ICCJ. Decizia nr. 2738/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2738/2011
Dosar nr.2204/1/2011
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2684 din data de 20 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de către I.G. şi B.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2497 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că obiectul acţiunii judiciare, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a cererii privind emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent terenurilor arabile, în suprafaţă de 85 ha şi 9,74 ha, ce nu au putut fi restituite în natură, situate pe raza localităţii Dealu Morii, judeţul Bacău, precum şi obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 850.000 euro, echivalent în RON, în favoarea reclamantului I.G. şi respectiv 97.000 euro, echivalent în RON, în favoarea reclamantei B.M.
Înalta Curte a apreciat că, faţă de obiectul acţiunii, fundamentarea juridică a soluţiei de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată, este în acord cu probatoriul administrat şi cu dispoziţiile legale incidente - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menţionat.
A arătat instanţa de recurs că în mod corect prima instanţă a constatat ca nefiind parcursă prima etapă a procedurii administrative stabilită prin dispoziţiile legale incidente şi, atâta timp cât dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu a fost transmis de către Comisia Judeţeană de fond funciar Bacău către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate reţine în sarcina pârâtelor obligaţia de a emite Decizia de acordare a despăgubirilor.
Analizând criticile formulate cu referire la soluţionarea, de către prima instanţă, a excepţiilor privind inadmisibilitatea acţiunii faţă de obiectul dedus judecăţii şi a cererii reclamanţilor de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P., precum şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a arătat că instanţa de fond pus în discuţia părţilor, respectiv s-a pronunţat cu privire la aceste aspecte, prin considerentele prezentate în motivarea soluţiei pronunţate, constatând, în acest context, ca justificat refuzul intimaţilor de a soluţiona cererea recurenţilor.
A mai apreciat instanţa de control judiciar că în speţă nu se poate vorbi despre o încălcare a prevederilor cuprinse în art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, câtă vreme procedura administrativă reglementată în termeni imperativi în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost parcursă în totalitate, iar judecătorul fondului nu putea pronunţa o hotărâre prin care să ignore dispoziţii legale inderogabile.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire recurenţii I.G. şi B.M., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului, casarea Sentinţei civile nr. 2497 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi obligarea Statului Român prin M.F.P. să plătească despăgubiri, prin instituţiile sale, în cuantum de 850.000 euro, respectiv 97.400 euro, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuenţii, făcând istoricul litigiului, au susţinut, în esenţă, că Decizia nr. 2684 din 20 mai 2010 are prevederi contrarii celor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 80 din 08 martie 2006 a Judecătoriei Podu Turcului şi dispoziţiilor Deciziei civile nr. 921/R/2006 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii, invocată de către instanţă din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge cererea de revizuire ca tardivă, pentru considerentele ce urmează.
Art. 322 pct. 1, respectiv pct. 7 prevede că "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă".
Potrivit dispoziţiilor art. 324 pct. 1 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri."
În speţă, hotărârea a cărei revizuire se solicită, şi anume Decizia civilă nr. 2684 din data de 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 324 pct. 1 teza II, respectiv art. 324 pct. 1 teza III, prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 1, respectiv art. 322 pct. 7 alin. (2).
În aceste condiţii, termenul în care se poate solicita revizuirea acestei hotărâri, sub sancţiunea decăderii prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., începe a curge de la data pronunţării acesteia, în speţă 20 mai 2010.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuenţi, Înalta Curte constată că aceştia au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2684 din data de 20 mai 2010 la data de 14 martie 2011, în condiţiile în care, faţă de dispoziţiile art. 324 pct. 1 teza II C. proc. civ., termenul în care legea procedurală permitea declararea revizuirii, în cauză, s-a împlinit la data de 20 iunie 2010.
În cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., argumentul revizuenţilor privind data redactării, respectiv comunicării deciziei contestate fiind lipsit de relevanţă, în condiţiile în care dispoziţiile legale incidente stabilesc, în mod expres şi imperativ, condiţiile în care poate fi declarată revizuirea.
În aceste condiţii, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecinţa admiterii excepţiei şi respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de către I.G. şi B.M. împotriva Deciziei civile nr. 2684 din data de 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2737/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2828/2011. Contencios → |
|---|
