ICCJ. Decizia nr. 2828/2011. Contencios

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2828/2011

Dosar nr. 6751/2/2010

Şedinţa publică din 17 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta K.S.D., în contradictoriu cu pârâţii A.N.T. şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat obligarea pârâţilor să avizeze efectuarea transferului celor 16 embrioni ai căror proprietară este reclamanta, de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", unde au fost lăsaţi în custodie de către Parchet - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bucureşti, în cadrul procesului penal care formează obiectul Dosarului 9958/3/2010, către o clinică autorizată, astfel încât, orice clinică cu acest tip de specializare din România sau din străinătate, să o poată asista în efectuarea embriotransferului şi să poată primi în banca de material genetic al clinicii embrionii ţinuţi în custodie de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici".

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a obţinut în urma procedurii de fertilizare in vitro un număr de 19 embrioni, din care 3 embrioni au fost utilizaţi pentru o primă sarcină, iar restul, în număr de 16, au fost crioconservaţi pentru a avea o nouă sarcină la o dată ulterioară.

Reclamanta a mai arătat că a aflat, în cursul lunii iulie 2009, că Parchetul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus închiderea Clinicii Medicale „S.”, ridicând tot materialul genetic aflat în banca acesteia, iar în urma demersurilor efectuate de reclamantă, i s-a comunicat că materialul genetic ridicat de la Clinica Medicală „S.” se află în gestiunea Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Medico-Legal "Mina Minovici" spre monitorizare şi conservare.

În vederea efectuării transferului embrionilor din gestiunea Laboratorului de Genetică al Institutului Medico-Legal "Mina Minovici" la Clinica P. din Sibiu, reclamanta a identificat un medic specialist embriolog, iar Clinica P. a cerut acordul A.N.T. pentru avizarea embriotransferului.

Reclamanta a precizat că, prin adresa din 01 februarie 2001, A.N.T. a comunicat faptul că nu-şi poate da acordul pentru transferul embrionilor întrucât Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” nu este o bancă de ţesuturi şi celule acreditată de A.N.T.

La data de 18 februarie 2010, a arătat reclamanta, a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului să dispună luarea unor măsuri provizorii prin care să oblige Autorităţile Statului Român să permită transferul celor 16 embrioni, iar prin Decizia din 22 februarie 2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Preşedintele Camerei a solicitat Guvernului Român să informeze Curtea cu privire la procedura concretă prin care d-na K.D.S. poate să transfere de urgenţă embrionii de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" către o clinică autorizată.

Reclamanta a invocat în acţiunea formulată şi răspunsul Agentului Guvernamental al României comunicat Curţii de la Strasbourg, potrivit căruia "ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul Naţional de Medicină Legală au fost efectuate cu acordul Ministerului Sănătăţii, al cărui reprezentant, directorul A.N.T. din perioada respectivă, a colaborat direct cu organele de anchetă pe toată durata acestor proceduri” şi „transferul embrionilor reclamantei este în continuare posibil, fiind necesar ca aceasta să se prezinte însoţită de un specialist embriolog, dotat cu un recipient prevăzut cu azot lichid".

Reclamanta a susţinut că această situaţie de fapt nu a schimbat atitudinea A.N.T., care a continuat să afirme că nu poate autoriza transferul embrionilor de la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" în altă clinică din ţară şi nici exportul acestora în afara României.

Reclamanta a precizat că, datorită acestor împrejurări, s-a adresat Ministerului Sănătăţii, solicitând să i se comunice dacă se poate realiza embriotransferul de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" către o clinică autorizată, în lipsa avizului A.N.T., dar că nu a primit un răspuns până în momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a solicitat instanţei să admită cererea formulată având în vedere că autorităţile române, în pofida dispoziţiilor Curţii Europene, nu au găsit nicio soluţie privind avizarea transferului celor 16 embrioni depozitaţi la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici”, iar pentru reclamantă, faţă de vârsta acesteia şi faptul că a suferit 11 proceduri de fertilizare eşuate în ultimii 7 ani, şansa de a avea un copil a scăzut, iar o condamnare a Statului Român de către Curtea Europeană nu va repara prejudiciul creat.

