ICCJ. Decizia nr. 2386/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2386/2011
Dosar nr.4905/2/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1605 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta C.F. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin acţiunea de faţă reclamanta a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 441 din 28 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale Barourilor din România; anularea art. 130 pct. 1 şi 2 din aceeaşi hotărâre şi calcularea pensiei pentru limita de vârstă la 5 puncte atât pentru cei care se retrag definitiv din profesie, cât şi pentru cei care îşi continuă activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, plata acestei pensii urmând să se facă începând cu data de 1 ianuarie 2009.
Pentru a pronunţa sentinţa menţionată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă următoarele.
Referitor la modificarea art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, prin care reclamanta a solicitat ca punctajul asiguratului limitat la 5 puncte să fie aplicat tuturor categoriilor de pensii prevăzute pentru avocaţi, inclusiv pensiilor pentru limita de vârstă de care beneficiază cei care, în conformitate cu dispoziţiilor art. 35 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, continuă exercitarea profesiei, obţinând venituri în cumul cu pensia şi nu numai pensionarilor retraşi definitiv din profesie, care nu mai obţin şi nu mai beneficiază de alte venituri, că spre deosebire de sistemul public de pensii, art. 6 din OUG nr. 221/2000, aprobată prin Legea nr. 221/2000, a prevăzut pentru avocaţi, pe lângă pensia pentru limita de vârstă, încă două categorii de pensii: pensia de retragere definitivă din profesie, pensia de retragere anticipată din profesie.
Pentru a se crea şi a exista un echilibru între veniturile celor cu pensii pentru limita de vârstă care şi profesează şi cei care se limitează doar la pensia de retragere definitivă din profesie, s-a reţinut că a fost nevoie de o reglementare legală diferenţiată, tocmai pentru a nu periclita existenţa şi funcţionarea sistemului autonom de pensii a avocaţilor, a cărui finanţare este limitată şi alcătuită numai din contribuţiile avocaţilor stabilite de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România potrivit nevoilor curente.
În ceea ce priveşte presupusa discriminare existentă între avocaţii pensionari cu sau fără drept de exercitare a profesiei susţinută de reclamantă, s-a reţinut că în şedinţa din 28 - 29 august 2009, Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România a adoptat un punct de vedere unitar care să fie susţinut în apărarea intereselor, care relevă faptul că având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, s-au apreciat dispoziţiile art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor ca nediscriminatorii, cu motivaţia că atât timp cât avocatul pensionar cu drept de exercitare a profesiei primeşte şi pensie, cealaltă categorie de avocaţi primeşte doar pensie de retragere definitivă din profesie.
În motivarea hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a făcut referire şi la Decizia nr. 1091 din 22 noiembrie 2007 a Curţii Constituţionale, statuându-se că reglementarea din art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor nu aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale de pensionari.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel a declarat recurs C.F., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a precizat în recurs că instanţa de fond nu a făcut vorbire despre Hotărârea nr. 668/2009, ea aplicându-se doar pentru viitor şi pentru 1 ianuarie 2009 - 1 ianuarie 2010.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recurenta-reclamantă susţine în acţiunea introductivă că prin noua reglementare prevăzută de art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor s-a creat o discriminare între pensionari prin încălcarea art. 16 din Constituţie.
Până la modificarea art. 61 prin Hotărârea nr. 441/2008 pentru toţi avocaţii pensionari punctajul era plafonat la maxim 3 puncte.
Referitor la acest art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor recurenta a solicitat ca punctajul limitat la 5 puncte să fie aplicat tuturor categoriilor de pensii prevăzute pentru avocaţi, inclusiv pensiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază cei care continuă activitatea, şi nu doar celor care s-au pensionat definitiv.
Prin Hotărârea nr. 441/2008, aşa cum am arătat mai sus, până la modificarea art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, punctajul era plafonat la maxim 3 puncte.
Diferenţierea s-a făcut pentru a se crea un echilibru între veniturile celor cu pensii pentru limită de vârstă care şi profesează şi cei care s-au pensionat definitiv. Corect instanţa de fond a apreciat că nu există o discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, dispoziţiile art. 61 alin. (6) neconţinând astfel de dispoziţii atâta vreme cât avocatul pensionar cu drept să profeseze primeşte şi pensie, iar ceilalţi avocaţi primesc doar pensie, pensie care presupune renunţarea de bună voie la dreptul de a mai profesa.
De altfel, prin Decizia nr. 1091/2007, Curtea Constituţională a rezolvat această problemă invocată de recurenta-reclamantă, motiv pentru care desigur dispoziţiile art. 61 alin. (6) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor nu reprezintă tratament discriminatoriu între cele două categorii de pensii stabilite prin lege, întrucât ele nu pot fi egale şi trebuiesc reglementate diferit.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.F., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.F. împotriva Sentinţei nr. 1605 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2385/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2391/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
