ICCJ. Decizia nr. 3098/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3098/2011
Dosar nr. 4846/2/2009
Şedinţa publică de la 27 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual.
Procedura în faţa Curţii de apel
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2009, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi I.N.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele:
- anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice;
- anularea actului prin care a fost eliberat din funcţie, respectiv comunicarea nr. 74971 din 23 aprilie 2009, emisă de I.N.S.;
- suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 şi a actului prin care a fost eliberat din funcţie, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin cererile formulate la data de 28 decembrie 2008, respectiv 23 aprilie 2010, reclamantul a renunțat la judecata cererii având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009.
De asemenea, reclamantul a renunțat și la susținerea excepţiei de neconstituţionalitate a acestei ordonanțe.
În baza art. 246 C. proc. civ, prima instanță a luat act de renunțare, față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Tododata, reclamantul a completat cererea inițială, solicitând și anularea Ordinului 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. prin care a fost numit în funcția publică de şef serviciu, ca urmare a desființării funcției publice de director executiv.
De asemenea, a solicitat suspendarea acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivare, reclamantul a învederat că are calitatea de funcţionar public fiind numit în funcţia publică de director al D.J.S. Caraș-Severin, prin Ordinul nr. 393 din 20 noiembrie 2000.
Reclamantul a arătat că actul normativ care a stat la baza eliberării sale din funcția publică de director executiv, anume O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat neconstituţional, fapt ce impune anularea ordinului și a comunicării privind măsura anterior menționată.
Prin întâmpinare, pârâtul I.N.S. a invocat: excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât obiectul principal al acţiunii vizează dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt ce este interzis de prevederile art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte cel de-al doilea şi cel de-al treilea capăt de cerere, raportat la art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) coroborat cu art 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impun efectuarea procedurii prealabile, ca şi condiţie obligatorie de exerciţiu a dreptului la acțiune; excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte anularea/suspendarea comunicarii nr. 749711 din 23 aprilie 2009 şi excepţia lipsei timbrajului în raport de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că O.U.G. nr. 37/2009 a instituit dispoziţii cu caracter derogatoriu de la prevederile legale invocate de reclamant aplicabile cu prioritate, astfel încât dispoziţiile actului normativ, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2009 au determinat trecerea reclamantului pe o funcţie publică de conducere vacantă în cadrul aceleiaşi instituţii, fără a mai fi necesară eliberarea acestuia din funcţia publică de conducere deţinută anterior.
În privinţa efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 şi, respectiv, nr. 1629/2009 a invocat prevederile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cu care, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum și Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentința nr. 2128 din 04 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile de netimbrare, a lipsei procedurii prealabile şi a lipsei de interes; a admis, în partea, acţiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României și I.N.S. şi intervenientul M.A.I.; a anulat Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 emis de pârâtul I.N.S. și, totodată, a dispus suspendarea executării acestuia; a respins restul pretenţiilor ca inadmisibile.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepții
Excepţia de netimbrare este nefondată în raportat de obiectul prezentei acțiuni care vizează raporturile de serviciu ale reclamantului cu instituția pârâtă și de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, coroborate cu prevederile art. 281 C. muncii, potrivit cărora, litigiile privind conflictele de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
Excepţia lipsei procedurii prealabile este nefondată, întrucat, potrivit art. 101 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a fost instituită numai în cazul încetării raporturilor de serviciu.
În speță, prin actul a cărui anulare se solicită, reclamantul a fost numit într-o altă funcție publică de conducere (şef serviciu) din cadrul instituției pârâte, ca urmare a desființării funcției publice de director executiv, situație în care nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Excepţia lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea/suspendarea comunicării nr. 749711 din 23 aprilie 2009 este, de asemenea, nefondată.
Comunicarea nr. 749711 din 23 aprilie 2009 contine preavizul de 30 de zile reglementat de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 188/1999, pentru cazul eliberării din funcția publică, iar reclamantul invocă nelegalitatea preavizului în condițiile declarării ca neconstituționale a dispoziţiilor legale care au fundamentat eliberarea sa din funcția publică de conducere detinută, astfel că nu se poate reține lipsa interesului în promovarea cererii.
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea/suspendarea comunicării nr. 749711 din 23 aprilie 2009, deoarece acest act nu are natura juridică a unui act administrativ, nu dispune cu privire la încetarea/modificarea raporturilor de serviciu, astfel că nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, prima instanță constatat ca reclamantul a ocupat funcţia publică de conducere de director executiv la D.J.S. Caraş - Severin,începând cu data de 20 noiembrie 2000.
Conform art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, funcţia publică mai sus menţionată s-a desfiinţat începând cu data de 25 mai 2009. În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada 23 aprilie 2009-22 mai 2009.
Ulterior, însă, a fost emis Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 25 mai 2009, în funcţia publică de conducere de şef serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare şi relaţii cu publicul în cadrul D.J.S. Caraş-Severin.
