ICCJ. Decizia nr. 171/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 171/2011
Dosar nr. 11827/2/2009
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.N. (fost D.), constatarea calităţii acestuia de lucrător al Securităţii, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 916 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului D.N. (fost D.).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din actele depuse la dosar reiese, în mod cert, întrunirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, respectiv furnizarea de informaţii despre activităţi considerate a fi potrivnice regimului comunist precum relaţii ale unor cetăţeni cu persoane străine, apologia modului de viaţă capitalist, încercări de a părăsi ţara.
Instanţa de fond a apreciat că furnizarea informaţiilor cuprinse sintetic în nota de constatare nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009 către organele de securitate a condus la expunerea persoanelor urmărite unor consecinţe negative pentru ele, vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
3. Recursul declarat de D.N. (fost D.)
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâtul D.N., invocând, în drept dispoziţiile art. 299 raportat la art. 3041 C. proc. pen.
Recurentul şi-a structurat motivele de recurs în patru critici, după cum urmează:
3.1. Nu a fost înştiinţat, anterior chemării sale în judecată, despre situaţia descrisă în Nota de constatare nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009.
Acest act, ca şi adresa nr. RCG 3681 din 12 ianuarie 2010, i-a fost trimis cu ocazia comunicării acţiunii judiciare.
3.2. Nota de constatare este nulă pentru că nu a fost semnată de persoanele îndreptăţite a-i da caracter oficial. Ca atare, ea nu poate produce consecinţe juridice.
3.3. Instanţa de fond a interpretat greşit înscrisurile administrate în contextul în care recurentul, prin activitatea desfăşurată, nu a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
3.4. S-a ignorat contextul socio-politic în care şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1969-1986. El a fost angajat cu contract de muncă al Ministerului de Interne şi nu a făcut decât să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu. De altfel, mai arată recurentul, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice ca şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu erau aplicabile în perioada de referinţă şi, deci, nu pot constitui temei pentru admiterea acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. pen. , Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât D.N.
Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către C.M., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.
Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din ordonanţă.
Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la necomunicarea unor înscrisuri prealabil formulării acţiunii judiciare.
Recurentul consideră că procedura demarată la iniţiativa Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar fi viciată de faptul necomunicării, prealabil introducerii cererii de chemare în judecată, a notei de constatare emisă de Direcţia de investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009 şi a adresei nr. RCG 3861 din 12 ianuarie 2010.
Cât priveşte nota de constatare, Înalta Curte observă că faptul necomunicării acesteia potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a provocat recurentului nicio vătămare, câtă vreme, necontestat, i s-a comunicat odată cu cererea de chemare în judecată, având posibilitatea contestării, inclusiv pe calea recursului de faţă.
De altfel, dispoziţia legală invocată nu poate fi izolată de cadrul normativ cuprins în întreaga Secţiune a 3-a „Dispoziţii procedurale comune” a ordonanţei de urgenţă, mai ales al dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 9, sensul raţional al normei fiind în sensul comunicării doar a notelor de constatare şi adeverinţelor prin care s-a reţinut că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pentru că în celelalte situaţii, respectiv atunci când nota de constatare este aprobată de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, introducerea unei acţiuni judiciare pentru constatarea calităţii respective este obligatorie [art. 8 lit. a)], aşa încât comunicarea prealabilă nu se mai justifică.
Referitor la adresa indicată, instanţa de recurs a constatat că ea nu se află la dosarul cauzei, nici intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nici instanţa de fond nefăcând vreo referire la acest înscris.
1.2. Referitor la efectele juridice ale notei de constatare
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008:
„(1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcţia de specialitate întocmeşte o notă de constatare cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.
(2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei, precum şi de avizul Direcţiei juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
(3) Nota de constatare va cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activităţii în cadrul Securităţii sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi lista documentelor pe baza cărora a fost emisă”.
