ICCJ. Decizia nr. 2528/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2528/2011
Dosar nr. 8414/2/2009
Şedinţa publică de la 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au depus la autoritatea pârâtă cerere pentru redobândirea cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale, încă din anul 2003, primind număr de înregistrare, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar, şi, în lipsa unui răspuns, au revenit în data de 19 august 2009 cu o noua cerere de urgentare a soluţionării dosarului, însă paratul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a analiza şi soluţiona cererea, în pofida depăşirii termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, cât şi a celui stipulat în art. 10 din Convenţia Europeana asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, susţinând astfel că le-au fost vătămate drepturile fundamentale la petiţionare şi la cetăţenie.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 792 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea acestora într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON daune morale şi a sumei de 8110 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii, cetăţeni ai Republicii Moldova, şi-au exprimat intenţia de a redobândi cetăţenia română, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care au depus cerere, înregistrată din anul 2003 şi încă nesoluţionată.
În speţă, prima instanţă a reţinut că au trecut aproape 7 ani de la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei, depăşindu-se astfel termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002, existând un refuz nejustificat al pârâtului în soluţionarea acestei cereri.
Dreptul de soluţionare a unei cereri în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în Convenţia Europeana a Drepturilor Omului - art. 6, iar potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluţionarea cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil, prima instanţă constată că aceştia au fost vătămaţi în drepturile lor legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei, cât şi în dreptul de petiţionare.
În privinţa daunelor morale solicitare, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite prevederile art. 998-999 C. civ. pentru acordarea acestora.
Prima instanţă a avut în vedere că, în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform principiului de drept actori incumbit onus probandi.
În speţă, prima instanţă a reţinut că dreptul la acordarea daunelor morale este prevăzut de art. 18 din Legea nr. 554/2004, apreciind că prejudiciul moral invocat de reclamant subzistă fată de atitudinea pârâtului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că prima instanţă a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că i s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată, refuzul instanţei de a amâna cauza la cererea sa motivată, aducând atingere dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, încălcându-se astfel şi principiul contradictorialităţii, care impune ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceea să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, a arătat că în şedinţa din data de 15 octombrie 2009 cererea de redobândire a cetăţeniei care a format obiectul dosarului nr. 5593/RD/2003 a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 din Legea nr. 21/1991, aşa încât nu se putea reţine refuzul autorităţii de a soluţiona cererea reclamanţilor, soluţionare ce a avut loc anterior pronunţării sentinţei recurate.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în cauză, recurentul-pârât a susţinut că deşi în practicaua hotărârii se face referire la suma de 5,90 lei reprezentând taxă poştală şi la suma de 800 lei cu titlu de onorariu de avocat, în dispozitiv este obligat la plata acestor cheltuieli în valoare de 8110 RON, pe lângă daunele morale în cuantum de 1000 RON.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a prevederilor art. 304 pct. 5 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a le soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată; (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Din analiza acestui text de lege rezultă cu evidenţă că instanţa nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, admiterea sau respingerea unei astfel de cereri constituie o facultate prevăzută de lege, lăsată la latitudinea instanţei în funcţie de convingerile sale, astfel că acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta constată că reclamanţii s-au adresat autorităţii pârâte cu o cerere prin care au solicitat redobândirea cetăţeniei române încă din anul 2003, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, iar în data de 19 august 2009 au revenit cu o noua cerere, cu acelaşi conţinut, cu toate acestea pârâtul nu a dat curs solicitării reclamanţilor.
Pornind de la această situaţie de fapt, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape 7 ani de la data formulării cererii de către reclamanţi este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Prin urmare, prima instanţă a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Referitor la daunele morale la care a fost obligat recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea nu se justifică.
Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite, iar cererea formulată de reclamanţi reprezintă o procedură prealabilă admiterii solicitării de redobândire a cetăţeniei române.
Indiferent dacă suma solicitată de reclamanţi este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii, or, în speţă, acestea nu au fost dovedite, cererea reclamanţilor fiind deja examinată şi avizată pozitiv, fără a se crea un prejudiciu/suferinţă acestora.
În privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată, constată că acestea sunt în cuantum de 810,00, fiind evident că suma de 8110 RON inserată în dispozitiv reprezintă o eroare de dactilografiere.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că înlătură daunele morale şi constată că suma cheltuielilor de judecată este în valoare de 810,00 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 792 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură daunele morale şi constată că suma cheltuielilor de judecată este în valoare de 810,00 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2529/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