Temeiul de drept al emiterii Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 l-au constituit prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administratiei publice, prin care a fost desființată funcția publică de conducere de director executiv.
Potrivit Deciziei nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, astfel că, măsura de numire a reclamantului în funcția publică de conducere de șef serviciu, ca urmare a desființării aceleia de director executiv este lipsită de temei legal, fapt ce impune anularea ordinului anterior menționat.
În opinia primei instanțe, situația învederată anterior constituie un caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t), acestea referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Tot astfel, prima instanță a constatat că reclamantul a probat şi condiția pagubei iminente, prin aceea că raportul său de serviciu a fost modificat unilateral, inclusiv sub aspectul veniturilor realizate.
Aşa fiind, prima instanță a reținut că sunt îndeplinte cumulativ cerințele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, a admis cererea de suspendare a Ordinului nr. 314 din 22 mai 2009, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
În altă ordine de idei, prima instanță a apreciat că aserțiunile pârâtului relativ la efectul ex tunc al deciziilor Curții Constituționale, deși sunt corecte, nu sunt de natură a conduce la o altă soluție în speță, o interpretare contrară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care statuează asupra faptului că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, ar lipsi de eficiență nu doar dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, dar și pe cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.
3. Recursurile declarate de Guvernul României și M.A.I.
Împotriva hotărârii Curţii de apel au exercitat calea de atac a recursului atât pârâtul Guvernul României cât și intervenientul M.A.I.
Recursul declarat de Guvernul Românie.
Recurentul şi-a încadrat recursul în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În mod eronat instanţa de fond a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului în contradictoriu cu Guvernul României, dispunând anularea/suspendarea Ordinului nr. 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. deoarece nu este emitentul actului iar între reclamant și Guvernul României nu există raporturi de muncă, deci nici obligații corelative drepturilor de personal.
În aceste condiții, apreciază recurentul, soluția de admitere a acțiunii față de Guvernul României este, pe de-o parte, contradictorie, iar pe de altă parte, nelegală, întrucât aceasta a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul declarat de intervenientul M.A.I.
Recurentul susține că a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României în ceea ce privește capetele de cerere ce vizau anularea/suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009.
În condițiile în care, intimatul-reclamant a renunțat la aceste capete de cerere și având în vedere că M.A.I. nu este emitentul actului administrativ anulat, recurentul apreciază că instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu M.A.I.
Întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant P.G.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, precizând că pârâtul I.N.S. l-a repus în funcția de director executiv, ca urmare a neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât o va menţine pentru considerentele expuse în continuare.
Dată fiind similitudinea criticilor formulate de cei doi recurenţi, Înalta Curte urmează a le examina grupat şi a le răspunde prin argumente comune.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 25 mai 2009, în funcţia publică de conducere de şef serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare şi relaţii cu publicul în cadrul D.J.S. Caraş-Severin în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Acest act administrativ individual a fost anulat întrucât actul normativ pe care s-a fundamentat, O.U.G. nr. 37/2009, este neconstituţional.
Soluţia fondului este legală şi va fi păstrată sub toate aspectele, întrucât criticile formulate de recurenţi sunt nefondate.
Ambii recurenți combat soluția examinată numai din perspectiva lipsei calității lor procesuale pasive față de capătul de cerere având ca obiect anularea/suspendarea Ordinul nr. 314/22 mai 2009 emis de I.N.S. considerând că instanța de fond, în mod greșit, s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere și în contradictoriu cu cele două instituții, care nu au calitatea de emitente, astfel că nu pot fi obligate la recunoașterea pretențiilor intimatului-reclamant.
Din interpretarea logică a cererii reclamantului se deduce faptul că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru a forma cadrul procesual obligatoriu, numai cu privire la actele administrative ori normative ai căror emitenţi sunt şi a căror legalitate este discutată în faţa instanţei, pârâtul Guvernul României fiind chemat în judecată pentru cererile având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009 nu și pentru cererea privind anularea Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S.
Calitatea procesuală pasivă a Guvernului României a fost stabilită în raport de capătul I al cererii formulate, întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, deoarece O.U.G. nr. 37/2009 a fost emisă de acest pârât.
Guvernul României nu a fost obligat să răspundă în locul autorităţii ce a emis actul administrativ anulat.
De altfel, luându-se act de renunțarea intimatului-reclamant la judecarea capătului de cerere privind anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, rămânerea în proces în calitate de pârât precum și faptul că nu s-a dispus nimic în concret în sarcina Guvernului României, rezultă că recurentul nu este prejudiciat de hotărârea instanței de fond.
Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a precizat că a fost repus în funcția de director executiv, de către pârâtul I.N.S., titularul obligației în raportul dedus judecății, acest aspect reprezentând un argument în plus pentru soluția adoptată de instanță în cauza de față.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Guvernul României și M.A.I. împotriva sentinței nr. 2128 din 04 mai 2010 a Curţii de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4900/2011. Anulare decizie impozit pe profit... | ICCJ. Decizia nr. 3119/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
