ICCJ. Decizia nr. 19/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 19/2011
Dosar nr. 1240/57/2009
Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.P.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale suspendarea executării Ordinului nr. 2102 din 09 octombrie 2009 emis de şeful autorităţii publice pârâte.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director coordonator al Oficiului Judeţean de Consultantă Agricolă Hunedoara prin Ordinul nr. 1181 din 28 mai 2009, cu aceeaşi dată fiind încheiat şi Contractul cu management nr. 22/OJCA din 28 mai 2009, pe durata de 1 an, iar prin Ordinul nr. 2102/2009, emis de pârât, i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea cărora avea să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1181 din 28 mai 2009 şi a contractului de management.
Reclamantul a susţinut că ordinul a cărui suspendare o solicită este nelegal emis, întrucât în speţă nu sunt respectate dispoziţiile Codului Muncii şi prevederile contractului de management în baza căruia exercită funcţia publică.
Prin sentinţa civilă nr. 217/F/CA din data de 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2102 din 09 octombrie 2009 emis de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a reţinut că temeiul juridic al ordinului a cărui suspendare s-a solicitat l-au constituit dispoziţiile art. IV şi art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din Contractul de management nr. 22 din 28 mai 2009 şi a apreciat că, din analiza temeiurilor ce au stat la baza emiterii acestui ordin, în măsura permisă de această cale procesuală, rezultă suficiente elemente de natură a înfrânge şi a lipsi de suport principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi care impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
A mai apreciat instanţa fondului că, prin înlăturarea reclamantului din funcţia de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, argumentează ministerul recurent, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 14, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod eronat existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube ireparabile sau greu de reparat, ca urmare a executării actului administrativ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect ca urmare a faptului că, prin H.G. nr. 1609/2009, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Hunedoara s-a transformat în Camera Agricolă Hunedoara, în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, iar el e fost numit în funcţia de director al Camerei Agricole Hunedoara.
Ministerul recurent a depus şi concluzii scrise, prin care a susţinut că intimatul-reclamant fusese numit în funcţia respectivă prin Ordinul nr. 1181 din 18 mai 2009, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 414/2010 a statuat că actele administrative emise în baza dispoziţiilor neconstituţionale ale O.U.G. nr. 37/2009 sau O.U.G. nr. 105/2009, sunt nule de drept.
Totodată, a mai arătat recurentul, contractul de management încheiat cu intimatul-reclamant în baza Ordinului nr. 1181/2009, a încetat prin ajungere la termen, fiind încheiat pentru o perioadă de 1 an.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, în scopul evitării punerii în executare a unor acte administrative vădit nelegale şi pentru prevenirea producerii unor urmări ireparabile sau greu de reparat, legiuitorul român a reglementat, la art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, posibilitatea suspendării executării actului administrativ.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din această lege, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii emitente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind acele împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Deci, într-o astfel de situaţie, actul administrativ nu se mai bucură de prezumţia de legalitate, ceea ce face ca acesta să nu mai poată fi executoriu din oficiu.
Or, în cauză, instanţa de fond afirmă, în considerentele hotărârii, că „rezultă suficiente elemente, ca de exemplu nerelevanţa cadrului legal invocat, de natură a înfrânge şi a lipsi de suport principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi care impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ”, ceea ce reprezintă doar afirmaţii care nu sunt susţinute de argumente pertinente şi convingătoare în legătură cu acele împrejurări de fapt şi de drept care ar fi putut crea o îndoială serioasă, în sensul dispoziţiilor legale.
Este adevărat că, ulterior pronunţării instanţei de fond, O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 2102/2009, suspendat prin sentinţa recurată în cauza de faţă, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă, după ce, anterior, prin Decizia nr. 1257 din 6 noiembrie 2009, declarase ca fiind neconstituţională şi O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căreia fusese emis Ordinul nr. 1181/2009 pentru numirea intimatului-reclamant în funcţia respectivă.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituţională a statuat că pierderea legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă reprezintă o sancţiune mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ, ceea ce are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente, precum contractele de management, actele administrative, etc.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că, la data pronunţării sentinţei recurate, instanţa de fond a apreciat fără temei legal îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ, astfel că soluţia adoptată este nelegală şi netemeinică.
Pe de altă parte, nici evenimentele juridice survenite ulterior în existenţa celor două ordonanţe de urgenţă, ca urmare a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională nu justifică în niciun mod soluţia instanţei de fond.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este întemeiat şi va fi admis, iar soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 217/F/CA din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1928/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
