ICCJ. Decizia nr. 1894/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1894/2011
Dosar nr. 2612/1/2011
Şedinţa de la 30 martie 2011
Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 martie 2011, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
- obligarea pârâtei la punerea în executare a Deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009, „definitivă şi investită cu forţă executivă”, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aşa cum a solicitat prin petiţia din 12 ianuarie 2011, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză;
- obligarea pârâtei să-i plătească daune morale al căror cuantum îl lasă la aprecierea instanţei, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză;
- obligarea pârâtei la plata daunelor materiale calculate în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 9/2000, pe zi de întârziere, începând cu data de 12 ianuarie 2011, la valoarea la care se va face plata despăgubirii solicitate prin petiţia din 12 ianuarie 2011;
- amendarea conducătorului autorităţii publice cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 4 iunie 2009 până la data expedierii actului administrativ în care se arată valoarea despăgubirii solicitate prin petiţia din 12 ianuarie 2011.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, iar potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetenţa este de ordine publică când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la judecarea cererii formulate de reclamant, pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin acţiunea formulată reclamantul solicită, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aplicarea sancţiunii şi acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 24 Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Conform art. 24 alin. (1) şi (2) Legea nr. 554/2004:
„Art.24. - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.
Având în vedere normele cuprinse în Cartea I - Competenţa instanţelor judecătoreşti, Titlul I - Competenţa după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 şi din care rezultă clar că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă în primă instanţă decât materiile date prin lege în competenţa sa, date fiind şi prevederile Legii contenciosului administrativ (art. 10 alin. (2)), excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi - invocată din oficiu - va fi admisă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, conform art. 158 alin. (1) şi (3) şi art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, această instanţă fiind în măsură să aprecieze dacă acţiunea de faţă se circumscrie sferei contenciosului administrativ în contextul art. 1 şi art. 8 alin. (1) din legea specială şi, în măsura în care se impune, să examineze fondul cererii formulate de reclamantul R.M..
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi va trimite cauza privind pe reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1900/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