Pârâta A.N.T. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând dispoziţiile Directivei 2004/23/EC şi ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, potrivit cărora ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi depozitate în băncile de ţesuturi şi celule acreditate sau agreate de A.N.T., singura autoritate competentă pe teritoriul României. Pârâta a susţinut că Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" nu este nici acreditat şi nici agreat de Agenţia Naţională de Transplant, iar Centrul Medical „S.” nu era acreditat ca şi bancă de ţesuturi şi celule în momentul primirii embrionilor reclamantei.

Pârâta a precizat că, la data mutării embrionilor din Clinica „S.”, A.N.T. nu a fost consultată şi nici nu a fost informată, fiind în imposibilitate de a-şi da acordul pentru mutarea acestor embrioni, transferul efectuându-se în temeiul dispoziţiei D.I.I.C.O.T. şi cu aprobarea unui consilier al Ministerului Sănătăţii. A susţinut că mutarea s-a făcut cu încălcarea art. 148 alin. (4) şi alin. (5) Titlul VI din Legea nr. 95/2006, întrucât Institutul „Mina Minovici” nu este o instituţie acreditată, neîndeplinind criteriile tehnice privind recepţia, depozitarea şi distribuţia embrionilor, în condiţiile în care embrionii nu reprezintă material genetic, ci produse biologice. Pârâta a susţinut, de asemenea, că nu poate elibera o autorizaţie de export necesară reclamantei pentru a transfera embrionii în afara graniţelor ţării, deoarece ar încălca prevederile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5038 din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta K.D.S. faţă de pârâta A.N.T.

3. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza convingerii instanţei de fond

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond, examinând dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din OG nr. 79/2004, potrivit cărora coordonarea activităţii de prelevare, preparare, conservare, validare, alocare şi transport pentru transplantul de ţesuturi şi celule umane pentru utilizare terapeutică pe teritoriul României se realizează de către A.N.T., a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii este întemeiată, neexistând identitate între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a considerat că nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtei A.N.T. de a aviza transferul celor 16 embrioni aflaţi în proprietatea reclamantei de la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici” către o clinică autorizată, în condiţiile în care, potrivit art. 148 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2006, ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi procesate şi depozitate în băncile de ţesuturi şi celule acreditate sau agreate de A.N.T., iar transplantul de ţesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de A.N.T.

Curtea a constatat că Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”, unde se află în prezent cei 16 embrioni, nu este o unitate acreditată sau agreată de A.N.T. în înţelesul dispoziţiilor legale în vigoare, situaţie necontestată de către reclamantă care, în motivarea cererii de chemare în judecată, nu a indicat un text legal care să prevadă obligaţia A.N.T. de a aviza transferul embrionilor.

Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că nici Centrul Medical „S.” nu era acreditat sau agreat de către A.N.T. ca bancă de ţesuturi şi celule la data la care reclamanta i-a încredinţat embrionii.

Curtea de Apel a apreciat că nu este relevant modul în care embrionii au ajuns să fie depozitaţi la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”, a reţinut că avizul solicitat nu poate fi acordat, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi a considerat că, prin Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 februarie 2010, instanţa europeană nu a făcut referiri la avizarea transferului embrionilor.

4. Recursul formulat de K.D.S.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamanta K.D.S.

În motivarea cererii de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. a arătat în esenţă următoarele:

4.1. Reclamanta - recurentă a arătat că este mama unui copil în vârstă de aproape 2 ani ca urmare a unei proceduri de însămânţare artificială.

Din numărul total de 19 embrioni obţinuţi în urma procedurii de fertilizare in vitro, 3 i-au fost implantaţi în uter pentru prima sarcină iar restul în număr de 16, au fost crioconservaţi până la momentul în care corpul său va putea duce o nouă sarcină.

