosebită a faptelor, instanţa de fond a apreciat eronat că nu se impune diminuarea cuantumului amenzii.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în ambele faze procesuale, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond nu s-a limitat la preluarea apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, ci a dat o dezlegare corectă cauzei deduse judecăţii prin analizarea mijloacelor de probă aflate la dosar şi coroborarea lor, cu respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil.
Instanţa de fond a constatat întemeiat legalitatea Deciziei nr. 556 din 12 mai 2009 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru sancţionarea contravenţională a societăţii recurente, ca urmare a încălcării prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 83 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prin emisiunea din data de 7 mai 2009 referitoare la iminenţa producerii unui cutremur.
Aşa cum se poate lesne observa din considerentele sentinţei examinate, care au fost expuse rezumativ în prezenta hotărâre, fiecare din apărările recurentei-reclamante au fost înlăturate în mod argumentat în fapt şi în drept, astfel că nu poate fi acceptată critica ce vizează doar preluarea automată a motivelor reţinute în Decizia de sancţionare emisă de autoritatea-pârâtă.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) lit. a) cu art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, instanţa de fond a constatat că întrucât reclamanta a mai fost sancţionată anterior cu 10 sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la informarea corectă a publicului, respectiv două somaţii, cinci amenzi şi trei sancţiuni prevăzute de art. 9 5 din Legea Audiovizualului, în mod corect, pârâtul a făcut aplicarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2004, în sensul că a sancţionat reclamanta direct cu amendă pentru încălcarea art. 391 din lege fără să emită anterior o somaţie.
Informaţiile oferite publicului, prin afişarea pe ecran a titlului privind iminenţa producerii unui mare cutremur în România în urma căruia vor muri peste 20.000 de oameni, au fost de natură a dezinforma publicul telespectator, în condiţiile în care informaţia nu provenea de la organele abilitate ale statului, iar recurenta - reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a confrunta informaţiile provenite din surse proprii sau de la colaboratori ocazionali cu cele deţinute de autorităţile competente, respectiv de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Totodată, nu poate constitui temei de exonerare de răspundere contravenţională, situaţia de fapt expusă privind analogia între previziunile, făcute de către invitatul emisiunii clarvăzător, asupra iminenţei producerii unui mare cutremur invitatului şi aspectele relative legate de ciclicitatea seismică.
De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a respins apărarea potrivit căreia punctul de vedere al autorităţilor a fost publicat în Monitorul Oficial al României, respectiv în HG nr. 548/2008, care are în vedere planul de acţiune pe care ar trebui să-1 aibă autorităţile române în caz de calamitate, deoarece acest act normativ cuprinde strategia naţională de comunicare şi informare publică pentru situaţii de urgenţă şi defineşte evenimentele care reprezintă calamităţi naturale, fără a indica o anumită dată de producere a lor.
Ultima critică formulată în recurs urmează să fie respinsă, constatându-se că sancţiunea contravenţională aplicată recurentei a fost corect individualizată în raport de gravitatea faptei săvârşite şi de efectele acesteia asupra publicului telespectator.
Cuantumul amenzii aplicate a fost stabilit cu respectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii, prevăzute de art. 162 alin. (3) din Codul audiovizualului şi ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, astfel că instanţa de fond a apreciat judicios că nu se impune diminuarea cuantumului amenzii de la 10.000 lei la 2500 lei, cum s-a solicitat prin acţiune.
In motivele de recurs se critică în mod neîntemeiat aplicarea sancţiunii pe motiv că aceasta ar reprezenta un drept şi o încălcare a dreptului la libera exprimare, drept absolut şi ocrotit, în opinia recurentei, cu prioritate de dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Exercitarea libertăţilor constituţionale prevăzute de art. 30 alin. (6) şi art. 31 din Constituţia României şi ocrotite prin dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu implică o libertate absolută în ceea ce priveşte modalitatea de exprimare în raport de protecţia reputaţiei şi a drepturilor cetăţenilor inclusiv a omului politic şi a fenomenului politic în general. Modalitatea de exprimare şi exercitarea acestor libertăţi implică „îndatoriri şi responsabilităţi care capătă o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputaţiei persoanelor şi de a se pune în pericol drepturile acestora" - cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4457 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1515/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1703/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