Este real că nota de constatare depusă la dosar de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (filele 11-15, dosar fond), deşi poartă menţiunea „conform cu originalul” nu este semnată de către emitent, însă acest document a fost aprobat de către Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care potrivit art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008: „aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” iar dovada aprobării rezultă din Anexa la nota de constatare (filele 16, dosar fond).
Prin urmare, autoritatea competentă să învestească instanţa de judecată şi-a asumat actul întocmit de Direcţia Investigaţii, ratificând practic concluziile acesteia, iar învestirea instanţei de judecată s-a realizat, în aceste condiţii, procedural.
1.3. Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, este lucrător al Securităţii „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
În cuprinsul acestui motiv recurentul reiterează apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze ideea că prin activităţile desfăşurate în funcţia de căpitan în cadrul UM 0620 Bucureşti nu a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la filele 18-25, dosar fond, justifică soluţia pronunţată, existând o multitudine de acţiuni, întreprinse în calitatea arătată, prin care a adus atingere drepturilor şi libertăţilor mai multor persoane.
Astfel, de exemplu, în nota ofiţerului la nota informativă (fotocopie după original, fila 19, dosar fond) necontestată de recurent sub aspectul autenticităţii, pe care a întocmit-o şi semnat-o olograf la data de 16 octombrie 1983 a consemnat:
„Aspectele semnalate în material sunt confirmate şi pe alte linii. Sursa a fost instruită să stabilească prin cine face M. demersuri pentru a obţine aprobare de zbor, precum şi legăturile sale în rândul persoanelor ce fac deplasări în exterior. Nota în copie va fi exploatată de tov. cpt. C.N., care îl are în atenţie pe M.C.”
Participarea recurentului la acţiunea de urmărire a numitului M.C. mecanic de bord la Detaşamentul Boeing 707 din cadrul TAROM, în perioada anilor 1982-1984 rezultă şi din documentul MI/UM 0620 nr. 52/14452/5 septembrie 1983 (fila 20, dosar fond) prin care şeful său ierarhic dispunea: „Tov. cpt. D., până la data de 30 ianuarie 1984 continuaţi urmărirea operativă în funcţie de planul de acţiune din dosar, după care vom hotărî situaţia acestuia”, întrucât M.C. este „un element nemulţumit şi pe acest fond profită de anumite evenimente pentru a se manifesta duşmănos la adresa orânduirii sociale din ţara noastră şi mai ales a conducerii de partid şi de stat”.
Demersurile organelor de Securitate, inclusiv ale recurentului care s-a implicat nemijlocit în acest caz, nu au rămas fără rezultat, întrucât conform Raportului întocmit de cpt. C.N. (fila 21, dosar fond), lui M.C. „i s-au suspendat documentele nominale de calificare ca personal navigant pe o perioadă de 6 luni”.
De asemenea, în acelaşi document s-a reţinut că „Organele noastre prin adresa nr. 00553489 din 7 iulie 1983 înaintată la UM 0200 şi-au retras avizul ca cel în cauză să mai efectueze deplasări în străinătate”.
Toate aceste împrejurări de fapt conduc univoc către concluzia că soluţia primei instanţe, de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului D.N. este justă.
Deşi pentru îndeplinirea cerinţelor legii este necesară identificarea unui singur caz în care ofiţerul, prin activitatea sa, să fi suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, Înalta Curte observă că în cauza de faţă există dovezi şi în ceea ce priveşte alte dosare instrumentate de recurent, cum ar fi dosarul nr. R 1126- titular A.P. ori dosarul nr. R 289443 – titular Ş.I., însă, în contextul recursului de faţă nu mai este utilă prezentarea lor.
1.4. Referitor la contextul socio-politic în care s-au derulat faptele imputate
Recurentul nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu şi la ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind : „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist” care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, „o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”.
Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti” şi că „scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României”.
De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor era prevăzut la art. 28 din Constituţia din anul 1965, aşa încât recurentul nu poate invoca inexistenţa oricărui cadrul normativ pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale anterior anului 1989.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de D.N. (fost D.) împotriva sentinţei nr. 916 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 17/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 174/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
