ICCJ. Decizia nr. 202/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 202/2011
Dosar nr. 2482/2/2009
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4324 din 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul D.P., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 881 din 12 martie 2009 emisă de pârât, prin care s-a dispus sancţionarea sa disciplinară cu destituirea din poliţie; reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior emiterii dispoziţiei, precum şi suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, iar în subsidiar, în ce priveşte petitul 1, să se modifice Dispoziţia nr. 881 din 12 martie 2009 a Inspectorului General al Poliţiei Române, în sensul menţinerii sancţiunii disciplinare propuse prin încheierea nr. 218288 din data de 09 martie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu reintegrarea acestuia pe funcţia publică deţinută anterior, cu cheltuieli de judecată .
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea de suspendare a executării actului contestat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
în fapt, în urma testării integrităţii profesionale a agentului şef principal de poliţie D.P. efectuată la data de 09 iulie 2008 de către ofiţerii specializaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, s-a constatat că în jurul orelor 19,50 aflându-se în serviciu cu autospeciala M.AI 23736 pe raza comunei Bujoreni, judeţ Teleorman, acesta a primit suma de 300 lei de la un testator de integritate cu scopul de a nu lua măsurile de sancţionare contravenţională care se impuneau pentru depăşirea vitezei legale şi lipsa rovinietei.
De asemenea, nu i-a indicat testatorului (contravenientului) să aştepte în propriul autoturism până la întocmirea documentelor de constatare şi a derulat caseta, la cererea contravenientului pentru a viziona abaterea săvârşită.
Această testare a fost efectuată în temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. S/177/2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea testelor de fidelitate şi integritate profesională a personalului M.AI.
Având în vedere rezultatul testului, ofiţerii D.NA au sesizat Parchetul competent, iar la data de 24 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Rezoluţia nr. 209/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale, făcând referire la mijloacele de probă nespecifice procedurii penale în vigoare.
Materialul ofiţerilor D.NA a fost trimis conducerii Politiei Române - Consiliul Superior de Disciplină.
Prin Dispoziţia nr. 881 din 12 martie 2009 - emisă de I.G.P.R., s-a stabilit faptul că în urma cercetării prealabile şi a consultării Consiliului Superior de Disciplină, agentul de poliţie se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare de „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici";, şi „încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii stabilite de lege";.
în drept, s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 57 lit. b) şi k), teza IV din Legea nr. 360/2002, art. 12 alin. (1) lit. b) şi k) teza IV din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
în ce priveşte excepţia nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 881 din 12 martie 2009 - emisă de I.G.P.R., invocată de reclamant în raport de dispoziţiile H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare comisiilor de disciplină, instanţa a apreciat că este nefondată, întrucât domeniul răspunderii disciplinare a poliţiştilor este reglementat de Legea nr. 360/2002, iar în conformitate cu art. 59 alin. (2) din această lege, procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului, acesta fiind reprezentat de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
Prin urmare, având norme proprii de reglementare în această materie, dispoziţiile H.G. nr. 1344/2007 - privind normele de angajare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cadru general pentru funcţionarii publici, nu sunt incidente în speţă.
Referitor la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, instanţa a constatat faptul că reclamantul nu a invocat o veritabilă excepţie de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci a făcut apărări privind nelegalitatea Dispoziţiei nr. 881/2009 invocând Ordinul M.A.I nr. 400/2008, cu caracter general.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut faptul că susţinerile reclamantului sunt nefondate.
Deşi reclamantul a afirmat că nu a putut realiza o veritabilă apărare în faţa Comisiei de disciplină, precum şi faptul că probele au fost preconstituite în mod nereal, instanţa a constatat că apărările formulate în acest sens nu au legătură cu fapta de luare de mită reţinută în sarcina sa de către ofiţerii D.N.A şi apoi de Consiliul de disciplină.
Referitor la susţinerea, potrivit căreia, în speţă nu s-a dovedit că reclamantul ar fi pretins vreo sumă de bani, întrucât nu apare în nici o înregistrare vreo sumă de bani provenind de la testator, instanţa a reţinut că potrivit Rezoluţiei Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 în dosarul nr. 209/P/2008, reclamantul a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită";, acesta primind suma de 300 lei cu scopul de a nu aplica sancţiune contravenţională testatorului (contravenientului) pentru depăşirea vitezei legale în localitate, fapta acestuia fiind descrisă în amănunt.
