ICCJ. Decizia nr. 2391/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2391/2011
Dosar nr.1121/36/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială - contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.R.Ş. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009, emis de aceasta; obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a numitei A.T. - inspector de integritate, la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale; suspendarea executării actului administrativ menţionat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea nr. 4681 din 28 octombrie 2009 (Dosar nr. 7359/1/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare şi a dispus strămutarea cauzei reprezentată de Dosarul nr. 1121/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa, la Curtea de Apel Galaţi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1121/36/2009.
În motivarea acţiunii, a arătat reclamantul că în data de 05 iulie 2009 a primit de la Agenţia Naţională de Integritate actul de constatare întocmit de inspectorul de integritate A.T. prin care s-a constatat că în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003 acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate motivat de împrejurarea că deşi era primar, era în acelaşi timp şi administrator la SC N. SA.
S-a invocat de către reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, excepţia nulităţii actului de constatare, având în vedere dispoziţiile art. 4 pct. 8 şi pct. 9 din Legea nr. 144/2007.
A mai arătat reclamantul că în realitate, în anul 1998, când a înfiinţat SC N., în calitate de asociat unic, administrator al acestei societăţi a fost desemnat numitul M.M. În noiembrie 2003, societatea N. SRL a fost transformată în societate pe acţiuni, administrator al acesteia fiind acelaşi M.M.
Astfel a precizat reclamantul că prin Încheierea nr. 29233 din 30 iulie 2009 O.R.C. Constanţa a dispus îndreptarea erorilor privitoare la calitatea reclamantului de administrator.
Reclamantul a mai precizat că a solicitat a se constata că în perioada incompatibilităţii sale nu exista SC N. SA, înfiinţată abia la 4 noiembrie 2003 şi că nu a avut calitatea de administrator al SC N. SRL, a cărei formă de organizare a fost schimbată la aceeaşi dată.
Cu privire la cererea de suspendare, s-a menţionat de reclamant că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 170 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.R.Ş., a dispus anularea actului de constatare din data de 30 iulie 2009 emis de autoritatea pârâtă, a respins acţiunea faţă de pârâta A.T., ca nefondată, a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale plus 2.380 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele.
Reclamantul a făcut dovada că în privinţa sa în mod greşit a fost stabilită starea de incompatibilitate, deoarece nu a avut în acelaşi timp calitatea de Primar al Municipiului Constanţa şi de Administrator al unei societăţi comerciale.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că prin modul de desfăşurare a procedurii de verificare reclamantului i-au fost încălcate drepturi recunoscute prin lege, aceste încălcări având consecinţe atât în privinţa soluţiei, cât şi în privinţa deformării propriei imagini prin intervenţiile media imediat după postarea actului de constatare.
Înştiinţarea reclamantului asupra verificărilor declanşate s-a făcut în mod evident în mod formal, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 144/2007.
Comunicarea i-a fost făcută reclamantului cu doar două zile înainte de pronunţarea soluţiei, astfel că finalitatea textului nu a fost respectată.
În ceea ce priveşte deformarea imaginii reclamantului prin actul de constatare întocmit, Curtea a constatat că de asemenea sunt întemeiate susţinerile acestuia. Perioada de incompatibilitate s-a situat în interiorul mandatului de primar în intervalul 2000 - 2004. La data constatării incompatibilităţii niciuna dintre dispoziţiile Legii nr. 161/2003 nu mai putea produce niciun efect în planul consecinţelor juridice.
A mai apreciat Curtea, că în toată procedura de verificare, mai exact în cele 7 zile cât a durat aceasta, în mod just a susţinut reclamantul că s-a urmărit denigrarea sa, denigrare continuată şi prin media.
Cu privire la plata daunelor morale, Curtea a apreciat că acestea pot fi acordate, dar nu în integralitatea lor.
Împotriva Sentinţei nr. 170 din data de 29 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin reprezentanţi legali, prin care s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că instanţa de fond s-a pronunţat asupra fondului cauzei, admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii contestaţiei reclamantului, ca nefondată. Tot în subsidiar recurenta-pârâtă a solicitat, în situaţia în care se apreciază că actul de constatare este netemeinic, admiterea în parte a recursului, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii pe fond a cererii de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii şi că hotărârea pronunţată în cauză este dată cu aplicarea greşită a legii.
S-a precizat că odată cu dezbaterile desfăşurate pe fondul cauzei, recurenta a probat faptul că intimatul-reclamant a fost înştiinţat despre declanşarea procedurii, astfel că nu a fost sacrificat în beneficiul celerităţii dreptul la apărare al părţii. Înscrisul (Certificat de informaţii din 17 iulie 2009) provenind de la O.N.R.C. - înscris care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu - are valoare probantă, certificând, fără dubiu, o anumită stare de fapt, care a condus la efectuarea de verificări sub aspectul încălcării reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor. Nefiind contestată primirea înştiinţării, recurenta a apreciat că intimatul-reclamant a avut în cursul zilei de 30 iulie 2009 timpul material necesar desfăşurării unor activităţi ca: analizarea actelor tuturor societăţilor comerciale la care deţine funcţii respectiv calităţi, întocmirea cererii de îndreptare a celor două erori materiale, pregătirea documentelor însoţitoare, precum şi depunerea acestora la O.R.C. Constanţa. De asemenea, după depunerea cererii de îndreptare a erorii materiale a existat timpul material necesar ca O.R.C. Constanţa să desfăşoare, tot în cursul zilei de 30 iulie 2009, toate activităţile specifice, astfel că prin Încheierea nr. 29233 din aceeaşi dată s-a dispus îndreptarea erorilor şi efectuarea menţiunilor în registru (la data de 03 august 2009 O.R.C. Constanţa a transmis către N. SA istoricul SC, de la înmatriculare până la data de 31 iulie 2009). Tocmai acesta este motivul pentru care recurenta a considerat că reclamantul a avut posibilitatea şi timpul material necesar, în cursul zilei de 30 iulie 2009, să aducă la cunoştinţa inspectorului de integritate desemnat să efectueze verificările (prin fax ori prin telefon, la numerele indicate în adresa de înştiinţare) atât faptul că, deşi subzistă de 11 şi, respectiv, 6 ani, înregistrările în registru referitoare la administratorii SC N. SRL, respectiv SC N. SA nu corespund realităţii, cât şi faptul că doreşte să-şi exercite atât dreptul de a fi audiat, cât şi dreptul de a consulta propriul dosar.
În concluzie, recurenta a solicitat a se lua act de faptul că instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, anume asupra existenţei sau inexistenţei stării de incompatibilitate, ci s-a limitat la a constata că, deşi înştiinţarea intimatului-reclamant despre verificarea derulată de Agenţie a fost îndeplinită în mod legal, principiul celerităţii a sacrificat principiul dreptului la apărare.
În legătură cu daunele morale solicitate de reclamant, recurenta a apreciat că în raport de specificitatea speţei deduse judecăţii, chiar în ipoteza anulării actului, nu poate fi angajată răspunderea civilă nepatrimonială a pârâţilor. Astfel, într-adevăr, la data actului de constatare, reclamantul figura în mod oficial, începând cu anul 1998, la O.R.C., ca administrator la SC N. SRL, respectiv SC N. SA, dar cu toate acestea, de vreme ce instanţa de fond a hotărât anularea actului de constatare şi admiterea în parte a cererii de acordare de daune morale, s-a apreciat că nu au fost luate în considerare următoarele aspecte: actele de constatare nu sunt executorii din oficiu, ci numai după rămânerea acestora irevocabilă; prin natura lor, actele de constatare emise de Agenţia Naţională de Integritate nu conţin decizii sau dispoziţii sancţionatorii; numai eventualele sancţiuni aplicate, potrivit legii, de persoana competentă (alta decât Agenţia Naţională de Integritate) ar putea să aducă atingere drepturilor şi intereselor persoanei. Admiterea cererii de acordare a daunelor morale, formulată de reclamant, nu este întemeiată, s-a relevat de către recurentă, de vreme ce prima instanţă nu a analizat fondul cauzei, anume tocmai existenţa sau inexistenţa stării de incompatibilitate, oprindu-se la a constata că deşi înştiinţarea despre verificarea derulată a fost îndeplinită în mod legal, principiul celerităţii a sacrificat principiul respectării dreptului la apărare.
Recursul este nefondat.
În mod întemeiat prima instanţă, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.R.Ş. şi la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi a dispus anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Prin Actul de constatare din 30 iulie 2009 întocmit de inspectorul de integritate A.T. din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate s-a constatat că reclamantul s-a aflat, în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003, în stare de incompatibilitate, prin aceea că a deţinut concomitent funcţia de primar al municipiului Constanţa şi funcţia de administrator la o societate comercială.
S-a probat, cu înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond, că nu au fost respectate prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că "după începerea verificării, persoana verificată are dreptul să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare şi să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat şi să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare". Sensul reglementării sus-menţionate este unul neechivoc, şi el vizează respectarea dreptului la apărare al persoanei verificate.
Principiul dreptului la apărare este, printre altele, şi un principiu general al dreptului comunitar, Curtea de Justiţie de la Luxemburg precizând, în această materie, că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat în cadrul oricărei proceduri introduse împotriva unei persoane şi care poate conduce la un act de sesizare, chiar în absenţa unei reglementări specifice. În temeiul principiului respectării dreptului la apărare, destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-şi face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care autoritatea publică intenţionează să îşi întemeieze Decizia. În acest scop, ei trebuie să beneficieze de un termen suficient pentru a-şi prezenta observaţiile, numai în această modalitate putându-se afirma că dreptul la apărare a fost respectat efectiv şi nu numai formal.
Or, se reţine, în litigiu, că înştiinţarea reclamantului despre împrejurarea că împotriva acestuia s-a declanşat procedura de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor a ajuns la destinatar în data de 30 iulie 2009, dată la care s-a emis şi actul de constatare, ceea ce denotă, cu claritate, că recurentul nu a avut la dispoziţie un termen rezonabil şi util pentru a lua la cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, pentru a fi în mod efectiv apărat sau reprezentat de un avocat şi pentru a fi în măsură să prezinte, cum prevede legea, "orice elemente justificative pe care le consideră necesare". În aceste condiţii, cum nu a fost respectat în cazul reclamantului principiul efectivităţii dreptului la apărare, instituit şi de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în mod legal judecătorul fondului - care a reţinut în mod întemeiat, în plus, că şi în privinţa chestiunilor de fond, reclamantul a făcut dovada că în privinţa sa în mod greşit a fost stabilită starea de incompatibilitate, în termenii precizaţi în actul de constatare atacat - a admis în pare acţiunea reclamantului şi a dispus anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009 emis de recurenta Agenţia Naţională de Integritate.
Este legală şi temeinică şi soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei-recurente, pe temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) fraza I şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, la plata în favoarea reclamantului-intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, stabilite prin apreciere, acesta din urmă suferind, datorită modalităţii nelegale în care a fost întocmit actul administrativ atacat (prin nerespectarea dreptului la apărare) şi a mediatizării cazului (urmare postării pe adresa de internet a autorităţii pârâte a unui comunicat de presă la data de 4 august 2009, anterior comunicării către intimat a actului de constatare), în calitatea de persoană publică şi de ales local, grave prejudicii de imagine.
Prin raportare la cele mai sus arătate, se constată că este legală şi temeinică hotărârea atacată şi că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 170 din data de 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Fiind în culpă procesuală, şi faţă de cererea expresă a intimatului în acest sens, recurenta-pârâtă va fi obligată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea reclamantului M.R.Ş. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 170 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.380 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