În cursul lunii iulie 2009, reclamanta arată că a aflat din mass-media despre faptul Parchetul, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, a dispus închiderea Clinicii Medicale S. şi a ridicat tot materialul genetic aflat în banca acesteia;

În răspunsul la cererea sa de a i se comunica unde şi în ce stare se afla cei 16 embrioni crioconservaţi la Clinica Medicală S., precum şi modalitatea practică prin care poate să reintre, de urgenţă, în posesia lor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T i-a comunicat faptul că materialul genetic ridicat de la Clinica Medicală S. se afla în gestiunea Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Medico-Legal "Mina Minovici" spre monitorizare şi conservare şi că "se impune ca această unitate de Parchet să fie contactată de către medical specialist care urmează să realizeze embriotransferul pentru a-l pune în contact cu reprezentanţii custodelui”.

La data de 02 noiembrie 2009 clinica pe care a contactat-o să o asiste pe reclamanta -recurentă la efectuarea transferului embrionilor a cerut acordul A.N.T. în acest sens;

A.N.T. prin adresa din 1 februarie 2010, i-a comunicat faptul că nu-şi poate da acordul pentru transferul embrionilor întrucât Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” nu este o bancă de ţesuturi şi celule acreditată de A.N.T.;

Faţă de răspunsul A.N.T., recurenta - reclamantă a solicitat sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în găsirea unei soluţii care să permită efectuarea transferului embrionilor.

La data de 10 februarie 2010, Parchetul. D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti i-a comunicat printr-o adresa următoarele:

„motivarea reprezentantului agenţiei, lipsită de rigurozitate şi acurateţe juridică, nu este opozabilă organului de urmărire penală, motiv pentru care vă învederam ca cel târziu în data de 25 februarie 2010 trebuie să vă prezentaţi la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, însoţită de către un embriolog şi având asupra dvs. un container cu azot lichid pentru a proceda la ridicarea materiei genetice identificată în banca de celule umane; subliniind totodată că: "odată ce urmărirea penală a fost finalizată (...) organul de urmărire penală se va desesiza astfel că ulterior nu mai pot fi achitate custodelui sumele de bani reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de mentenanţa băncii de materie genetică”.

La data de 18 februarie 2010 recurenta a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului să dispună luarea unor măsuri provizorii prin care, să oblige Autorităţilor Statului Român să permită transferul celor 16 embrioni de la Institutului Medico-Legal "Mina Minovici", unde au fost lăsati în custodie de către Parchet - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în cadrul procesului penal privind Clinica S., la Clinica P. din Sibiu.

Prin Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 februarie 2010 în cauza K.vs. România, Preşedintele Camerei a solicitat Guvernului Român, să informeze Curtea Europeană cu privire la procedura concretă prin care d-na K.D. poate să transfere, de urgenţă, embrionii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici" către o clinică autorizată;

În răspunsul din 12 martie 2010 Agentul Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a informat Curtea despre faptul că: „ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul Naţional de Medicină Legală au fost efectuate cu acordul Ministerului Sănătăţii, al cărui reprezentant, directorul A.N.T. din perioada respectivă, a colaborat direct cu organele de anchetă pe toată durata acestor proceduri, „transferul embrionilor reclamantei este în continuare posibil (...) este necesar ca aceasta să se prezinte însoţită de un specialist embriolog, dotat cu un recipient prevăzut cu azot lichid ".

Cu toate acestea, A.N.T., prin adresa din data de 15 martie 2010, a contrazis răspunsul Agentului Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a continuat să susţină că: "nu poate autoriza transferul embrionilor de la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” în altă clinică din ţară şi nici exportul acestora în afara României” întrucât, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici nu este o bancă de ţesuturi şi celule acreditată de A.N.T.;

În aceste condiţii, la data de 18 martie 2010, recurenta a solicitat Ministerului Sănătăţii să-i comunice dacă embriotransferul celor 16 embrioni, la care face referire Decizia Curţii Europene din 22 februarie 2010, în cauza K. vs. România se poate realiza, de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici către o clinică autorizată, în lipsa avizului A.N.T. Până la această dată recurenta nu a primit un răspuns.

În mod nelegal şi fără temei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea recurentei-reclamante de obligare a pârăţilor – A.N.T. şi Ministerul Sănătăţii - să avizeze transferul celor 16 embrioni într-o clinică autorizată.

Instanţa de fond nu a înţeles că, este mai mult decât "relevant" modul în care embrionii au ajuns în respectivul institut.

Deşi Guvernul susţine că "ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul Naţional de Medicină Legală au fost efectuate cu acordul Ministerului Sănătăţii, directorul A.N.T. din perioada respectivă, a colaborat direct cu organele de anchetă pe toată durata acestor proceduri”, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi A.N.T., refuza să îi dea reclamantei - recurente acordul pentru a transfera embrionii la o clinică din România sau străinătate şi pentru a putea avea o nouă sarcină.

A arătat recurenta că a vizitat Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" de câteva ori pentru a se informa cu privire la condiţiile de depozitare a embrionilor, prilej cu care a constatat faptul că, embrionii sunt ţinuţi în condiţii precare, nu exista o persoană specializată care să se ocupe de mentenanţa embrionilor şi nici de conservarea acestora în spaţii propice.

Recurenta-reclamantă solicită să se admită recursul şi în rejudecare să se modifice în tot sentinţa recurată, să se oblige A.N.T. şi Ministerul Sănătăţii, sub a cărui autoritate îşi desfăşoară activitatea A.N.T. să avizeze efectuarea transferului celor 16 embrioni de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", unde au fost lăsaţi în custodie de către Parchet - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti către o clinică autorizată, orice clinică cu acest tip de specializare din România sau din străinătate, care să o poată asista în efectuarea embriotransferului şi să poată primi în bancă de material genetic al clinicii embrionii ţinuţi în custodie de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici".

5. Întâmpinarea

Pârâţii-intimaţi Ministerul Sănătăţii şi A.N.T. nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.

II. Considerentele instanţei de recurs

1. Recursul este fondat.

2. Situaţia de fapt.

- Recurenta este mama unui copil în vârstă de aproape 2 ani ca urmare a unei proceduri de inseminare artificială. Din totalul celor 19 embrioni obţinuţi în urma procedurii de fertilizare in vitro, 3 i-au fost implantaţi în uter pentru prima sarcină iar restul în număr de 16, au fost crioconservaţi pentru ca recurenta să poată avea un al doilea copil.

Din luna iunie 2008, cei 16 embrioni în stare de crioconservare au fost încredinţaţi spre păstrare, în baza unui Protocol, Clinicii Medicale S. până în momentul când recurenta putea să ducă o nouă sarcină.

Reclamanta - recurentă a aflat din mass – media în luna iulie 2009 că Parchetul – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a declanşat o anchetă penală, a dispus închiderea Clinicii Medicale S. şi a ridicat tot materialul genetic aflat în banca acesteia, dispunând prin Ordonanţa cu nr. 143/D/P/2009instituirea în calitate de custode a Institutului Naţional de Medicină.

- Ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul Naţional de Medicină Legală au fost efectuate cu acordul Ministerului Sănătăţii, al cărui reprezentant, directorul A.N.T. din perioada respectivă a colaborat direct cu organele de anchetă pe durata acestor proceduri prin Ordinul nr. 143/D/P/2009 din 24 iulie 2009.

Recurenta-reclamantă în luna august 2009 a solicitat informaţii de la D.I.I.C.O.T. privind embrionii crioconservaţi, unde se află, starea lor.

D.I.I.C.O.T.a admis cererea recurentei-reclamante în sensul că a dispus prin rezoluţia din 12 noiembrie 2009 în conformitate cu prevederile art. 169 C. proc. pen. privind restituirea lucrurilor ridicate în cursul urmăririi penale, restituirea către recurentă a materialului său genetic – acesta fiind identificat cu ocazia inventarului efectuat la data de 5 noiembrie 2009 la banca de celule umane.

Întrucât ridicarea materialului genetic şi embriotransferul necesitau sprijinul unor medici specialişti embriologi, în urma demersurilor reclamantei - recurente aceasta a identificat 2 medici de la Clinica P. din Sibiu dispuşi să o asiste în efectuarea procedurii.

La data de 2 noiembrie 2009, Clinica P. a cerut Acordul A.N.T. în vederea efectuării embriotrasferului de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici la clinica P. din Sibiu.

