ICCJ. Decizia nr. 228/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 228/2011
Dosar nr. 570/39/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iulie 2010, reclamanta SC M.L.P.C. SRL Sadova a solicitat anularea Deciziei nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de pârâtă precum şi suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea în fond a cauzei, în temeiul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii a arătat că, în baza unei note de descoperire a unor nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea controlului nr. 437 din 11 ianuarie 2010 emisă de Directorul General al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut drept scop clarificarea aspectelor referitoare la nerespectarea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate pe perioada de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv în perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi pescuit – Agenţia Sapard, ca urmare a înregistrării de pierderi financiare, a neachitării obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat şi a celor rezultate din nepunerea la dispoziţia echipei de control a documentelor justificative referitoare la desfăşurarea activităţii pensiunii turistice rurale „Steaua Nordului”.
În urma verificării, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a constatat că investiţia realizată de SC M.L.P.C. SRL Sadova, respectiv „Construcţie pensiune turistică în localitatea Sadova , comuna Sadova, judeţul Suceava”, beneficiar al Programului SAPARD, a devenit neeligibilă, ca urmare a încălcării prevederilor legale şi contractuale, suma totală neeligibilă datorată fiind de 205.643,717 lei.
Împotriva procesului-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcţia Control şi Antifraudă, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, soluţionată prin Decizia nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de pârât, ce formează obiectul prezentei cererii de suspendare executare.
Reclamanta a precizat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin întâmpinare, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens.
A mai arătat că debitul în cuantum de 205.643,717 lei constituit în sarcina reclamantei în vederea rambursării fondurilor alocate prin Programul SAPARD, s-a făcut de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru nerespectarea prevederilor contractului nr. C 3.4024213500006 din 24 iunie 2004, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.390.691.645 lei, pentru realizarea proiectului intitulat „Construcţie pensiune turistică în localitatea Suceava, comuna Sadova, judeţul Suceava” şi ale Legii nr. 316/2001.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin încheierea din şedinţă publică din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 7762 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva acestei deciziei.
În motivarea soluţiei de admitere, prima instanţă a reţinut că legea specială în materie nu face trimitere la reglementarea din art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, aşa încât, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prin art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu impun vreo condiţie de achitare a cauţiunii pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Pe fond, a reţinut că reclamanta invocă neconcordanţa dintre temeiul de drept invocat şi cele de fapt reţinute de pârâtă în cuprinsul actului administrativ fiscal contestat.
Astfel, deşi se invocă ca temei juridic încălcarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4 din Secţiunea B din Acordul multianual de finanţare dintre guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene din 02 februarie 2001 ratificat prin Legea nr. 316/2001, temeiurile de fapt descrise se referă la cu totul alte fapte: necomunicarea unor acte solicitate de către pârâtă şi existenţa unor debite către bugetul de stat.
Or, faptele descrise de pârâtă nu se încadrează în definiţia dată modificărilor substanţiale ale unui proiect de dispoziţiile Secţiunii B, art. 4 pct. 4 din Legea nr. 316/2001, această situaţie este de natură, în opinia instanţei, să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal contestat.
Cât priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, curtea a reţinut că pârâta a precizat în decizia contestată faptul că, în anii 2007 şi 2008 reclamanta a avut dificultăţi financiare înregistrând un oarecare profit abia la finele anului 2009.
În această situaţie, a apreciat curtea, executarea imediată a actului administrativ fiscal contestat care stabileşte obligaţia restituirii sumei de 205.643,72 lei ar fi de natură să produsă reclamantei un prejudiciu ireparabil şi chiar intrarea acesteia în procedura insolvenţei.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei încheieri, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9) C. proc. civ., casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă, s-a susţinut că soluţia pronunţată este dată cu aplicarea greşită a legii, prima instanţă a admis în mod greşit cererea de suspendare, în condiţiile în care a analizat fondul cauzei, deşi trebuia doar să antameze fondul, depăşind atribuţiile cu care a fost investită prin cererea dedusă judecăţii.
În plus, în mod greşit s-a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., în sensul că reclamanta nu trebuie să plătească o cauţine de până la 20% din cuantumul sumei contestate, în condiţiile în care actul administrativ atacat are natura juridică a unui act administrativ fiscal, care potrivit dispoziţiilor generale ale O.G. nr. 79/2003, este suspus regimului juridic al Codului de procedură fiscală, deci implicit dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc.
Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică al necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava de soluţionare în primă instanţă a cauzei, în raport de valoarea sumei contestate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P) nr. 7762 din 23 aprilie 2010 privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC „M.L.P.” S.R.L. Sadova împotriva procesului-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcţia Control şi Antifraudă prin care s-a stabilit că intimata – reclamantă datorează suma 205.643,717 lei reprezentând creanţă bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – Fondul european pentru Programul SAPARD.
În partea finală a procesului – verbal de control se menţionează că acesta constituie titlu de creanţă potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, iar în temeiul art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., în cazul neplăţii în termen a sumei datorate, procesul-verbal constituie titlu executoriu.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003.
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control din cadrul A.P.D.R.P este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX – „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Decizia A.P.D.R.P ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.D.R.P sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară – în sumă de 205.643,717 lei – asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava.
În raport de soluţia dată cauzei, Înalta Curte nu va analiza şi motivele de recurs invocate de pârât, ce privesc fondul pricinii, ce urmează a fi avute în vedere de instanţa de trimitere, la rejudecare.
2.Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa ce a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2304/2011. Contencios → |
|---|
