ICCJ. Decizia nr. 183/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 183/2011

Dosar nr. 134/54/2010

Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.Obiectul acţiunii şi cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanţii B.A.T. şi L.T.N.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora la emiterea şi comunicarea deciziei privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 86/E/2001 situat în comuna Brăneşti, sat Pârâu, judeţ Gorj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei /zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 188 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Craiova admis în parte acţiunea şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.

Totodată a respins cererea privind plata daunelor cominatorii şi a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia nr. 410 din 07 noiembrie 2005, Primarul comunei Brăneşti a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul notificat sub nr. 86/E/2001, imposibil de restituit în natură, situat în comuna Brăneşti, sat. Pârâu, judeţul Gorj, în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor .

Astfel, având în vedere că de la momentul notificării au trecut aproximativ 9 ani, fără ca autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, instanţa de fond a constatat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, lipsa unor măsuri eficiente de soluţionare a cererilor fiind imputabilă autorităţilor administrative.

în ceea ce priveşte apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că imobilul nu este identificat, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute, deoarece imobilul este identificat prin adresă, fiind situat în intravilanul satului Pârâu, comuna Brăneşti, judeţul Gorj.

totodată, s-a arătat în considerentele sentinţei atacate că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 în intervalul de timp scurs de la momentul înaintării dosarului.

Cererea de acordare a daunelor cominatorii a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că pentru neexecutarea obligaţiilor este reglementată o procedură specială subsecventă actualei etape judiciare.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a constatat că este întemeiată, emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire fiind în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,criticând-o în temeiul art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, neţinând seama de apărările privind complexitatea procedurii administrative şi ordinea derulării operaţiunilor pe care le cuprinde aceasta, potrivit prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

În speţă, a mai arătat recurenta-pârâtă, a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului şi a fost efectuată verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că dispoziţia nr. 410/2005 emisă de Primarul comunei Brăneşti nu cuprinde elementele de identificare a imobilului: adresă, număr poştal, număr de carte funciară, număr cadastral, număr topografic actual, suprafeţele imobilului pentru care se face propunerea (pentru construcţii se indică suprafaţa desfăşurată/construită/utilă, anul edificării acesteia, materialele utilizate la edificare, utilităţi şi instalaţii).

În lipsa unui răspuns de la autoritatea emitentă a dispoziţiei, Comisia nu poate oferi evaluatorului autorizat toate datele necesare stabilirii valorii imobilului.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă a arătat că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire dacă nu au fost parcurse toate etapele procedurii administrative, caracterizată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind una complexă, ce nu poate fi încadrată în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi au arătat că au transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor toate actele necesare pentru calculul despăgubirilor băneşti cuvenite pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005.

În dovedirea susţinerilor lor, intimaţii-reclamanţi au anexat întâmpinării un set de înscrisuri, constând în: adeverinţa emisă de Sfatul popular al comunei Valea lui Câine - Comitetul executiv cu nr. 501 din 26 august 1960, dispoziţia nr. 393 din 7 noiembrie 2006, privind modificarea şi completarea dispoziţiei nr. 410 din 7 noiembrie 2005 a Primarului comunei Brăneşti (în ceea ce priveşte numele notificatorului), certificatul nr. 3716 din 6 noiembrie 1991 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Gorj şi un înscris (extras din dosarul nr. 72/1949 – fond Prefectura judeţului Gorj), în copie certificată cu nr. 1915 din 16 august 1996 la Arhivele Statului Târgu Jiu.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1-Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii – reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil situat în comuna Brăneşti, sat Pîrîu, judeţul Gorj, ce a format obiectul notificării nr. 86/E/2001.

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi stabilirii calităţii de persoane îndreptăţite la despăgubire, în echivalent, în condiţiile legii speciale.

Motivarea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului (compus din construcţie şi terenul aferent, în suprafaţă de 1 ha) se regăseşte în art.1 al dispoziţiei şi constă în faptul că în perioada când satul aparţinea de fosta comună Valea lui Câine, desfiinţată administrativ în anul 1968, construcţiile au fost demolate, iar terenul este ocupat, în prezent, prin edificarea unor construcţii autorizate.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, iniţiată prin notificarea nr. 86/E/2001 şi încă nefinalizată, constituie o încălcare a principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, garanţie a dreptului la un proces echitabil, este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci şi celei administrative sau execuţionale.

Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi efectuată în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de totală pasivitate a autorităţii publice.

În speţă, deşi art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă doar atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a examina dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării, recurenta-pârâtă a încercat să-şi motiveze pasivitatea prin existenţa unor pretinse omisiuni în descrierea imobilului, care fac imposibilă, în opinia ei, parcurgerea etapei evaluării conform alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această apărare nu poate fi însă reţinută, în condiţiile în care autoritatea publică nu a făcut dovada efectuării vreunui demers în sensul eliminării neclarităţilor, începând cu data înregistrării dosarului nr. 6129/CC din 15 decembrie 2005 şi până la data emiterii adresei nr. 6129/CC din 20 ianuarie 2010, după înregistrarea acţiunii la Curtea de apel (adresă menţionată în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, fila 29).

Deşi excede analizei încălcării termenului rezonabil, Înalta Curte reţine că descrierea imobilului în litigiu reiese din înscrisurile nou administrate în recurs de intimaţii – reclamanţi, conform celor menţionate la pct. I.4 din prezenta decizie.

În fine, critica privind caracterul nelegal al obligaţiei impuse prin dispozitivul sentinţei – „obligare direct de emitere a deciziei” – este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului prin care se finalizează procedura administrativ, întreaga durată a acesteia fiind calificată ca nerezonabilă prin sentinţa atacată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 188 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 183/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs