ICCJ. Decizia nr. 2736/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2736/2011
Dosar nr.19/64/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, anularea Hotărârii nr. 59793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să acorde reclamantului drepturile reglementate de Legea nr. 309/2002 pentru perioada dintre 12 iulie 1952 şi 17 mai 1955, începând cu data de 08 septembrie 2008, obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000 RON pentru suferinţele cauzate de soluţionarea necorespunzătoare şi la timp a cererii reclamantului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 întrucât a prestat muncă forţată în perioada 12 iulie 1952 până la 17 mai 1955 la Sectorul 363 Lucru Timişoara (UM 04742) şi Batalionul de Lucru Mangalia (UM 03968), că pârâta a refuzat emiterea unei hotărâri favorabile, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, decizie administrativă criticabilă din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a art. 14 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 91/F/2010 din data de 4 mai 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului V.G. şi, în consecinţă, a dispus anularea Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâta C.J.P. Braşov, a obligat pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, începând cu data de 01 noiembrie 2009, drepturile prevăzute de art. 1, 2 şi 5 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 12 iulie 1952 - 17 mai 1955, precum şi la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor formulate de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat la data de 25 septembrie 2008 o cerere către C.J.P. Braşov, prin care a solicitat recalcularea pensiei în baza certificatului din 25 iunie 2008. Acest certificat emis de UM 02405 Piteşti face dovada faptului că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 16 noiembrie 1951 - 17 februarie 1952 în cadrul UM 04351 Timişoara (Regimentul 107 Infanterie) şi în perioada 12 iulie 1952 - 17 mai 1955 în cadrul UM 04742 Timişoara (Sectorul 363 Lucru Timişoara) şi UM 03968 Mangalia (Batalionul de Lucru Mangalia).
Curtea a reţinut argumentul pârâtei privind faptul că această primă cerere nu este întocmită în condiţiile prevăzute de HG nr 1114/2002 privind aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, nefiind adresată Comisiei de specialitate şi neavând ataşate documentele prevăzute de actul normativ menţionat şi, ca atare, răspunsul autorităţii pârâte este la adăpost de criticile invocate de reclamant întrucât din cererea acestuia nu rezultă că înţelege să solicite acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
A arătat instanţa fondului că, prin cea de a doua cerere formulată de reclamant şi adresată aceleiaşi instituţii (din 12 octombrie 2009), acesta a exprimat în mod clar faptul că solicită acordarea drepturilor prevăzute de legea anterior menţionată, motiv pentru care a şi fost analizată de comisia de specialitate, cererea fiind respinsă prin Hotărârea nr. 5793 din 19 noiembrie 2009, cu motivarea că din verificarea actelor depuse nu se confirmă cele solicitate, deşi s-a precizat că în dovedirea cererii soţia titularului decedat a depus o serie de acte.
Curtea a mai arătat că faptul că reclamantul a mai formulat în cursul anului 2008 o altă cerere prin care a solicitat recalcularea pensiei nu conduce la concluzia că prin această solicitare a fost vizată acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, chiar dacă prin a doua cerere formulată reclamantul a menţionat că cererea iniţială a fost interpretată în mod greşit, elementele primei cereri neindicând susţinerile reclamantului.
A reţinut prima instanţă că pârâta a răspuns la solicitarea reclamantului în termenul prevăzut de lege, neputând fi reţinută vreo culpă sub acest aspect în sarcina C.J.P. Braşov, ceea ce face obiectul analizei prezentei cauze.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.J.P. Braşov, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a hotărât acordarea, către reclamant, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, fără a motiva sentinţa şi fără a ţine cont de faptul că, din înscrisurile depuse în cauză, reieşea faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar în unităţi militare care nu au făcut parte din D.G.S.M. neîndeplinind, astfel, condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În speţă, sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispoziţiile instanţei de fond privind anularea actului administrativ contestat şi dispunerea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale, lipsind referirile la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de C.J.P. Braşov şi la elementele de fapt şi de drept ce au dus, în cauză, la formarea convingerii instanţei cu privire la necesitatea anulării actului administrativ contestat şi dispunerii de măsuri în vederea realizării drepturilor reclamantului.
În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către C.J.P. Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 91/F/2010 din data de 4 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare de către instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2735/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2737/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