Potrivit susţinerilor recurentei-reclamante la data de 4 februarie 2010 A.N.T. a comunicat Clinicii P., avizul său negativ cu privire la transferul embrionilor de la clinica respectivă, cu motivarea că Institutul de Medicină Legală Mina Minovici nu este bancă de ţesuturi şi celule umane acreditată.

Ulterior recurenta-reclamantă s-a adresat din nou la D.I.I.C.O.T. - care a apreciat că motivarea reprezentantului agenţiei este lipsită de rigurozitate şi acurateţe juridică şi a dispus că cel mai târziu la data de 25 februarie 2010 să se prezinte cu un embriolog şi cu un container de azot lichid pentru a proceda la ridicarea materiei genetice identificată în banca de celule umane, nemaifiind posibilă achitarea contravalorii cheltuielilor de mentenanţă a băncii de materie genetică.

Având în vedere avizul nefavorabil al A.N.T. - sub autoritatea căreia Clinica P. îşi desfăşoară activitatea, aceasta nu a mai fost de acord cu efectuarea transferului embrionilor în împrejurările date.

- Reclamanta a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu o cerere introdusă în temeiul art. 34 din Convenţie iar Curtea Europeană a solicitat Guvernului Român în temeiul art. 39 (măsuri provizorii) din Regulamentul Curţii, ca embrionii reclamantei să nu fie distruşi nici după data de 25 februarie 2010 şi în plus pe toată durata procedurii la Curtea Europeană.

La data de 18 martie 2010 reclamanta-recurentă a solicitat Ministerului Sănătăţii să-i comunice dacă embriotransferul se poate realiza de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” către o clinică autorizată în lipsa avizului A.N.T., cerere la care nu a primit răspuns.

La A.N.T. – deşi reclamanta nu a revenit cu mai multe adrese solicitând reevaluarea situaţiei, această autoritate a clasat cererea considerând că a răspuns, menţinând punctul său de vedere.

3. Apărarea intimatei A.N.T. se bazează pe următoarele argumente:

1. La data mutării embrionilor din Clinica S., A.N.T. nu a fost consultată şi nici nu a fost informată, fiind în imposibilitate de a-şi da acordul pentru mutarea acestor embrioni. Transferul s-a efectuat în temeiul dispoziţiei D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi cu aprobarea unui consilier al Ministerului Sănătăţii.

2. Mutarea s-a făcut cu încălcarea art. 148 alin. (4) şi alin. (5) Titlul VI din Legea nr. 95/2006, embrionii fiind mutaţi dintr-o clinică acreditată într-o instituţie neacreditată, care nu îndeplineşte criteriile tehnice privind recepţia, depozitarea şi distribuţia embrionilor (embrionii nu reprezintă material genetic, ci produse biologice).

3. A.N.T. nu a interzis d-nei K. preluarea acestor embrioni deoarece legislaţia naţională şi europeană nu permit A.N.T. acest lucru, dar A.N.T. are obligaţia legală, pentru respectarea normelor de securitate sanitară, de a interzice preluarea acestor embrioni de către clinicile acreditate de pe teritoriul României.

4. Nici o clinică acreditată şi autorizată din România sau din străinătate nu poate primi aceşti embrioni în vederea efectuării procedurilor de fertilizare in vitro, întrucât aceştia provin dintr-o instituţie neacreditată (Institutul Naţional de Medicină Legală). În cazul în care o clinică acreditată din România va primi aceşti embrioni, A.N.T. îi va revoca acreditarea pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare.

5. În cazul în care d-na K. doreşte să transfere embrionii în afara graniţelor României, este necesară o autorizaţie de export eliberată de către A.N.T. (conform Titlului VI din Legea nr. 95/2006). A.N.T. nu poate elibera această autorizaţie, deoarece ar încălca prevederile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare.

Reclamanta poate recupera în orice moment embrionii depozitaţi la Institutul Naţional de Medicină Legală, dar nici o clinică din România acreditată şi autorizată nu îi poate primi şi de asemenea, dna D.K. nu poate primi autorizaţie de export din partea ANT, decât cu încălcarea prevederilor legale.

