ICCJ. Decizia nr. 238/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 238/2011
Dosar nr. 1318/33/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 202 din 19 octombrie 2010 a admis cererea formulată de reclamantul G.D.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte;
A obligat conducătorul autorităţii publice pârâte, preşedintele C.C.S.D., în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 14 iunie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. 1692/33/2009 aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 2556 din 14 mai 2010 a I.C.C.J. în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire privind imobilul teren situat în Cluj Napoca, în suprafaţă de 3500 mp, înscris în C.F. 18363 Cluj Napoca, nr. topo 21622 şi plăţii în favoarea reclamantului a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată;
A obligat pârâta, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1500 lei/zi, în favoarea reclamantului, începând cu data de 14 iunie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei cu nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 2556 din 14 mai 2010 a I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal;
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
2. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că prin sentinţa nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost modificată prin decizia nr. 1556 din 14 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a fost obligată să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcţie şi teren situat în Cluj-Napoca, în suprafaţă de 3500 mp înscris în C.F. 18363 Cluj-Napoca cu nr. topo 21622 şi la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a constatat că pârâta este pusă de drept în întârziere pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligaţie care, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 îi revenea începând cu data de 14 mai 2010, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj.
În acest sens, a constatat că termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii s-a împlinit la data de 14 iunie 2010, fără ca decizia reprezentând titlu de despăgubire să fi fost emisă de instituţia condusă de pârâtă.
Apărările pârâtei privind imposibilitatea emiterii deciziei datorată lipsei dosarului de despăgubiri precum şi necunoaşterea cuantumului despăgubirilor primite de reclamant conform Legii nr. 112/1995, au fost înlăturate de instanţă, cu motivarea că instituţia condusă de pârâtă nu a dovedit că ar fi efectuat vreun demers în acest sens.
De asemenea, a fost respinsă şi apărarea ce a vizat inadmisibilitatea petitului de cerere privind aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie/zi conducătorului autorităţii publice pârâte, pentru neexecutarea sentinţei nr. 51 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, începând cu data de 04 martie 2010 şi până la data executării, în acest sens, reţinându-se faptul că reclamanta este în drept să solicite despăgubiri pentru întârziere în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a II a din Legea contenciosului administrativ .
Cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul material suferit prin neexecutarea sentinţei civile nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a culpei pârâtei, prima instanţă a obligat pârâta la plata de despăgubiri pentru întârziere de 1500 lei pe zi în favoarea reclamantului, începând cu data de 14 iunie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei civile nr. 510/2009 a Curţii de Apel Cluj.
Ca o consecinţă a admiterii cererii, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, constând în onorariu avocat în cuantum de 5000 lei.
3. Recursul exercitat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a combătut hotărârea Curţii de apel sub următoarele aspecte:
1. Instanţa a aplicat conducătorului autorităţii pârâte, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere, începând cu data de 14 iunie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosar nr. 1692/33/2009 aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 2556 din 14 mai 2010 a I.C.C.J, deşi acesta nu a fost citat şi nu a fost parte în cauză.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelate cu cele ale art. 25 din acelaşi act normativ, sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În acest sens, a precizat faptul că în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond trebuia să pună în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a conducătorului autorităţii pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în nume personal.
2. Soluţia de obligare la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1500 lei/zi, în favoarea reclamantului este neîntemeiată şi este o sarcină mult prea oneroasă faţă de pârâtă.
În dezvoltarea motivului expus, recurenta a susţinut că nu se poate reţine în sarcina autorităţii pârâte un refuz nejustificat de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât dosarul reclamantului trebuie să parcurgă întreaga procedură administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, etape pe care instanţa nu le-a luat în considerare.
3. Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei este nejustificată, întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr. 2556 din 14 mai 2010, Î.C.C.J a redus cheltuielile de judecată la suma de 2500 lei iar, pe de altă parte, reclamantul nu a indicat modalitatea de achitarea a sumei respective, astfel că nu se poate reţine nicio culpă în neîndeplinirea acestei obligaţii.
Intimatul –reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte care au fost grupate în primul motiv de recurs, întrucât vizează încălcări ale normelor de procedură care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că sunt fondate.
Prin sentinţa nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin decizia nr. 1556 din 14 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a fost obligată să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcţie şi teren situat în Cluj-Napoca, în suprafaţă de 3500 mp înscris în C.F. 18363 Cluj-Napoca cu nr. topo 21622 şi la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată
Reclamantul a apreciat că instituţia pârâtă se află în culpă pentru nerespectarea obligaţiei de a pune în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, solicitând în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 obligarea conducătorului autorităţii publice pârâtei, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând din data de 14 iunie 2010, până la executarea efectivă a sentinţei nr. 510/2009.
În cauză, a avut calitatea de pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte.
Instanţa de fond a aplicat conducătorului autorităţii pârâte, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 14 iunie 2010 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă, obligând pârâta, în conformitate cu aceleiaşi dispoziţiile legale şi la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1500 lei/zi, în favoarea reclamantului.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată:
“Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Alin.(2): În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea conducătorului autorităţii pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a-l nominaliza şi cita în cauză.
În aceste circumstanţe, persoana amendată nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 161 din aceeaşi lege: “ Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept”.
Înalta Curte apreciază că se impunea ca în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate prin sentinţa nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj.
În situaţia în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o priveşte în mod direct, este lipsită de dreptul de a se apăra şi de a-şi susţine interesele legate de litigiul respectiv.
Instanţa de fond trebuia, în raport de obiectul pricinii, să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Soluţia decurge atât din prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, dar şi pentru asigurarea respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în vederea garantării unui proces echitabil.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătoreşti se întind numai inter partes, respectiv între părţile în litigiu, ori în situaţia în care conducătorul autorităţii nu a avut calitatea de parte, sentinţa nu este opozabilă acestuia.
Neprocedând în modul enunţat mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare, se va pune în discuţie introducerea în cauză a conducătorului autorităţii pârâte, prin nominalizarea sa.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin.(1) – (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Preşedinte împotriva sentinţei nr. 202 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2381/2011. Contencios → |
|---|
