ICCJ. Decizia nr. 1787/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1787/2011
Dosar nr. 421/42/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 115 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A.V. şi a dispus anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional, prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia de conducere de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional a judeţului Dâmboviţa, precum şi reintegrarea reclamantei în funcţia respectivă. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri, reprezentând plata drepturilor salariale aferente funcţiei de director executiv, de la 27 aprilie 2009, ca lipsită de obiect; de asemenea, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Guvernul României, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost numită în funcţia de director al D.C.C.P.C.N. Dâmboviţa de la data de 1 iunie 2001, conform Ordinului nr. 503 din 8 mai 2001, fiind definitivată pe această funcţie de la 1 septembrie 2001, conform Ordinului nr. 704 din 27 august 2001, iar prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009, contestat în cauză, a fost eliberată din funcţie, în temeiul dispoziţiilor art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999 şi OUG nr. 37/2009, act normativ ce a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009, declarate neconstituţionale prin Deciziile nr. 1257/2009 şi nr. 1629/2009.
Reţine prima instanţă că, deşi prin art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea funcţiilor publice aferente posturilor de conducere, ce conferă calitatea de conducător şi conducător adjunct al serviciilor publice desconcentrate, ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, situaţie în care se regăseşte şi reclamanta, prin acelaşi act normativ au fost reglementate funcţii noi de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct, ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, condiţiile pentru ocuparea unei atare funcţii, fiind identice cu cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, responsabilităţile şi atribuţiile directorului coordonator urmând a se exercita în baza unui contract de management.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, prin această manieră de reglementare legislativă, respectiv desfiinţarea unei funcţii de conducere şi crearea unei alte funcţii de conducere de director coordonator, atribuţiile specifice fiind identice, diferită fiind doar denumirea, au fost încălcate prevederile imperative ale art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în cazul reorganizări activităţii prin reducerea posturilor autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării; or, prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 s-a procedat în modul evidenţiat mai sus, legalitatea acestui ordin este afectată, cu atât mai mult cu cât OUG nr. 37/2009, a fost abrogată şi declarată neconstituţională, instanţa constituţională reţinând că acest act normativ exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, ce pune în discuţie regimul constituţional şi legal al funcţiei publice.
Mai mult decât atât, reţine instanţa de fond, eliberarea din funcţia publică se dispune în cazurile limitativ enumerate de art. 99 lit. a)-g) din Legea nr. 188/1999, situaţii în care reclamanta nu se regăseşte, astfel că ordinul contestat este nelegal, nu mai produce efecte juridice, impunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestui ordin, prin reîncadrarea reclamantei în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 195/2009 sau într-o funcţie echivalentă, cu atribuţii de conducere specifice postului deţinut, fiind incidente dispoziţiile art. 106 din lege.
In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea ministerului pârât la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si recalculate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, în condiţiile în care nu era emis ordinul contestat, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa nr. 113 din 11 iunie 2009 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 195/2009 şi că, drept urmare, reclamanta a îndeplinit, în continuare, funcţia de director executiv în cadrul D.C.C.P.N.C. Dâmboviţa, până la soluţionarea fondului cauzei, conform Ordinului nr. 12 din 28 ianuarie 2010, de punere în executare a sentinţei respective, iar prin sentinţa nr. 227 din 18 noiembrie 2009 ministerul pârât a fost obligat să plătească reclamantei drepturile salariale integrale, corespunzătoare funcţiei de director executiv, începând cu data de 11 iunie 2009 şi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009. Aşa fiind, reţine prima instanţă, de la emiterea ordinului contestat şi până în prezent, reclamanta a beneficiat de drepturile salariale corespunzătore funcţiei din care a fost eliberată, astfel că acest capăt de cerere este lipsit de obiect.
In ce priveşte excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului, raportată la capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în ceea ce priveşte anularea şi suspendarea OUG nr. 37/2009, declarată neconstituţională, prima instanţă a reţinut că acţiunea a rămas fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta.
In motivarea căii de atac formulate exclusiv cu privire la soluţia dată capătului de cerere referitor la plata drepturilor salariale, recurenta arată, în esenţă, că hotărârea conţine o motivare ambiguă, în contrast cu practica judiciară în materie şi că, deşi a solicitat pe cale separată acordarea acestor drepturi, acţiunea a fost respinsă ca prematur formulată.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, constatându-se nelegalitatea măsurii eliberării din funcţia deţinută şi fiind dispusă reintegrarea reclamantei în funcţia respectivă, se impune ca aceasta să beneficieze şi de drepturile salariale corespunzătoare acelei funcţii.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut, însă, că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, de vreme ce, prin sentinţa nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a aceleiaşi instanţe, ministerul pârât a fost obligat să plătească reclamantei drepturile respective.
Împrejurarea că, ulterior, hotărârea judecătorească de acordare a drepturilor salariale a fost desfiinţată, în calea de atac formulată de pârât, nu are relevanţă asupra legalităţii sentinţei atacate, întrucât instanţei de fond nu i-a fost adusă la cunoştinţă această situaţie.
Pe de altă parte, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, executarea Ordinului nr. 195/2009 de eliberare din funcţie a recurentei-reclamante a fost suspendată prin sentinţa nr. 113 din 11 iunie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Ploieşti, astfel încât, în mod efectiv, reclamanta a îndeplinit în continuare funcţia de director executiv în cadrul D.C.C.P.N.C. Dâmboviţa, până la soluţionarea fondului cauzei, beneficiind, deci, de salarizarea corespunzătoare funcţiei respective.
Mai mult decât atât, plata efectivă a drepturilor salariale, corespunzătoare funcţiei în care a fost reintegrată recurenta-reclamantă, a fost efectuată deja de către autoritatea intimată, aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv adresa nr. 1909 din 11 decembrie 2009, prin care D.C.C.P.N.C. Dâmboviţa a solicitat suplimentarea bugetului, cu scopul expres menţionat al efectuării plăţii drepturilor salariale integrale către recurentă (f.27), şi Dispoziţia bugetară din 14 decembrie 2009, prin care autoritatea intimată a realizat, efectiv, suplimentarea bugetară solicitată (f.28), plata fiind confirmată, de altfel, de însăşi recurenta-reclamantă, prin reprezentantul ales, în faţa instanţei de recurs.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva sentinţei nr. 115 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2011. Contencios. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1794/2011. Contencios → |
|---|