4. În drept - Titlul VI – Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic prevederile art. 163, art. 148 alin. (5), alin. (9), art. 156, art. 160 alin. (1) şi (2) din Legea sănătăţii nr. 95/2006; Directiva CE nr. 23 din 31 martie 2004 privind asigurarea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane – art. 6, art. 19 alin. (3), art. 1 alin. (2) lit. b) din OG nr. 79/2004, art. 169 C. proc. pen., art. 165 alin. (1), art. 168 C. proc. pen.

5. Înalta Curte analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din OG nr. 79/2004 privind înfiinţarea A.N.T. – această autoritate are ca atribuţie „coordonarea activităţii de prelevare, preparare, conservare, validare, alocare şi transport pentru transplantul de ţesuturi şi celule umane pentru utilizare terapeutică pe teritoriul României”.

Potrivit art. 143 – coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin A.N.T.

Înalta Curte reţine că recurenta a obţinut prin rezoluţia procurorului din 12 noiembrie 2009 restituirea materialului genetic, stabilindu-se ulterior modalitatea de executare a dispoziţiei de restituire în conformitate cu prevederile art. 169 alin. (1) C. proc. pen. („Dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit sau inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate, parte care, potrivit art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea”).

Constată Înalta Curte din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate mai sus că A.N.T. şi-a arogat în mod greşit o atribuţie care nu era prevăzută de lege în competenţa sa.

Confiscarea materialului genetic în cadrul urmăririi penale declanşate ca urmare a desfăşurării de activităţi neautorizate de către Centrul medical S. precum şi dispoziţia de restituire a acestuia conform rezoluţiei procurorului D.I.I.C.O.T. nu atrage competenţa A.N.T. în vreun fel.

Atitudinea oscilantă a A.N.T. în ceea ce priveşte consimţământul sau participarea reprezentanţilor săi prin Ministerul Sănătăţii – dovedeşte starea de confuzie şi nesiguranţă în ceea ce priveşte domeniul său de competenţă. Astfel deşi recunoaşte că transferul embrionilor s-a efectuat în temeiul dispoziţiei D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti şi cu aprobarea unui consilier al Ministerului Sănătăţii – directorul A.N.T. – la acea dată - totuşi consideră că nu a fost informată şi nu şi-a dat acceptul pentru transferul embrionilor de la Clinica S. la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici” neexistând nici o solicitare scrisă la nivelul A.N.T. şi deci nu şi-a dat acordul pentru transferul embrionilor la o instituţie neacreditată ca bancă de celule umane, în speţă Institutul de Medicină Legală.

Este cert că organele de urmărire penală au colaborat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii - respectiv ai A.N.T. - acest lucru rezultând din recunoaşterile parţiale ale intimatei A.N.T. şi mai ales din comunicarea oficială transmisă de Agentul Guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – privind cererea K. contra României, arătând că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii - directorul A.N.T. a colaborat direct cu organele de anchetă, ridicarea, transportul şi restituirea băncii de celule umane la Institutul de Medicină Legală – au fost făcute cu acordul Ministerului Sănătăţii.

Acest lucru era necesar întrucât potrivit procedurii penale organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate putând recurge în caz de necesitate la experţi – (A.N.T.) fiind vorba de bunuri perisabile [art. 165 alin. (1) C. proc. pen.].

Prin urmare, consilierea din partea A.N.T. (ca autoritate cu competenţe în domeniu) şi depozitarea materialului genetic s-a efectuat conform procedurii penale neavând conotaţie juridică potrivit Titlului VI din Legea Sănătăţii nr. 95/2006, astfel ar fi trebuit să coordoneze depozitarea embrionilor conform dispoziţiilor restrictive către o instituţie sanitară acreditată.

Înalta Curte apreciază că fiind vorba de un proces penal în curs, nu s-au respectat uzanţele cunoscute. Prin urmare A.N.T. a dat dovadă de un formalism excesiv şi a proiectat în mod fals ca fiind prevăzută în competenţa sa, executarea dispoziţiei de restituire a embrionilor.