Chiar dacă prin aceeaşi rezoluţie, în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus faţă de reclamant neînceperea urmăririi penale, făcându-se referire la mijloacele de probă nespecifice procedurii penale în vigoare, instanţa a apreciat că raportat la situaţia de fapt reţinută, din punct de vedere al răspunderii disciplinare, reclamantul nu a respectat prevederile art. 41 lit. b) şi art. 43 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cap. III - lit. D) din Concepţia de acţiune şi atitudine a poliţiei rutiere şi art. 22 alin. (3) şi art. 27 lit. a) din Dispoziţia I.G.P.R. nr. 46/2008 privind modul de utilizare şi exploatare a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
Totodată, s-a reţinut şi faptul că reclamantul nu a explicat de ce a permis contravenientului (testatorul) să plece fără a i se încheia verbal de contravenţie, deşi a constatat depăşirea limitei de viteză legale precum şi lipsa rovinietei privind achitarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale, alături de aplicarea amenzii contravenţionale conducătorilor auto şi reţinerea certificatul de înmatriculare.
Instanţa a considerat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că după cercetarea prealabilă, Consiliul Superior de Disciplină, în baza constatării aceloraşi fapte a propus sancţionarea disciplinară a reclamantului „cu trecerea în funcţia inferioară de agent IV” - pentru săvârşirea aceloraşi abateri disciplinare, având în vedere că propunerea a fost făcută cu caracter consultativ şefului unităţii care este competent să dispună aplicarea sancţiunii disciplinare în raport de circumstanţele faptei, gravitatea acestora, circumstanţele personale [art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002].
în aceeaşi idee, nu a fost primită nici apărarea reclamantului privind caracterul abstract şi arbitrar al sancţiunii privind aplicarea art. 12 alin. (1) lit. b) şi k), art. 15 lit. b) şi art. 17 lit. e) - din Ordinul M.A.I nr. 400/2004, toate referirile acestuia privind stabilirea unor criterii care să stabilească „abaterile grave"; nefiind argumentate în raport cu fapta săvârşită, ci doar în mod general.
în raport de soluţia pronunţată pe cererea principală de anulare a dispoziţiei nr. 881/2009, pe cale de consecinţă, a fost respinsă şi cererea de suspendare, nefiind întrunite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, motivat, reclamantul pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greşită a legii şi aprecierea eronată a probelor administrate.
Motivele de nelegalitate privesc următoarele aspecte:
Nelegalitatea Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 46 din 1 august 2008 şi nerespectarea dispoziţiilor privind neretroactivitatea legii civile în ceea ce priveşte concret activitatea de testare a reclamantului-recurent în calitatea de agent de poliţie.
Se arată că acţiunea de testare nu a fost realizată conform regulamentului întrucât testorul este trimis în teren pentru a testa fidelitatea echipajelor de poliţie alcătuite corespunzător aflate în trafic ori agentul a fost trimis singur în post în mod necorespunzător şi apoi trimis testorul.
Recurentul arată că nu s-a ţinut cont de faptul că în ceea ce priveşte latura penală prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 24 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea urmării penale pentru infracţiunea de luare de mită.
Recurentul arată că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, dispoziţia I.G.P.R. nr. 370973 din 17 august 2005 şi dispoziţia I.G.P.R. nr. 46/2008 care nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României şi nu i-au fost comunicate individual.
Ca motive de netemeinicie se invocă faptul că nu s-a ţinut cont de soluţia propusă de Consiliul Superior de Disciplină şi de circumstanţele personale ale făptuitorului prevăzute de art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.
La dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a depus la dosar acte conform art. 305 C. proc. civ. şi concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 şi cu interpretarea corectă a probelor dosarului.
Nu pot fi reţinute motivele de nelegalitate invocate de recurent atât pe situaţia de fapt cât şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României şi a actelor normative speciale având în vedere calitatea sa de agent de poliţie – funcţionar public cu statut special.
Faptul că nu a fost respectată o anumită procedură de urmărire penală şi faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită nu infirmă legalitatea desfăşurării procedurii administrative de cercetare şi legalitatea aplicării sancţiunii disciplinare cu „destituirea din poliţie”.
Aceasta deoarece în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi dispoziţiile H.G. nr. 1344/2007 şi a O.M.A.I. nr. 400/2004.
Nu poate fi reţinută neaplicabilitatea actelor subsecvente cu caractere normativ faţă de recurent.
Acestea sunt opozabile „erga omnes” în ceea ce priveşte categoria profesională a poliţiştilor, a răspunderii lor disciplinare, acestea fiind aplicabile indiferent dacă au fost sau nu publicate în Monitorul Oficial, neexistând această obligaţie legală. Aceste acte normative au caracter intern, fiind aplicabile recurentului în raport de calitatea sa de angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Curtea nu va reţine motivele de netemeinicie invocate, instanţa de fond apreciind corect asupra caracterului consultativ al propunerii Consiliului Superior de Disciplină şi asupra aprecierii corecte a Inspectoratului General al Poliţiei Române care a apreciat în raport de gravitatea faptei şi a rezultatului activităţii de testare a integrităţii profesionale că se impune o sancţiune mai gravă şi anume „destituirea din poliţie”.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.P. împotriva sentinţei nr. 4324 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2034/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
