ICCJ. Decizia nr. 2034/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2034/2011
Dosar nr.8905/2/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deşi în luna septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, a fost refuzată, recomandându-i-se să depună mai întâi o cerere de intenţie ca să fie programată de către Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău pentru depunerea actelor cu privire la redobândirea cetăţeniei române prin intermediul Poştei Moldovei şi undeva peste 6 luni va primi invitaţie de programare.
Ulterior, la data de 28 aprilie 2009, a formulat o nouă cerere, cu acelaşi conţinut, solicitare la care nu a primit nici un răspuns.
Reclamanta a considerat astfel că atitudinea autorităţii pârâte constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, care i-a cauzat şi un prejudiciu moral prin încălcarea demnităţii umane, întrucât a fost privată de drepturile legale şi constituţionale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, susţinând că „la o analiză sumară a semnăturilor regăsite pe cererea de chemare în judecată şi pe cererea administrativă adresată Ambasadei României la Chişinău" ar rezulta că între acestea nu există similitudine care să creeze încrederea că aparţin aceleiaşi persoane şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate în luna septembrie 2006, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte mare de cereri şi astfel se depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, precum şi împrejurarea că reclamantul avea posibilitatea, în condiţiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea cetăţeniei şi la comisia specializată din cadrul Ministerului Justiţiei din România.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 994 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să stabilească o zi pentru ca reclamanta să depună cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate de pârât:
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, prima instanţă a reţinut că titularul cererii adresate Ambasadei României la Chişinău, dar şi cel al cererii de chemare în judecată, este reclamanta, niciuna dintre aceste cereri nefiind formulată prin reprezentant, iar faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost indicat un domiciliu ales la V.I., nu înseamnă că acestuia i-a fost dat un mandat de reprezentare în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă nu a soluţionat cererile reclamantei, formulate în septembrie 2006 şi în aprilie 2009 şi având în vedere că ultima cerere a acesteia este depusă în termenul de 6 luni anterior introducerii acţiunii, nu se poate reţine că dreptul acesteia la acţiune este prescris.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, la data de 28 aprilie 2009, prin scrisoare recomandată, cu solicitarea de a fi programată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, însă nu a primit răspuns.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că în cauză s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, se constituie astfel într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei, prima instanţă reţinând astfel în mod greşit existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii, în sensul legii.
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi OUG nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Ministerului Afacerilor Externe, prin Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău, în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, iar la data de 28 aprilie 2009 a formulat o nouă cerere, cu acelaşi conţinut, prin scrisoare recomandată, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre solicitările sale, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 24 februarie 2010.
Pornind de la această bază factuală, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată."
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, prima instanţă a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape un an de la formularea celei de-a doua cereri de reclamant este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Prin urmare, prima instanţă a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 994 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2033/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2036/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