Acest comportament al autorităţii pârâte a fost vătămător pentru dreptul reclamantei – recurente de a-şi recupera materialul genetic şi de a-l valorifica cât mai repede cu putinţă – având în vedere caracteristicile concrete ale materialului genetic depozitat în condiţii improprii şi de asemenea având în vedere vârsta reclamantei şi dorinţa acesteia de a-şi întemeia o familie.

- În speţă nu are relevanţă motivaţia pârâtei că reclamanta nu ar fi respectat procedurile legale privind fertilizarea in vitro, întrucât date fiind circumstanţele cauzei, A.N.T. nu are nici o competenţă în a face aprecieri sau a sancţiona cazul reclamantei în contextul în care afacerea judiciară penală este în curs de desfăşurare.

Se cuvine menţionat totuşi că în anul 2008 când reclamanta şi-a depozitat embrionii la Clinica S., aceasta era în curs de acreditare – fiind organizată o inspecţie a A.N.T. şi Direcţia de Control în Sănătatea Publică în data de 24 iunie 2008 înainte de efectuarea anchetei penale, apoi în 15 aprilie 2009 şi 13 iulie 2009, pentru ca începând cu data de 15 iulie 2009 să fie acreditată ca şi bancă şi utilizator de celule reproductive.

Reclamanta nu este învinuită sau inculpată pentru vreo infracţiune prevăzută de Legea nr. 95/2006 iar în iulie 2009, aşa cum s-a arătat Clinica S. a fost acreditată, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus restituirea materialului genetic către reclamantă şi totuşi în aceste condiţii pârâta-intimată A.N.T. a refuzat să avizeze transferul embrionilor către o clinică autorizată.

Consideră Înalta Curte că în mod nejustificat s-a interpus A.N.T. în procedura reclamantei-recurente privind recuperarea materialului genetic formulată către Parchetul D.I.I.C.O.T.

Neintrând în domeniul său de competenţă, această situaţie de fapt privind proceduri desfăşurate într-un dosar penal în derulare şi punerea în executare a dispoziţiei de restituire a bunurilor sechestrate de Parchet, A.N.T. trebuia să vegheze eventual ca materialul genetic să fie transferat la o clinică autorizată - fără a fi necesar un aviz, în sensul Legii nr. 95/2005.

Totuşi pentru că şi-a accentuat importanţa pe care trebuie să o aibă această autoritate în coordonarea activităţii de preluare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, pârâta A.N.T. trebuia în cel mai rău caz să-i acorde avizul său chiar dacă nu există raporturi între această instituţie şi persoana vătămată în drepturile sale decât în planul secundar al sprijinirii măsurilor de executare a dispoziţiei de restituire a materialului genetic.

- Refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei este unul nejustificat. Nu există dispoziţie legală care să prevadă competenţa acesteia în gestionarea unei asemenea situaţii de fapt provenită dintr-un dosar penal şi prin faptul că şi-a arogat o competenţă în plus, care se referea la necesitatea acestui aviz privind transferul embrionilor către o clinică autorizată, a indus un sentiment de insecuritate acelor instituţii medicale care ar fi putut să primească materialul genetic fără acordul A.N.T. în sensul că le-ar fi suspendat sau revocat acreditarea.

- În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Directiva CE 23/2004 Înalta Curte observă că nici această dispoziţie nu prezintă relevanţă pentru situaţia dată, pentru argumentele expuse mai sus şi pentru că procedura recepţionării ţesuturilor şi a celulelor de către centrele de ţesuturi verificarea şi înregistrarea ambalajului ţesuturilor şi al celulelor umane conform cerinţelor menţionate la art. 28, nu justifică refuzul intimatei de acordare a avizului. În răspunsul la cererile reclamantei, intimata a precizat clar că nu poate acorda avizul întrucât Institutul de Medicină Legală nu este unitate acreditată, nu şi alte motive.

Autoritatea pârâtă are o poziţie confuză din nou invocând aceste prevederi legale în condiţiile în care inventarul, transferul şi depozitarea materialului genetic s-a efectuat cu acordul Ministerului Sănătăţii - respectiv reprezentantul A.N.T. iar pe parcursul derulării procedurii, dată fiind solicitarea Agentului Guvernamental de a se proteja embrionii pe toată durata procedurii în faţa Curţii Europene a cazului reclamantei, Institutul de Medicină Legală, Ministerul Sănătăţii a solicitat expres A.N.T. toată expertiza sa pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Un alt argument pentru atitudinea şicanatorie a pârâtului A.N.T. în derularea executării dispoziţiei de restituire a embrionilor este şi faptul că în ciuda cererilor reclamantei de a-şi recupera embrionii, a cererilor adresate pentru a lua toate măsurile necesare în vederea conservării embrionilor, cum s-a arătat mai sus, această autoritate propune Ministrului Sănătăţii, ca, având în vedere implicaţiile de ordin juridic precum şi problemele de securitate şi siguranţă sanitară ale acestor produse biologice – să aprecieze posibilitatea distrugerii cu acordul aparţinătorilor a embrionilor aflaţi în custodie la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici.

Cu toate acestea, către Agentul Guvernamental, autoritatea pârâtă a arătat că Decizia de a distruge aceşti embrioni nu aparţine A.N.T., că solicitarea de a nu fi distruşi embrionii depăşeşte competenţele sale şi că nu are cunoştinţă cine a stabilit termenul de 25 februarie 2010 pentru ridicarea embrionilor.

Din toate cele arătate mai sus, rezultă cu evidenţă caracterul nejust şi abuziv, al refuzului A.N.T. de a soluţiona cererea reclamantei - în accepţiunea art. 2 lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, exercitându-şi dreptul de apreciere prin încălcarea limitelor prevăzute de lege şi prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită susţinerea pârâtei-intimate că ar încălca prevederile legale în materie dacă ar aviza transferul embrionilor la o clinică autorizată întrucât nu trebuie să existe nici o legătură între dreptul de a sancţiona pe cei care încalcă legea şi săvârşesc fapte penale (doctorii, managerii clinicii (...) etc) şi dreptul la respectarea vieţii private, care cuprinde între alte elemente şi dreptul de a respecta Decizia de a deveni sau nu părinte precum şi dreptul la viaţă, cu componenţa sa privind dreptul de a trăi (art. 8 şi 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) (drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune – conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954).

De asemenea constată Înalta Curte că dacă nu există o legislaţie internă adecvată care să permită clarificarea circumstanţelor, în relaţia directă stat (reprezentat de autorităţi) - individ – statul trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului, în speţă - dreptul la respectarea vieţii private precum şi dreptul de a trăi (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Ternovszky vs. Ungaria).

În acest sens, Directiva CE nr. 23/2004 precizează că (12) „prezenta directivă impune aplicarea tuturor dispoziţiilor necesare pentru protecţia sănătăţii publice, având în vedere riscurile prezentate de aceste celule conform cunoştinţelor ştiinţifice şi având în vedere natura lor specială şi garantarea respectării drepturilor fundamentale”.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că prin atitudinea sa şicanatorie, A.N.T. a produs o vătămare în drepturile şi interesele reclamantei reprezentând în acest cadru dreptul la respectarea vieţii private şi dreptul la viaţă, creând un dezechilibru între interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să-l ocrotească şi interesele legitime ale reclamantei.

În consecinţă în conformitate cu prevederile art. 3041 raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea reclamantei, va obliga pârâta A.N.T. să avizeze efectuarea transferului celor 16 embrioni de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” către o clinică autorizată din România sau din străinătate specializată, care să poată primi în banca de material genetic al clinicii, embrionii ţinuţi în custodie de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” şi care să o poată asista pe reclamantă în efectuarea embriotransferului. Va menţine celelalte dispoziţii.

Analizând prevederile art. 274 C. proc. civ, se va obliga pârâta-intimată A.N.T. la cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă K.D.S. în cuantum de 5.496,30 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de K.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 5038 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că admite acţiunea, obligă pârâta A.N.T. să avizeze efectuarea transferului celor 16 embrioni de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” către o clinică autorizată din România sau din străinătate.

Menţine celelalte dispoziţii.

Obligă intimata A.N.T. la cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă în cuantum de 5.496,39 RON.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2738/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire...  ICCJ. Decizia nr. 2832/2011. Contencios. Anulare act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2828/2011. Contencios